ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 130/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 7 noiembrie 2001, reclamantul L.G., cetățean chinez,

a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul de Interne, Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei, anularea vizei de ieșire din România nr.

180/731019/2001 emisă de pârât și obligarea acestuia să-i prelungească viza de

ședere în România, conform art. 9 din Legea nr. 123/2001.

Motivându-și

cererea, reclamantul a arătat că actul administrativ atacat este ilegal,

întrucât, în calitate de investitor, asociat al S.C. „G.W.S.T.” S.R.L.,

București, îndeplinea cerințele prevăzute de Legea nr. 123/2001 pentru

prelungirea vizei de ședere în România în scop de afaceri.

Tribunalul

București, secția V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr.

135 din 21 februarie 2002 a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a respins

și acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamantul, deși a intrat în țară în

calitate de investitor, nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor  prevăzute

de art. 29 din H.G. nr. 476/2001 sub aspectul mijloacelor de subzistență,

pentru a i se putea prelungi viza.

Recursul

declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost admis

prin decizia civilă nr. 301 din 2 septembrie 2002 de către Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, care a casat sentința și a

reținut cauza spre soluționare în fond, cu motivarea că, față de faptul că

emitentul actului contestat este o autoritate ministerială și, în raport cu

art. 3 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul nu era competent să judece în fond

litigiul, acesta fiind de competența curții de apel.

Judecând

în fond pricina, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr. 331 din 13 martie 2003, a admis acțiunea, a anulat

viza de ieșire nr. 180/731019/2001 și a obligat pârâtul la prelungirea vizei de

ședere a reclamantului.

Pentru

a pronunța soluția menționată, instanța fondului a avut în vedere că

autoritatea pârâtă nu a luat în considerare în totalitate mijloacele de

întreținere deținute de reclamant, mijloace care îl îndreptățeau pe acesta la

aprobarea cererii de prelungire a vizei de ședere pentru o perioadă de încă 6

luni de la data expirării vizei anterioare (12 septembrie 2001).

Împotriva

sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâtul Ministerul de Interne–Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, care a criticat  hotărârea

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, că actele depuse de

reclamant în fața instanței de fond nu au fost atașate cererii de prelungire a

vizei, adresată autorității administrative, astfel încât, la momentul emiterii

actului atacat, acesta nu a putut proba indeplinirea condițiilor prevăzute de

lege.

Recursul

este nefondat.

Instanța

de fond a aplicat corect legea, în sensul că, potrivit art. 29 alin. 1 lit.a

din H.G. nr. 476/2001, în vigoare la data depunerii cererii de prelungire a

vizei de ședere, era necesară prezentarea dovezii mijloacelor de întreținere

500 USD lunar pentru vizele simbolului B și P – cazul intimatului reclamant.

În mod

corect, instanța fondului, în aprecierea probelor administrate de reclamant, a

considerat că acestea nu confirmă motivul de refuz al prelungirii vizei de

ședere.

Dimpotrivă,

din balanțele contabile depuse și extrasul de cont bancar atașat la dosar,

reiese că reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29

alin. 1 lit. a din H.G. nr. 476/2001, făcând dovada că are mijloace de

întreținere care îl îndreptățeau la prelungirea vizei de ședere în România.

Prin

urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv

pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II – a C.

proc. civ.,  recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de  Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinți civile nr.

331 din 13 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.