Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3641/2004

HOTĂRÂRE
30.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3641/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galați la data de 12 ianuarie 2004, numitul P.M., deținut în Penitenciarul Galați, a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3185/2001 a Judecătoriei Galați, pentru motive familiale. Prin sentința penală nr. 540 din 25 februarie 2004, Judecătoria Galați și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, motivat de faptul că la data de 16 octombrie 2003, condamnatul a fost transferat în Penitenciarul București. Prin sentința penală nr. 843 din 3 mai 2004, Judecătoria sectorului 1 București, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

În motivare, s-a arătat că Judecătoria sectorului 1 București nu este competentă, deoarece condamnatul a fost transferat la data de 16 octombrie 2003 în Penitenciarul Jilava, care se află în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 4 București, iar în prezent se află transferat în Penitenciarul Poarta Albă, unde a fost transferat cu data de 14 decembrie 2003. Cum Judecătoria Galați este și instanță de executare, s-a apreciat că acesteia îi revine competența de judecată. Constatând ivirea conflictului negativ de competență, Judecătoria sectorului 1 București a sesizat, conform art. 43 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare. Verificând actele și lucrările de la dosar, în raport cu dispozițiile legale care reglementează competența teritorială a instanțelor, Curtea constată că Judecătoria Galați este competentă să soluționeze cauza.

Potrivit actelor din dosar, Judecătoria Galați este instanța de executare, care a și emis mandatul de executare a pedepsei, pus în executare prin depunerea condamnatului P.M. în Penitenciarul Galați. Trecerea ulterioară a condamnatului prin mai multe penitenciare, respectiv, București - Jilava, Poarta Albă se evocă a fi transferări temporare, de vreme ce, în prezent, condamnatul P.M. se află din nou în Penitenciarul Galați, așa cum rezultă din adresa nr. 31369 din 28 iunie 2004 a acestui loc de deținere. Așa fiind, se constată că Judecătoria Galați, instanța de executare, dar și instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere, este, potrivit art. 456 C. proc. pen., competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei.

D E C I D E Stabilește competența de judecare a cauzei privind pe condamnatul P.M., în favoarea Judecătoriei Galați. Trimite dosarul acestei instanțe. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a condamnatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-08-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2003
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin petiția din 15 ianuarie 2003, adresată Tribunalului Galați, petiționarul M.G., a formulat contestație la executare a sentinței nr. 132 din 1
ÎCCJ 2005-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 724/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2637 din 8 octombrie 2004, Judecătoria Botoșani a declinat în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București competența soluționării cerer
ÎCCJ 2004-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5979/2004
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnatul Z.C. a solicitat deducerea perioadei de arest preventiv din pedeapsa aplicată, precum și aplicarea dispozițiilor actului de grațiere
ÎCCJ 2004-09-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4421/2004
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1968 din 20 aprilie 2004, Judecătoria Tg. Jiu a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe condamn
ÎCCJ 2003-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2003
R O M A N I A Sedința publică din 15 ianuarie 2003 S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Galați și Judecătoria Tulcea în judecarea cauzei cu privire la soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepse
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă