ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1394/2003

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 419 din 3

iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 211 alin. (2) lit. d)

și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul M.V. la 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 543 zile, neexecutat din pedeapsa de 4

ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4455/1998 a

Judecătoriei Timișoara și l-a contopit cu pedeapsa de 6 ani și 6 luni, pe care

a sporit-o cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de

art. 71 C. pen.

A constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

Din probele dosarului, instanța de

fond a reținut că, la 19 decembrie 2001, în jurul orelor 2,20 un echipaj de

poliție care efectua serviciul de patrulare pe Str. Gh. Lazăr din Timișoara a

surprins două persoane care încercau să imobilizeze o altă persoană ce avea

asupra sa o poșetă de damă de culoare neagră. Din cercetări s-a reținut că,

inculpatul văzând-o pe partea vătămată K.M. care a părăsit locuința prietenei

sale situată pe str. Labirint, de unde se deplasa spre domiciliul său, a

urmărit-o ieșind din tufișuri și a început să tragă de poșeta părții vătămate.

Văzând că partea vătămată s-a opus și din lupta dintre cei doi, au căzut la

sol, inculpatul a lovit-o cu un pumn în zona feței, după care a reușit să fugă,

și-a însușit suma de 185.000 lei, după care a dat foc portmoneului și

diferitelor obiecte aflate în poșetă. Partea vătămată a revenit la locuința

prietenei sale, unde l-a anunțat pe prietenul său O.I. și acesta împreună cu

martorul M.D.M., s-au deplasat la locul incidentului și prin împrejurimi,

găsindu-l pe inculpat și imobilizându-l, apoi a intervenit și echipajul de

poliție.

Împotriva sentinței de mai sus a

declarat apel inculpatul care a solicitat achitarea pentru că fapta penală nu a

fost comisă de el.

Prin decizia penală nr. 439 din 18

noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a respins ca nefondat

apelul declarat de inculpat, reținându-se în considerente că, din întregul

material probator administrat în faza urmăririi penale și a judecății a

rezultat vinovăția inculpatului.

În termen legal, împotriva

hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul care în principal le-a

criticat pentru nelegalitate prin greșita sa condamnare pentru o faptă pe care

nu a comis-o, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Criticile vor fi examinate în raport

de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și pct. 14 C. proc. pen., constatându-se însă că recursul este nefondat.

Instanțele au făcut o corectă

aplicare a legii și în raport de totalitatea probelor administrate au reținut o

corectă stare de fapt, încadrare juridică a faptei și participarea inculpatului

la activitatea infracțională dedusă judecății.

Chiar dacă pe parcursul procesului,

recurentul inculpat și-a negat vinovăția la săvârșirea infracțiunii, sunt

concludente probele administrate, respectiv, martorii M.D.M. și O.I. care l-au

identificat pe inculpat, aproape de locul faptei, după datele furnizate de

partea vătămată și după urmele lăsate pe zăpadă, iar la locul unde a fost prins

inculpatul, martorii au găsit poșeta cu acte și portmoneul părții vătămate.

De altfel, în fața celor doi

martori, inculpatul a recunoscut comiterea faptei după cum și în fața

echipajului de poliție care a sosit la locul faptei, a se vedea în acest sens,

procesul-verbal din 19 decembrie 2001.

În acest context, este evidentă

participarea inculpatului la comiterea faptei dedusă judecății, fiind corectă

soluția de condamnare pronunțată de instanțe.

Corectă este și pedeapsa aplicată,

având în vedere circumstanțele în care s-a comis tâlhăria și care atrag o

încadrare calificată a faptei (respectiv tâlhărie comisă pe timp de noapte și

în loc public) precum și starea de recidivă în care s-a comis infracțiunea,

redată de numeroase condamnări anterioare pentru fapte de aceeași natură.

Pentru considerentele expuse,

criticile formulate sunt nefondate și cum nu s-au constatat nici alte motive de

casare, urmarea verificării potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

se va respinge, ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa

aplicată timpul reținerii și arestării preventive la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 439 din 18 noiembrie

2002 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 19 decembrie 2001, până la 19 martie 2003.

Obligă recurentul la 1.300.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, 19

martie 2003.