ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4679/2003

Asupra recursului de față constată: Prin sentința comercială nr. 425 din 8 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. E/511/2000 s-a respins cererea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză contractul este real, iar dreptul de garanție nu se naște decât dacă lucrul s-a pus și se află în posesia creditorului sau a unei terțe persoane, alese de părți. Că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 480 și urm. C. com., deoarece gajul s-a făcut fără deposedare. Sentința a fost menținută de Curtea de Apel care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta U.R. Tg. Jiu. Împotriva deciziei comerciale nr. 1492 din 15 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Craiova reclamanta U.R.

Tg. Jiu a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală, întrucât instanța nu a avut în vedere că acel contract de gaj fără deposedare a fost încheiat în vederea garantării plății contravalorii procesului verbal nr. 995 din 28 ianuarie 2000 de compensare; contractele de colaborare nr. 274/2000 încheiate cu S.C. F. și 275/2000 cu R. SRL pentru suma de 1.500.000.000 lei. Că, în speță bunurile mobile au fost individualizate și cum din creditul adițional la contractul 274/2000 creanța a devenit exigibilă la 24 ianuarie 2000, garanția reală îi dă dreptul în calitate de creditor de a-l vinde pentru a obține plata garantată. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că prin contractul de gaj fără deposedare autentificat sub nr. 550 din 28 ianuarie 2000 S.C. R. SRL, reprezentată de S.G., în vederea garantării contractelor de colaborare nr. 275/2000 încheiat cu reclamanta recurentă și 274/2000 încheiat cu S.C. F. SRL Tg. Jiu, s-a obligat să constituie un gaj fără deposedare pentru suma de 1.500.000.000 lei, cu bunurile individualizate în contract în valoare de 3.162.762.032 lei proprietatea debitoarei. În același contract s-a făcut mențiunea că bunurile au rămas în posesia debitoarei care s-a obligat să nu le înstrăineze.

Din examinarea dispozițiilor din capitolul V titlu VI din Legea nr. 99/1999, rezultă că instanța de apel a analizat corect condițiile și conținutul contractului, constatând că acesta este un contract real și ca atare dreptul real de garanție nu se naște decât din desesizarea debitorului de posesiunea lucrului gajat, condiție ce în cauză nu este îndeplinită și deci creditorul nu se poate prevala de dreptul de a cere autorizarea vânzării. Astfel fiind în raport de considerentele arătate recursul declarat a fost respins conform art. 312 pct. 1 C. proc. civ. hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. U.R. Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 1492 din 15 noiembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 noiembrie 2003.