ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5660/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 393 din 17

aprilie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea de

întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 484 din 26 noiembrie 1998 a aceleiași instanțe, formulată de

condamnatul C.V.

S-a reținut că, deși condamnatul

suferă de mai multe boli, în concluziile raportului de nouă expertiză

medico-legală, s-a concluzionat că poate beneficia de asistență medicală în

cadrul rețelei sanitare a Direcției Generale a Penitenciarelor, deci nu se află

în imposibilitatea executării pedepsei, din punct de vedere medical.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul, care a solicitat, din nou, întreruperea executării

pedepsei, conform art. 455 lit. a) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 312 din 28 mai 2003, a respins ca nefondat

recursul declarat de condamnat, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat,

inclusiv, la onorariul pentru avocatul din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs condamnatul C.V., care a reiterat motivele de la fond și apel, în sensul

admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei, întrucât este bolnav.

Recursul este nefondat.

Susținerile condamnatului sunt fără

corespondent în actele dosarului.

Așa cum este reglementată

întreruperea executării pedepsei în legislația noastră (art. 455 C. proc. pen.),

aceasta nu poate fi dispusă, pe considerente medicale, decât „când se constată,

pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care

îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, executarea

pedepsei se amână până condamnatul, se va găsi în situația de a putea executa

pedeapsa”.

Ori, în speță, expertiza

medico-legală administrată în cauză, nu arată că petiționarul ar fi pus, de

boala de care suferă în imposibilitate de a-și executa pedeapsa, ci,

dimpotrivă, că boala pe care o are, poate fi tratată în condiții de detenție.

Așa fiind, în mod corect, prima

instanță a respins cererea de întrerupere, iar, instanța de apel, prin decizia

recurată, a menținut sentința.

Recursul condamnatului fiind astfel

nefondat, va trebui respins, ca atare, menținându-se hotărârea atacată care

este temeinică și legală.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a avansului onorariului pentru

apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul C.V., împotriva deciziei penale nr. 312 din 28 mai 2003

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

decembrie 2003.