ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5395/2003

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 429 din 7

iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța a fost condamnat inculpatul

D.P.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. b), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și art.

76 alin. (1) lit. b) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și a fost computată perioada arestării preventive cu începere de

la 12 mai 2003 la zi.

Totodată, inculpatul a fost obligat

să plătească părții civile E.A. suma de 480.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

La data de 9 mai 2003, inculpatul

s-a întâlnit în Gara Constanța cu minorul E.A. și împreună s-au deplasat spre

localitatea Poarta Albă, inculpatul pentru a vizita pe unchiul său D.C., iar

minorul pentru a ajunge la domiciliu.

Pe drum, inculpatul a sesizat că

minorul are asupra sa bani, ceea ce l-a determinat să ia hotărârea sustragerii

acestora.

În realizarea hotărârii

infracționale, în momentul în care se deplasa cu partea vătămată pe strada

Grădinilor din localitatea amintită, inculpatul a pus piedică minorului, iar

după ce acesta a căzut, sub amenințarea cu un briceag, i-a luat din buzunar

suma de 480.000 lei.

Situația de fapt expusă a fost stabilită

pe baza declarațiilor părții vătămate, proceselor-verbale întocmite de organele

de cercetare, depozițiilor martorului P.C., probe coroborate cu declarațiile

inculpatului, care a recunoscut sustragerea sumei de bani.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia

penală nr. 247 din 22 iulie 2003, a respins apelurile formulate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Constanța și inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, prin care a solicitat

schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de

furt calificat și reindividualizarea corespunzătoare a pedepsei, învederând că

nu a folosit briceagul pentru deposedarea victimei.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din

punct de vedere juridic fapta comisă în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., iar instanța de apel a analizat

apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi amenințat victima cu un briceag și

justificat a înlăturat-o.

Infracțiunea de tâlhărie este o

infracțiune complexă al cărui element material constă în acțiunea principală

(furtul) și o acțiune adiacentă (violența, amenințarea sau punerea victimei în

stare de inconștiență sau neputința de a se apăra).

Or, însuși inculpatul, atât în faza

de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească a recunoscut că,

pentru deposedarea victimei, a folosit violența, punându-i piedică și numai

după ce partea vătămată a căzut la pământ și s-a lovit, inculpatul a

deposedat-o de bani.

Imobilizarea victimei și punerea ei

în situația de a nu se apăra (între cei doi există o disproporție vădită de

vârstă și de forță, inculpatul fiind o persoană majoră, în plină putere, în

timp ce victima era minoră, în vârstă de numai 15 ani) reprezintă un act de

violență, în sensul art. 211 C. pen. și cum a fost urmată de deposedarea

victimei de un bun al său, fapta săvârșită constituie infracțiunea de tâlhărie.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, în cauză, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., ținându-se seama atât de pericolul social al faptei comise, cât și de

persoana inculpatului, în favoarea căruia s-au reținut circumstanțe atenuante,

în raport de care pedeapsa a fost coborâtă sub limita inferioară a textului

sancționator.

Ca atare, hotărârile criticate sunt

temeinice și legale motiv pentru care recursul declarat de inculpat va fi

respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P.I. împotriva deciziei penale nr.

247/ Ap din 22 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 12 mai 2003 la 21

noiembrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 noiembrie 2003.