ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 596/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 511 din 23

septembrie 2003, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.M.O., pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) cu art. 99 și urm. C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 86

4

C. pen.,

s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de un

an și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 858/2003 a

Judecătoriei Cluj Napoca, urmând ca inculpatul să execute alăturat cele două

pedepse, rezultând pedeapsa finală de 4 ani 4 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 14 august 2003 la zi.

A prelungit durata arestului

preventiv începând cu 24 septembrie 2003 până la 13 octombrie 2003.

A constatat recuperat prejudiciul.

În baza art. 189 C. proc. pen.,

onorariul avocațial din oficiu de 400.000 lei a fost suportat din fondul Ministerului

Justiției.

În temeiul art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul minor a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente,

să plătească 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că în noaptea de 13 august 2003, în jurul orei 1,00,

aflându-se în pasajul Gării C.F.R. Cluj Napoca, inculpatul M.M.O. a sustras

prin violență, de la partea vătămată M.P., un portmoneu în care se afla suma de

30.000 lei.

Audiat în instanță, inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, declarație ce se coroborează cu celelalte probe

administrate la dosarul cauzei.

În drept, prima instanță a stabilit

că fapta inculpatului minor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tâlhărie.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel inculpatul M.M.O., care a criticat-o pentru netemeinicie,

solicitând în esență reducerea pedepsei.

Instanța de control judiciar, a

găsit neîntemeiată critica inculpatului, cu privire la cuantumul pedepsei, însă

a admis apelul declarat de acesta pentru omisiunea primei instanțe de a deduce

din pedeapsă perioada executată în arest preventiv.

Așa fiind, prin decizia penală nr.

247 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a desființat sentința atacată

numai cu privire la omisiunea deducerii arestului preventiv de la 17 mai 2003

la 10 iulie 2003 și în continuare, perioada reținerii și arestului preventiv

începând cu data de 14 august 2003 până la zi, fiind menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul M.M.O., care prin apărător a criticat hotărârile pronunțate pentru

motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând în esență, redozarea pedepsei.

Cu ocazia dezbaterilor și acordării

cuvântului în fond, inculpatul a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea

instanței.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma

motivului de casare invocat, Curtea constată că, instanțele au aplicat

inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile generale

de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere,

atât elementele ce circumstanțiază favorabil persoana acestuia, respectiv,

atitudinea procesuală, sinceră, dar și valoarea relativ redusă a prejudiciului,

atunci când au stabilit o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de

lege, dar totodată, au ținut cont și de pericolul social concret al faptei

săvârșite și antecedența penală a inculpatului minor, atunci când au aplicat-o

în cuantumul arătat, așa încât nu se identifică temeiuri noi care să conducă la

o nouă reindividualizare, în sensul reducerii acesteia, situație în care,

recursul va fi respins, ca atare.

În concluzie, întrucât motivul de

casare este nefondat, iar cum din analiza actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M.O. împotriva deciziei penale nr. 247 din 23

octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Compută prevenția de la 14 august

2003 la 30 ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 ianuarie 2004.