ÎCCJ, decizie (scj.ro #83227)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83227) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contractul de gaj. Caracterul accesoriu. Condiția opozabilității și efectele acesteia Contractul de gaj este un accesoriu față de raportul principal al obligației iar stingerea gajului va avea loc ca o consecință a stingerii ori desființării obligației principale. Contractul de gaj asupra autotractorului a fost înscris în Registrul de gajuri al judecătoriei și în Arhiva electronică de Garanții Reale Mobiliare, moment din care gajul a devenit opozabil și față de terți asigurând dreptul de preferință al creditorului gajist față de ceilalți creditori conform art.1680 din Codul civil. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.827 din 29 februarie 2008) La data de 8 august 2006 pe rolul Tribunalului București –Secția a V-a Civilă a fost înregistrată sub nr.27323/3/2006 acțiunea formulată de reclamanta S.C.
R. S.R.L. prin care a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să pună la dispoziția reclamantei Cartea de Identitate și certificatul de înmatriculare pentru autovehiculul autotractor Mercedes, autovehiculul adjudecat de reclamantă prin participarea la licitația publică dintr-un dosar de executare. În motivarea acțiunii reclamanta S.C. R. S.R.L. prin administrator a arătat că la data de 13 decembrie 2000 a participat la licitația publică organizată de executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Bacău în dosarul nr.2753/2000 și a adjudecat bunul mobil autotractor marca Mercedes.
Împotriva procesului-verbal de vânzare la licitație a formulat contestație S.C. D. S.R.L. Bacău în calitate de proprietar-debitor, contestație la care a mai fost formulată și cerere de intervenție accesorie de către O.R.C.B. București (A.V.A.S. București) deoarece bunul sechestrat și vândut prin licitație făcea obiectul unui contract de gaj în favoarea sa. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1073 și urm.Cod Civil. Tribunalul București –Secția a VI-a Comercială prin Sentința comercială nr.717 din 18 ianuarie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului București. În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență că actele solicitate de reclamantă nu pot fi predate întrucât vehiculul face obiectul contractului de gaj înscris în registrul de gajuri al Judecătoriei Bacău, accesoriu creanței A.V.A.B.
asupra debitoarei S.C. D. S.R.L., iar susținerile reclamantei în sensul că prin decizia nr.2148/2007a Curții de Apel Bacău în dosarul nr.4039/2007 a fost respinsă contestația introdusă de S.C. D. S.R.L. împotriva procesului-verbal de licitație cât și cererea accesorie formulată de Oficiul Pentru Recuperarea Creanțelor Bancare București nu sunt de natură a dovedi dacă gajul a fost ridicat. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanta S.C. R. S.R.L.
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța de fond și instanța de apel au judecat cauza pe baza unei adrese a pârâtei nr.5409/2002 – adresă prin care au fost reluate motivele care au făcut obiectul contestației soluționată prin decizia nr.2148/2007 a Curții de Apel Bacău, AVAS București putea contestata modul de distribuire a prețului încasat în urma desfășurării licitației iar faptul că bunul era gajat nu este un motiv pentru indisponibilizare. Recursul este nefondat. Contractul de gaj este un accesoriu față de raportul principal al obligației iar stingerea gajului va avea loc ca o consecință a stingerii ori desființării obligației principale. Instanța de fond și instanța de apel în mod corect au reținut că susținerile reclamantei în sensul că prin decizia nr.2148/2007 a Curții de Apel Bacău a fost respinsă contestația la executare nu sunt de natură a dovedi dacă gajul a fost ridicat.
S.C. R. S.R.L. este terț față de contractul de gaj încheiat de S.C. D. S.R.L. și A.V.A.S. (A.V.A.B.) dar contractul de gaj este opozabil și terților din momentul îndeplinirii formalităților de publicitate. Contractul de gaj asupra autotractorului a fost înscris sub nr.3287/1948 în Registrul de gajuri al Judecătoriei Bacău și în Arhiva electronică de Garanții Reale Mobiliare, moment din care gajul a devenit opozabil și față de terți asigurând dreptul de preferință al creditorului gajist față de ceilalți creditori conform art.1680 din Codul civil. Fiind opozabil tuturor, recurenta-reclamantă nu poate susține inopozabilitatea gajului ca urmare a faptului că este terț față de contract. Atât timp cât gajul nu a fost stins prin stingerea obligației principale sau independent de obligația principală, A.V.A.S.
București nu poate fi obligată să predea cartea de identitate și certificatul de înmatriculare pentru autovehiculul marca Mercedes cu nr.BC-36 DDC, autovehicul ce face obiectul contractului de gaj.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.