ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5660/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 393 din 17 aprilie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 484 din 26 noiembrie 1998 a aceleiași instanțe, formulată de condamnatul C.V. S-a reținut că, deși condamnatul suferă de mai multe boli, în concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, s-a concluzionat că poate beneficia de asistență medicală în cadrul rețelei sanitare a Direcției Generale a Penitenciarelor, deci nu se află în imposibilitatea executării pedepsei, din punct de vedere medical. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul, care a solicitat, din nou, întreruperea executării pedepsei, conform art. 455 lit. a) C. proc.

pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 312 din 28 mai 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de condamnat, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv, la onorariul pentru avocatul din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.V., care a reiterat motivele de la fond și apel, în sensul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei, întrucât este bolnav. Recursul este nefondat. Susținerile condamnatului sunt fără corespondent în actele dosarului. Așa cum este reglementată întreruperea executării pedepsei în legislația noastră (art. 455 C. proc. pen.), aceasta nu poate fi dispusă, pe considerente medicale, decât „când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

În acest caz, executarea pedepsei se amână până condamnatul, se va găsi în situația de a putea executa pedeapsa”. Ori, în speță, expertiza medico-legală administrată în cauză, nu arată că petiționarul ar fi pus, de boala de care suferă în imposibilitate de a-și executa pedeapsa, ci, dimpotrivă, că boala pe care o are, poate fi tratată în condiții de detenție. Așa fiind, în mod corect, prima instanță a respins cererea de întrerupere, iar, instanța de apel, prin decizia recurată, a menținut sentința. Recursul condamnatului fiind astfel nefondat, va trebui respins, ca atare, menținându-se hotărârea atacată care este temeinică și legală. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a avansului onorariului pentru apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.V., împotriva deciziei penale nr. 312 din 28 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2003.