ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2004

Asupra

recursurilor penale de față;

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.536 din 16 septembrie 2003 Tribunalul Constanța a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.G. împotriva rezoluției

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. 251/P/2001,

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.D. și M.A. pentru

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., a cărui victimă a fost N.E.A.

la data de 13 iulie 1999. Totodată, petentul a fost obligat la plata sumei de 5

milioane lei către M.A. și  5.690.000 lei către C.D., cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că rezoluția privind neînceperea urmăririi

penale este legală și temeinică, neexistând motive pentru desființarea ei,

întrucât din coroborarea concluziilor actelor medico-legale cu declarațiile

martorilor rezultă că decesul victimei nu este urmarea unei agresiuni, ci s-a datorat

înecului accidental.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel părinții victimei N.G. și N.E. precum și

făptuitorul C.D.

Apelurile

au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 363/P/13.XI.2003

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, precizându-se pe de o parte că nu

există elemente de fapt din care să se tragă concluzia implicării directe sau

indirecte a făptuitorului C.D. în agresarea victimei, și pe de altă parte, că

toate cheltuielile judiciare au fost corect stabilite și acordate de instanța

de fond, în baza actelor justificative de la dosar.

Ambele

hotărâri judecătorești au fost recurate de N.G., N.E. și C.D., solicitându-se

casarea lor pentru următoarele motive:

- invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 18 C. proc. pen.,

N.G. și N.E. au cerut desființarea rezoluției procuraturii și trimiterea cauzei

în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

de către C.D. și M.A.;

- susținând

că prima instanță nu i-a acordat toate cheltuielile de judecată iar cea de apel

nu i-a acordat nici una din cheltuielile efectuate, C.D. a solicitat casarea

hotărârilor, sub acest aspect și obligarea petenților la plata tuturor

cheltuielilor de judecată, dovedite cu actele depuse la dosar, invocând motivul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Recursurile

sunt nefondate.

Motivele

invocate de recurenți nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 18 C. proc. pen. și respectiv pct. 9 C. proc. pen., întrucât:

-hotărârile

cuprind motivele pe care instanțele și-au întemeiat soluțiile;

-considerentele

acestor hotărâri nu contrazic dispozitivele;

-instanțele

au reținut corect situația de fapt, în raport de probele administrate în cursul

actelor premergătoare, care nu au identificat indicii temeinice că făptuitorii

ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală.

Verificând

hotărârile criticate în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Curtea constată că din toate actele existente în dosarul penal

nr.251/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța rezultă că

decesul numitului fiul petenților N.G. și N.E., nu este urmarea unei agresiuni,

ci s-a datorat înecului accidental, în ziua de 13 iulie 1999, în zona stațiunii

Olimp.

Victima

însoțită de cei doi făptuitori s-a deplasat cu un autoturism până în stațiunea

Olimp, toți trei fiind prieteni. Ajunși pe plajă, C.D. s-a înțeles cu victima

să intre pe rând în apă, în timp ce M.A. se plimba pe faleză împreună cu fiica

sa, în vârstă de 2 ani.

Primul

a intrat în mare făptuitorul C.D., care, la întoarcere, l-a atenționat pe N.E.A.

că din cauza valurilor mari  s-au format curenți puternici.

Victima

a nesocotit această atenționare, ca și apelurile agenților Salvamar cu privire

la pericolul de înec datorită mării agitate,a pătruns în mare. La puțin timp, o

parte din persoanele aflate pe plajă l-au văzut pe N.E.A. făcând semne de

ajutor, întrucât era dus în larg de curenții marini din zonă.

C.D. a

intrat în apă, cu intenția acordării ajutorului, în timp ce M.A., revenită pe

plajă, a început să alarmeze pe cei din jur, rugându-i să intervină pentru

salvarea victimei.

Din

cauza mării foarte agitate, nici C.D. și nici echipa Salvamar nu au reușit să

ajungă până la victimă, corpul acesteia fiind observat pe valuri abia după

15-20 minute, când a fost scos din apă.

Încercările

de resuscitare au durat 45 de minute, fiind efectuate inițial de cei de la

Salvamar, apoi de o echipă de urgență medicală de la Policlinica „Delta”, dar

fără rezultat.

În urma

necropsierii cadavrului s-a concluzionat că moartea victimei N.E.A. a fost

violentă, datorându-se asfixiei mecanice prin înecare. Actul de constatare

medico-legal nr. 503/”/27.09.1999 al L.M.L. Constanța evidențiază o fractură

costală și o ruptură a ficatului, menționând că respectivele leziuni au fost

produse prin comprimare toraco-abdominală în cadrul manevrelor de resuscitare,

la scurt timp după moarte.

Organele

de poliție au propus neînceperea urmăririi penale în cauza privind moartea prin

înec a numitului N.E.A., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Propunerea

a fost confirmată prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia,

în dosarul nr. 18/P/2000 din 18 ianuarie 2000.

Ca

urmare a admiterii plângerilor formulate de N.G. și N.E., Parchetul de pe lângă

Tribunalul Constanța, prin rezoluția nr. 313/II/2 din 12.06.2000 a infirmat

prima soluție, dispunând completarea cercetărilor penale, sub aspectul

infracțiunii de omor prevăzută de art.174 C. pen., cu privire la făptuitorul C.D.

Prin

rezoluția din 23 ianuarie 2002, în dosarul nr. 251/P/2001, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța a dispus corect neînceperea urmăririi penale în

baza art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen.

față de ambii făptuitori, în cauza privind decesul victimei N.E.A.

S-a

reținut astfel că și prin noul raport de autopsie, efectuat după exhumarea

cadavrului victimei, s-a stabilit aceeași cauză a decesului, „asfixia mecanică

consecutivă submersiei în apă” și, că leziunile constatate –fractură costală și

ruptură de ficat – puteau fi produse prin comprimare toraco-abdominală (în

lipsa unor date obiective) în cadrul manevrelor de reanimare sau prin lovire cu

sau de corpuri dure, posibil subacvatice.

S-a mai

avut în vedere că ambele acte medico-legale au fost avizate de Comisia de

Avizare și Control din cadrul I.M.L. Mina Minovici–București și că din nici o

probă nu rezultă exercitarea unor agresiuni asupra victimei, din partea celor

doi făptuitori. Martorii oculari, audiați de parchet, nu au observat vreo

persoană că ar fi comis acte de violență împotriva victimei, nici înainte ca

aceasta să fi intrat în apă, nici în timp ce se afla în mare, dimpotrivă, au

văzut semnele disperate făcute de victimă, care cerea ajutor.

Mențiunea

cuprinsă în raportul Comisiei de Avizare și Control, în sensul că „ nu se poate

exclude lovirea activă în zona abdominală”, nu poate constitui temei suficient

pentru a se reține existența unei alte cauze a morții victimei, decât aceea a

înecului și nici a lovirii victimei în abdomen de către unul dintre făptuitori.

Simplele

supoziții, uneori contradictorii, exprimate în plângerile petiționarilor, în

sensul că ruptura ficatului s-a produs prin lovire cu pumnul (sau piciorul)

după care corpul victimei ar fi fost aruncat în apă, ori că victimei i s-a dat

să bea alcool, înainte de a intra în mare, nu sunt suficiente pentru a se

dispune începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de omor.

De

asemeni, echimozele, excoriațiile și plăgile pe care unii martori, propuși de

petiționari, pretind că le-ar fi văzut pe fața cadavrului, cu ocazia

înmormântării, nu pot constitui indicii că acestea ar fi fost produse prin

acțiuni violente ale făptuitorilor sau că au constituit cauza morții victimei,

cu atât mai mult cu cât nici nu au fost consemnate în veunul din actele

medico-legale efectuate în cauză.

Nici

suspiciunile exprimate în plângeri, cu privire la cantitatea de 800 ml sânge

lichid găsită în cavitatea peritoneală a cadavrului, la refuzul examinării

sângelui victimei pentru stabilirea punctului criosipic și a altor acte în

legătură cu submersia, la neefectuarea examinării toxicologice și a analizei

alimentelor prezente în stomac, etc., deși apar ca fiind justificate, mai ales

că sunt formulate de persoane având experiență medicală îndelungată, nu pot

constitui temeiuri pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale.

Este de

înțeles durerea părinților survenită după decesul fiului lor și explicabile

demersurile lor pentru elucidarea cauzei morții acestuia, dar în lipsa unor

probe care să dovedească o legătură de cauzalitate între actele sau faptele

unor bănuiți și moartea victimei, nu se poate stabili vinovăția acestora.

În ceea

ce privește recursul făptuitorului C.D., este de observat că, potrivit

dispozițiilor art.193 alin. final C. proc. pen. instanța stabilește obligația

de restituire a cheltuielilor judiciare, potrivit legii civile.

Or,

acordarea parțială de către prima instanță, a acestor cheltuieli este motivată

corespunzător, iar instanța de apel, respingând toate apelurile, a procedat la

compensarea cheltuielilor judiciare.

Tot

astfel, Curtea, ca urmare a respingerii recursurilor, în baza art. 385

15

pct.1 lit. b) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata cheltuielilor

judiciare către stat și va compensa cheltuielile suportate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii N.G., N.E. și făptuitorul C.D.

împotriva deciziei penale nr. 363 din 13 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Constanța.

Obligă recurenții la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.