ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin petiția din 15 ianuarie 2003, adresată Tribunalului Galați, petiționarul M.G., a formulat contestație la executare a sentinței nr. 132 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Militar București, rămasă definitivă prin decizia nr. 285 din 17 septembrie 2002, a Curții Militare de Apel, invocând grațierea conform Legii nr. 543/2002. Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 160, din 20 martie 2003, și-a declarat competența de soluționare a contestației la executare, pentru Judecătoria Galați, motivând că numitul contestator aflându-se în Penitenciarul Galați competența revine acelei judecătorii, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.
La rândul său, Judecătoria Galați, prin sentința penală nr. 1017 din 28 martie 2003 și-a declinat competența pentru Tribunalul Militar București, ca instanță de executare în înțelesul dispozițiilor art. 418 alin. (1) C. proc. pen. Tribunalul Militar București, prin sentința nr. 114 din 7 mai 2003, declarându-se la rândul său necompetent și-a declinat competența la Judecătoria sectorului 1 București, motivând că, la acea dată condamnatul se afla deținut în Penitenciarul București, Jilava, în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 4 București. Această din urmă judecătorie, s-a declarat, de asemenea, necompetentă cu soluționarea contestației la executare, prin sentința penală nr. 1554 din 9 iunie 2003, declinându-și competența la Judecătoria Galați și totodată, constatând că există conflict negativ de competență, a trimis cauza conform art. 43 alin. (2) și (3) C. proc.
pen., la Curtea Supremă de Justiție, pentru soluționarea conflictului. Instanța competentă cu soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul M.G. este Judecătoria Galați. În conformitate cu dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) și alin. (2) Teza I, raportate la cele ale art. 460 alin. (6) C. proc. pen., soluționarea contestației condamnatului, care invocă grațierea pedepsei, revine Judecătoriei Galați, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere unde contestatorul era la data formulării contestației, judecătorie care este corespunzătoare în grad instanței de executare. Potrivit prevederilor art. 462 alin. (2) din același cod, în cazurile de contestație arătate în art. 461 lit. d) (între care și cel invocat în cauză, grațierea) dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele și situațiile de existența cărora depinde soluționarea contestației, constatarea acestora se face de către instanța competentă să judece contestația.
Mai este de menționat și că transferarea, ulterioară sesizării instanței, a contestatorului la un alt loc de deținere, nu poate constitui un temei de declinarea competenței. Pentru considerentele expuse, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Galați și a trimite acesteia dosarul respectiv. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a contestatorului, la soluționarea conflictului de competență, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența pentru soluționarea cauzei privind pe condamnatul M.G., în favoarea Judecătoriei Galați. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 200.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 7 august 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.