ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4679/2003

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința comercială nr. 425 din 8

septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. E/511/2000 s-a

respins cererea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

în cauză contractul este real, iar dreptul de garanție nu se naște decât dacă

lucrul s-a pus și se află în posesia creditorului sau a unei terțe persoane,

alese de părți. Că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 480 și urm. C.

com., deoarece gajul s-a făcut fără deposedare.

Sentința a fost menținută de Curtea de Apel care

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta U.R. Tg. Jiu.

Împotriva deciziei comerciale nr. 1492 din 15

noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Craiova reclamanta U.R. Tg. Jiu a

declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală, întrucât instanța nu a avut în

vedere că acel contract de gaj fără deposedare a fost încheiat în vederea

garantării plății contravalorii procesului verbal nr. 995 din 28 ianuarie 2000

de compensare; contractele de colaborare nr. 274/2000 încheiate cu S.C. F. și

275/2000 cu R. SRL pentru suma de 1.500.000.000 lei.

Că, în speță bunurile mobile au fost

individualizate și cum din creditul adițional la contractul 274/2000 creanța a

devenit exigibilă la 24 ianuarie 2000, garanția reală îi dă dreptul în calitate

de creditor de a-l vinde pentru a obține plata garantată.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei

recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este

nefondat.

Din actele dosarului rezultă că prin contractul

de gaj fără deposedare autentificat sub nr. 550 din 28 ianuarie 2000 S.C. R.

SRL, reprezentată de S.G., în vederea garantării contractelor de colaborare nr.

275/2000 încheiat cu reclamanta recurentă și 274/2000 încheiat cu S.C. F. SRL

Tg. Jiu, s-a obligat să constituie un gaj fără deposedare pentru suma de

1.500.000.000 lei, cu bunurile individualizate în contract în valoare de

3.162.762.032 lei proprietatea debitoarei.

În același contract s-a făcut mențiunea că

bunurile au rămas în posesia debitoarei care s-a obligat să nu le înstrăineze.

Din examinarea dispozițiilor din capitolul V

titlu VI din Legea nr. 99/1999, rezultă că instanța de apel a analizat corect

condițiile și conținutul contractului, constatând că acesta este un contract

real și ca atare dreptul real de garanție nu se naște decât din desesizarea

debitorului de posesiunea lucrului gajat, condiție ce în cauză nu este

îndeplinită și deci creditorul nu se poate prevala de dreptul de a cere

autorizarea vânzării.

Astfel fiind în raport de considerentele arătate

recursul declarat a fost respins conform art. 312 pct. 1 C. proc. civ. hotărârea

pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.

U.R. Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 1492 din 15 noiembrie 2000 a Curții de

Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27

noiembrie 2003.