ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 127 din 11

iunie 2002 a Tribunalului Buzău, inculpatul minor A.B.D. a fost condamnat la

câte un an închisoare (două pedepse) pentru infracțiunile prevăzute de art. 200

alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99, 74, art. 76 și art. 13 C.

pen. și respectiv art. 197 alin. (3) cu aplicarea art. 99 și art. 74 și art. 76

C. pen., urmând să execute conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

pedeapsa de un an închisoare, din care s-a dedus reținerea de o zi (20 iulie

2001).

Totodată, tribunalul a luat act că

părțile vătămate nu s-au constituit părți civile și l-a obligat pe inculpat la

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în fapt că inculpatul,

în vara anului 2000, a invitat acasă pe partea vătămată G.C., minor în etate de

8 ani, căruia i-a propus să aibă relații sexuale anale, dar după ce s-a dezbrăcat,

acesta a fugit. Ulterior, la câteva zile, inculpatul a invitat din nou pe

partea vătămată la locuința sa și a întreținut cu acesta raport sexual anal.

În luna iulie 2001, inculpatul a

întreținut un alt raport sexual anal cu minorul G.C.I, în etate de 3 ani.

Prin decizia penală nr. 450 din 4

octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, s-au respins ca nefondate apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, inculpatul A.B.D. și reprezentantul

părților vătămate minore, G.A., referitor la modul de individualizare a

pedepsei.

Împotriva acestei decizii, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reiterând motivele din

apel referitoare la pedeapsa pe care o consideră blândă, temei de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele,

întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de

fapt și vinovăția inculpatului și, de asemenea, au dat o corespunzătoare

încadrare juridică faptelor penale comise.

De asemenea, la aplicarea pedepsei,

instanțele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen., în care sens au ținut seama atât de gradul sporit de pericol social al

infracțiunilor comise (3 acte infracționale), dar și de datele care

caracterizează persoana inculpatului (minor, îngrijit și crescut de bunica

maternă de la vârsta de 2 luni, deoarece a fost abandonat de părinți și care

i-a asigurat o pregătire școlară corespunzătoare, nu a mai comis fapte penale),

astfel că pedeapsa stabilită în limitele prevăzute de lege, cu executare în

regim de deținere, este de natură să asigure reeducarea sa și să prevină

comiterea altor infracțiuni.

În consecință, urmează a se respinge

ca nefondat recursul declarat de parchet.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei

penale nr. 450 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe

inculpatul A.B.D.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2003.