ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 596/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 511 din 23 septembrie 2003, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.M.O., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) cu art. 99 și urm. C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 86 4 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de un an și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 858/2003 a Judecătoriei Cluj Napoca, urmând ca inculpatul să execute alăturat cele două pedepse, rezultând pedeapsa finală de 4 ani 4 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 14 august 2003 la zi. A prelungit durata arestului preventiv începând cu 24 septembrie 2003 până la 13 octombrie 2003. A constatat recuperat prejudiciul. În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul avocațial din oficiu de 400.000 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiției. În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul minor a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în noaptea de 13 august 2003, în jurul orei 1,00, aflându-se în pasajul Gării C.F.R.

Cluj Napoca, inculpatul M.M.O. a sustras prin violență, de la partea vătămată M.P., un portmoneu în care se afla suma de 30.000 lei. Audiat în instanță, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, declarație ce se coroborează cu celelalte probe administrate la dosarul cauzei. În drept, prima instanță a stabilit că fapta inculpatului minor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul M.M.O., care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând în esență reducerea pedepsei. Instanța de control judiciar, a găsit neîntemeiată critica inculpatului, cu privire la cuantumul pedepsei, însă a admis apelul declarat de acesta pentru omisiunea primei instanțe de a deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 247 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a desființat sentința atacată numai cu privire la omisiunea deducerii arestului preventiv de la 17 mai 2003 la 10 iulie 2003 și în continuare, perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 14 august 2003 până la zi, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M.O., care prin apărător a criticat hotărârile pronunțate pentru motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând în esență, redozarea pedepsei. Cu ocazia dezbaterilor și acordării cuvântului în fond, inculpatul a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Recursul declarat este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de casare invocat, Curtea constată că, instanțele au aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere, atât elementele ce circumstanțiază favorabil persoana acestuia, respectiv, atitudinea procesuală, sinceră, dar și valoarea relativ redusă a prejudiciului, atunci când au stabilit o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege, dar totodată, au ținut cont și de pericolul social concret al faptei săvârșite și antecedența penală a inculpatului minor, atunci când au aplicat-o în cuantumul arătat, așa încât nu se identifică temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare, în sensul reducerii acesteia, situație în care, recursul va fi respins, ca atare.

În concluzie, întrucât motivul de casare este nefondat, iar cum din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.O. împotriva deciziei penale nr. 247 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj. Compută prevenția de la 14 august 2003 la 30 ianuarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.