ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2004

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr.536 din 16 septembrie 2003 Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.G. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. 251/P/2001, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.D. și M.A. pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., a cărui victimă a fost N.E.A. la data de 13 iulie 1999. Totodată, petentul a fost obligat la plata sumei de 5 milioane lei către M.A. și 5.690.000 lei către C.D., cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că rezoluția privind neînceperea urmăririi penale este legală și temeinică, neexistând motive pentru desființarea ei, întrucât din coroborarea concluziilor actelor medico-legale cu declarațiile martorilor rezultă că decesul victimei nu este urmarea unei agresiuni, ci s-a datorat înecului accidental. Împotriva acestei sentințe au declarat apel părinții victimei N.G. și N.E. precum și făptuitorul C.D. Apelurile au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 363/P/13.XI.2003 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, precizându-se pe de o parte că nu există elemente de fapt din care să se tragă concluzia implicării directe sau indirecte a făptuitorului C.D.

în agresarea victimei, și pe de altă parte, că toate cheltuielile judiciare au fost corect stabilite și acordate de instanța de fond, în baza actelor justificative de la dosar. Ambele hotărâri judecătorești au fost recurate de N.G., N.E. și C.D., solicitându-se casarea lor pentru următoarele motive: - invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 și 18 C. proc. pen., N.G. și N.E. au cerut desființarea rezoluției procuraturii și trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de omor, de către C.D. și M.A.; - susținând că prima instanță nu i-a acordat toate cheltuielile de judecată iar cea de apel nu i-a acordat nici una din cheltuielile efectuate, C.D.

a solicitat casarea hotărârilor, sub acest aspect și obligarea petenților la plata tuturor cheltuielilor de judecată, dovedite cu actele depuse la dosar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Recursurile sunt nefondate. Motivele invocate de recurenți nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 385 9 pct. 9 și 18 C. proc. pen. și respectiv pct. 9 C. proc. pen., întrucât: -hotărârile cuprind motivele pe care instanțele și-au întemeiat soluțiile; -considerentele acestor hotărâri nu contrazic dispozitivele; -instanțele au reținut corect situația de fapt, în raport de probele administrate în cursul actelor premergătoare, care nu au identificat indicii temeinice că făptuitorii ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală.

Verificând hotărârile criticate în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că din toate actele existente în dosarul penal nr.251/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța rezultă că decesul numitului fiul petenților N.G. și N.E., nu este urmarea unei agresiuni, ci s-a datorat înecului accidental, în ziua de 13 iulie 1999, în zona stațiunii Olimp. Victima însoțită de cei doi făptuitori s-a deplasat cu un autoturism până în stațiunea Olimp, toți trei fiind prieteni. Ajunși pe plajă, C.D. s-a înțeles cu victima să intre pe rând în apă, în timp ce M.A. se plimba pe faleză împreună cu fiica sa, în vârstă de 2 ani. Primul a intrat în mare făptuitorul C.D., care, la întoarcere, l-a atenționat pe N.E.A.

că din cauza valurilor mari s-au format curenți puternici. Victima a nesocotit această atenționare, ca și apelurile agenților Salvamar cu privire la pericolul de înec datorită mării agitate,a pătruns în mare. La puțin timp, o parte din persoanele aflate pe plajă l-au văzut pe N.E.A. făcând semne de ajutor, întrucât era dus în larg de curenții marini din zonă. C.D. a intrat în apă, cu intenția acordării ajutorului, în timp ce M.A., revenită pe plajă, a început să alarmeze pe cei din jur, rugându-i să intervină pentru salvarea victimei. Din cauza mării foarte agitate, nici C.D. și nici echipa Salvamar nu au reușit să ajungă până la victimă, corpul acesteia fiind observat pe valuri abia după 15-20 minute, când a fost scos din apă.

Încercările de resuscitare au durat 45 de minute, fiind efectuate inițial de cei de la Salvamar, apoi de o echipă de urgență medicală de la Policlinica „Delta”, dar fără rezultat. În urma necropsierii cadavrului s-a concluzionat că moartea victimei N.E.A. a fost violentă, datorându-se asfixiei mecanice prin înecare. Actul de constatare medico-legal nr. 503/”/27.09.1999 al L.M.L. Constanța evidențiază o fractură costală și o ruptură a ficatului, menționând că respectivele leziuni au fost produse prin comprimare toraco-abdominală în cadrul manevrelor de resuscitare, la scurt timp după moarte. Organele de poliție au propus neînceperea urmăririi penale în cauza privind moartea prin înec a numitului N.E.A., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Propunerea a fost confirmată prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. 18/P/2000 din 18 ianuarie 2000. Ca urmare a admiterii plângerilor formulate de N.G. și N.E., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prin rezoluția nr. 313/II/2 din 12.06.2000 a infirmat prima soluție, dispunând completarea cercetărilor penale, sub aspectul infracțiunii de omor prevăzută de art.174 C. pen., cu privire la făptuitorul C.D. Prin rezoluția din 23 ianuarie 2002, în dosarul nr. 251/P/2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus corect neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen. față de ambii făptuitori, în cauza privind decesul victimei N.E.A.

S-a reținut astfel că și prin noul raport de autopsie, efectuat după exhumarea cadavrului victimei, s-a stabilit aceeași cauză a decesului, „asfixia mecanică consecutivă submersiei în apă” și, că leziunile constatate –fractură costală și ruptură de ficat – puteau fi produse prin comprimare toraco-abdominală (în lipsa unor date obiective) în cadrul manevrelor de reanimare sau prin lovire cu sau de corpuri dure, posibil subacvatice. S-a mai avut în vedere că ambele acte medico-legale au fost avizate de Comisia de Avizare și Control din cadrul I.M.L. Mina Minovici–București și că din nici o probă nu rezultă exercitarea unor agresiuni asupra victimei, din partea celor doi făptuitori. Martorii oculari, audiați de parchet, nu au observat vreo persoană că ar fi comis acte de violență împotriva victimei, nici înainte ca aceasta să fi intrat în apă, nici în timp ce se afla în mare, dimpotrivă, au văzut semnele disperate făcute de victimă, care cerea ajutor.

Mențiunea cuprinsă în raportul Comisiei de Avizare și Control, în sensul că „ nu se poate exclude lovirea activă în zona abdominală”, nu poate constitui temei suficient pentru a se reține existența unei alte cauze a morții victimei, decât aceea a înecului și nici a lovirii victimei în abdomen de către unul dintre făptuitori. Simplele supoziții, uneori contradictorii, exprimate în plângerile petiționarilor, în sensul că ruptura ficatului s-a produs prin lovire cu pumnul (sau piciorul) după care corpul victimei ar fi fost aruncat în apă, ori că victimei i s-a dat să bea alcool, înainte de a intra în mare, nu sunt suficiente pentru a se dispune începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de omor.

De asemeni, echimozele, excoriațiile și plăgile pe care unii martori, propuși de petiționari, pretind că le-ar fi văzut pe fața cadavrului, cu ocazia înmormântării, nu pot constitui indicii că acestea ar fi fost produse prin acțiuni violente ale făptuitorilor sau că au constituit cauza morții victimei, cu atât mai mult cu cât nici nu au fost consemnate în veunul din actele medico-legale efectuate în cauză. Nici suspiciunile exprimate în plângeri, cu privire la cantitatea de 800 ml sânge lichid găsită în cavitatea peritoneală a cadavrului, la refuzul examinării sângelui victimei pentru stabilirea punctului criosipic și a altor acte în legătură cu submersia, la neefectuarea examinării toxicologice și a analizei alimentelor prezente în stomac, etc., deși apar ca fiind justificate, mai ales că sunt formulate de persoane având experiență medicală îndelungată, nu pot constitui temeiuri pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale.

Este de înțeles durerea părinților survenită după decesul fiului lor și explicabile demersurile lor pentru elucidarea cauzei morții acestuia, dar în lipsa unor probe care să dovedească o legătură de cauzalitate între actele sau faptele unor bănuiți și moartea victimei, nu se poate stabili vinovăția acestora. În ceea ce privește recursul făptuitorului C.D., este de observat că, potrivit dispozițiilor art.193 alin. final C. proc. pen. instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare, potrivit legii civile. Or, acordarea parțială de către prima instanță, a acestor cheltuieli este motivată corespunzător, iar instanța de apel, respingând toate apelurile, a procedat la compensarea cheltuielilor judiciare.

Tot astfel, Curtea, ca urmare a respingerii recursurilor, în baza art. 385 15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat și va compensa cheltuielile suportate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii N.G., N.E. și făptuitorul C.D. împotriva deciziei penale nr. 363 din 13 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 500.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.