ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 485/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 26 august 1997 reclamanta, Banca E.I. a României – E. București a chemat în

judecată pe pârâta S.C. F.I. S.R.L.  pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se autorizeze începerea procedurii de executare silită prin vânzare la

licitație publică a bunurilor mobile constituite garanție prin contractul de

gaj fără deposedare nr.540/1996.

Prin

sentința civilă nr. 2978 din 8 septembrie 1997, Tribunalul Municipiului

București, a respins acțiunea creditoarei reclamante, ca nefondată.

Curtea

de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 411 din 13 martie 1998,

a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis

cererea și a încuviințat vânzarea publică prin executori judecătorești a

bunurilor gajate, conform anexei de la contractul de gaj din 1 august 1996.

Împotriva

acestei soluții pârâta debitoare a declarat recurs, solicitând, în esență,

respingerea acțiunii creditoarei, întrucât contractul de gaj a fost încheiat

fără deposedarea sa, mașinile și utilajele date în gaj rămânând în posesia

debitorului, contrar dispozițiilor art. 480  C. com.

Prin

încheierea din 7 decembrie 1999, Curtea  Supremă de Justiție, secția

comercială a dispus suspendarea judecății recursului,   potrivit    art. 244

pct. 1 și 2  C. proc. civ.

Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, a repus cauza pe rol pentru judecata

recursului, prin încheierea din 30 septembrie 2003.

Recursul

pârâtei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din

examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, în raport de

susținerile pe care pârâta debitoare le face prin recursul de față, se constată

că nu sunt întrunite niciuna dintre   situațiile  prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., pentru a putea conduce la casarea hotărârii ce se atacă.

Potrivit

reglementărilor în vigoare la data derulării raporturilor contractuale dintre

părți, art. 482 C. com., stabilesc că în cazul neplății la termen a întregii

datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul putea proceda la vânzarea

obiectelor date în gaj, iar conform alin.2 al aceluiași articol, pentru

aceasta, creditorul se poate adresa președintelui instanței cu cerere de a fi

autorizat să vândă gajul.

Pe de

altă parte, potrivit art. 480 alin. (2) C. com., creditorul era în drept de a

fi plătit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj, numai dacă

lucru se află în posesia sa ori a unei alte persoane aleasă de părți:

În

speță, rezultă că părțile cu convenit ca bunurile gajate (mașini și instalații

industriale) să rămână în folosința pârâtei, care ca unitate productivă le-a

folosit pentru garantarea împrumutului acordat de reclamanta creditoare.

În

această situație, necontestată de pârâtă, care recunoaște că are în folosință

bunurile cu care a garantat creditul acordat, se constată că părțile prin

voința lor expresă au înțeles să renunțe la deposedarea faptică a debitorului

ori au convenit ca bunurile (mijloacele active fixe) să rămână în posesia

debitoarei.

Această înțelegere contractuală

a părților privind regimul de folosință al gajului fără deposedarea debitoarei,

este conform interesului părților, întrucât astfel, raportul juridic principal,

contractul de credit nu și-ar mai putea produce efecte și ar lipsi interesul

încheierii acestuia prin asumarea obligației reciproce corelative de către

creditoare și debitoare.

În

consecință, recursul pârâtei debitoare se privește ca nefondat și va fi respins

ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de debitoarea S.C. F.I. S.R.L.  împotriva deciziei nr.411 din

13 martie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi  10 februarie 2004.