ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 485/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 august 1997 reclamanta, Banca E.I. a României – E. București a chemat în judecată pe pârâta S.C. F.I. S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se autorizeze începerea procedurii de executare silită prin vânzare la licitație publică a bunurilor mobile constituite garanție prin contractul de gaj fără deposedare nr.540/1996. Prin sentința civilă nr. 2978 din 8 septembrie 1997, Tribunalul Municipiului București, a respins acțiunea creditoarei reclamante, ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 411 din 13 martie 1998, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis cererea și a încuviințat vânzarea publică prin executori judecătorești a bunurilor gajate, conform anexei de la contractul de gaj din 1 august 1996. Împotriva acestei soluții pârâta debitoare a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii creditoarei, întrucât contractul de gaj a fost încheiat fără deposedarea sa, mașinile și utilajele date în gaj rămânând în posesia debitorului, contrar dispozițiilor art. 480 C. com. Prin încheierea din 7 decembrie 1999, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a dispus suspendarea judecății recursului, potrivit art. 244 pct. 1 și 2 C. proc.

civ. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a repus cauza pe rol pentru judecata recursului, prin încheierea din 30 septembrie 2003. Recursul pârâtei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, în raport de susținerile pe care pârâta debitoare le face prin recursul de față, se constată că nu sunt întrunite niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a putea conduce la casarea hotărârii ce se atacă. Potrivit reglementărilor în vigoare la data derulării raporturilor contractuale dintre părți, art. 482 C. com., stabilesc că în cazul neplății la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul putea proceda la vânzarea obiectelor date în gaj, iar conform alin.2 al aceluiași articol, pentru aceasta, creditorul se poate adresa președintelui instanței cu cerere de a fi autorizat să vândă gajul.

Pe de altă parte, potrivit art. 480 alin. (2) C. com., creditorul era în drept de a fi plătit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj, numai dacă lucru se află în posesia sa ori a unei alte persoane aleasă de părți: În speță, rezultă că părțile cu convenit ca bunurile gajate (mașini și instalații industriale) să rămână în folosința pârâtei, care ca unitate productivă le-a folosit pentru garantarea împrumutului acordat de reclamanta creditoare. În această situație, necontestată de pârâtă, care recunoaște că are în folosință bunurile cu care a garantat creditul acordat, se constată că părțile prin voința lor expresă au înțeles să renunțe la deposedarea faptică a debitorului ori au convenit ca bunurile (mijloacele active fixe) să rămână în posesia debitoarei.

Această înțelegere contractuală a părților privind regimul de folosință al gajului fără deposedarea debitoarei, este conform interesului părților, întrucât astfel, raportul juridic principal, contractul de credit nu și-ar mai putea produce efecte și ar lipsi interesul încheierii acestuia prin asumarea obligației reciproce corelative de către creditoare și debitoare. În consecință, recursul pârâtei debitoare se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de debitoarea S.C. F.I. S.R.L. împotriva deciziei nr.411 din 13 martie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.