ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1419/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința recurată, sentința

civilă nr. 92, pronunțată la data de 27 mai 2003, în dosarul nr. 3933/2002,

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ, judecând

în urma declinării competenței de către Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 113

din 2 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de cetățeanul chinez W.X.,

rezident în România și a dispus:

- anularea măsurii de interdicție de

ieșire din România cu simbolul „C”, aplicată la data de 27 decembrie 2001, de

către Ministerul de Interne – Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei

Constanța, pe pașaportul seria P/CHN nr. 14/8/32017, eliberat de autoritățile

R.P. China;

- a anulat măsura revocării

interzicerii, aplicată cu simbolul „L” pe același pașaport, la data de 8 iulie

2002;

- a anulat măsura limitării

dreptului de ședere în România, aplicată cu viza de ieșire nr. 2314377 din 8

iulie 2002, pe același pașaport;

- a constatat că reclamantul are

dreptul de a solicita prelungirea vizei de ședere în România, în condițiile art.

18 din Legea nr. 123/2001, de la data de 8 iulie 2002, ca dată a prezentării

legale la autoritatea română;

- a repus pe reclamant în termenul

de a solicita viza de la autoritatea competentă, începând cu data pronunțării

hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut în esență următoarele:

Cetățeanul chinez W.X. a intrat

legal în România, în scop de afaceri, dreptul de ședere fiindu-i prelungit în

mod succesiv până la data de 27 decembrie 2001, când i s-a acordat o nouă

prelungire până la data de 26 martie 2002, dar i s-a aplicat și interdicția de

ieșire, simbol „C” pentru că era cercetat în legătură cu săvârșirea

infracțiunii de omor.

Prezentându-se ulterior pentru

prelungirea vizei de ședere în România, autoritatea pârâtă, la data de 8 iulie 2002, a anulat interdicția de ieșire, simbol „L” și i-a acordat reclamantului, viza de ieșire, cu

obligația de părăsire a României, până la data de 24 iulie 2002.

Reclamantul a contestat aceste

măsuri, ca nelegale și a cerut ca organul competent să fie obligat să-i

prelungească viza de ședere în România, începând cu data de 8 iulie 2002, așa

cum legal solicitase în termen.

În legătură cu măsura interdicției

de ieșire, simbol „C”, cât și a celei de anulare a acestei măsuri, cu simbolul

„L”, instanța de fond a motivat că la data când prima măsură fusese luată, 27

decembrie 2001, aceasta nu putea fi dispusă legal, deoarece prin rechizitoriul

din 19 ianuarie 2001, emis de Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 931/P/2002, s-a dispus scoaterea de

sub urmărirea penală a reclamantului, dispunându-se citarea lui, ca martor în

cauza în care fusese cercetat.

A motivat instanța de fond că la

data de 27 decembrie 2001, când a fost aplicată interdicția respectivă, nu a

existat temei și nici cerere a procurorului sau a judecătorului pentru luarea

acestei măsuri.

În ceea ce privește acordarea vizei

de ieșire, aplicată la data de 8 iulie 2002, instanța de fond a motivat că

organul competent nu a cercetat și nici nu a verificat îndeplinirea condițiilor

legale de către reclamant, pentru prelungirea vizei de ședere în România.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei, pentru că instanța de fond a adoptat o soluție

casabilă în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că măsurile luate cu simbolul „C” și „L” au fost legale, iar în privința acordării vizei

de ieșire, reclamantul nu a depus acte din care să rezulte că îndeplinea

cumulativ condițiile legale pentru prelungirea vizei de ședere în România.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că la data de 27

decembrie 2001, când autoritatea competentă a aplicat pe pașaportul

intimatului-reclamant, măsura interdicției de părăsire, simbol „C”, acesta nu

mai era cercetat penal, procurorul dispunând la 19 ianuarie 2001, scoaterea

acestuia de sub urmărire penală și nu ceruse luarea unei astfel de măsuri,

astfel că soluția instanței este legală din acest punct de vedere.

În mod corect a apreciat instanța

că, pe cale de consecință, și măsura de revocare a interdicției respective,

luată prin aplicarea pe același pașaport a simbolului „L”, se impune a fi

anulată.

În ceea ce privește măsura acordării

vizei de ieșire, aplicată la data de 8 iulie 2002, instanța de fond a reținut

în mod judicios că organul competent a luat astfel o măsură nemotivată,

refuzând și să soluționeze contestația acestuia în termenul legal.

De fapt, chiar în cursul judecății,

autoritatea pârâtă s-a limitat să afirme că intimatul-reclamant nu a depus acte

din care să rezulte îndeplinirea condițiilor pentru prelungirea vizei de

ședere, fără să rezulte că i-a indicat acestuia condițiile respective și actele

necesare, pentru ca cererea sa să fie soluționată legal și temeinic.

Astfel fiind, în mod judicios a

reținut instanța de fond obligația autorității pârâte, de a soluționa temeinic

și legal, cererea de prelungire a vizei de ședere ce îi fusese adresată de

intimatul-reclamant, cetățean chinez, rezident în România.

În concluzie, motivele de recurs

invocate sunt neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 92 din 27 iunie

2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2004.