ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1207/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 941 din 24 octombrie 2003, în baza art. 211

alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1)

lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la 4 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, partea vătămată N.A.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 8 mai

2003, la zi.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc.

pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 din același cod.

În temeiul art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului pe o

perioadă de 30 zile, de la 5 noiembrie 2003, până la 4 decembrie 2003,

inclusiv.

Potrivit art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., a constatat că partea vătămată N.A. nu s-a constituit parte civilă în

cauză, prejudiciul cauzat acesteia fiind parțial recuperat, în natură.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

La data de 8 mai 2003, în jurul orei

19,00, inculpatul, la coborârea din autobuzul liniei 323, în stația Piața

Progresul a smuls de la gâtul părții vătămate N.A. un lănțișor din aur cu

medalion.

Inculpatul a părăsit în fugă locul

incidentului, fiind însă, urmărit de partea vătămată.

După aproximativ 10 minute, cu

ajutorul martorului M.M., partea vătămată a reușit să-l imobilizeze pe

inculpat, care în cele din urmă, i-a restituit acesteia lănțișorul, însă, fără

medalionul care a căzut și nu a mai fost găsit.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel inculpatul solicitând, în principal, schimbarea încadrării

juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat,

întrucât prin deposedarea prin surprindere a părții vătămate nu i-a produs

acesteia suferințe fizice, iar în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care o

consideră excesiv de aspră, în raport de circumstanțele reale și personale

reținute în cauză.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 725/ A din 3 decembrie 2003, a respins

apelul, ca nefondat, cu motivarea că încadrarea juridică a faptei, în

infracțiunea de tâlhărie, reținută de prima instanță este corectă, deoarece

constrângerea părții vătămate se poate realiza indirect și prin exercitarea de

violențe asupra bunului, așa cum s-a întâmplat în speță, iar individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului este judicioasă și nu se justifică a fi coborâtă

cu mult sub limita minimă prevăzută de lege.

Nemulțumit și de hotărârea instanței

de apel, în termenul legal, inculpatul M.M. a declarat recurs, solicitând prin

concluziile puse de apărătorul desemnat din oficiu, reindividualizarea pedepsei

aplicate, în sensul de a fi redusă prin acordarea unei mai mari eficiențe

juridice, circumstanțelor reale și personale, reținute în cauză.

Examinând cauza în raport de motivul

de recurs invocat, se constată că nu este întemeiat.

Pedeapsa de 4 ani închisoare a fost

just individualizată în raport de pericolul social concret al faptei, de

împrejurările și de modalitatea în care a fost comisă și de datele referitoare

la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a manifestat o

atitudine sinceră în cursul procesului penal și a avut o bună conduită înainte

de săvârșirea infracțiunii, împrejurări care au fost avute în vedere atât de

instanța de fond, cât și de apel, motiv pentru care prin reținerea de

circumstanțe atenuante, au aplicat inculpatului o pedeapsă sub limita minimă

prevăzută de textul de lege încriminator, astfel că nu sunt elemente de

reapreciere, în sensul solicitat în recurs.

Pentru considerentele arătate,

ținând seama și de faptul că verificând hotărârile atacate și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența

unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat

de inculpatul M.M. este nefondat și în consecință, va fi respins în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 725/ A din 3

decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 8 mai 2003, la 2 martie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2004.