ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 369/ D din

7 octombrie 2003, Tribunalul Bacău, secția penală, a condamnat pe inculpații

C.C. și M.C. la câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și

alin. (3) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., a constatat recuperat prejudiciul produs părții civile S.N.P. P.

S.A., sucursala P. Moinești, prin restituire.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în data de 21 august 2001, inculpații au sustras din Parcul

Burcioaia aparținând S.N.P. P. S.A., în scopul valorificării, cantitatea de 7,1

tone produs petrolier, în valoare de 67.856.530 lei.

La individualizarea pedepselor

aplicate, instanța de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, poziția

procesuală contradictorie față de împrejurările concrete în care a fost

săvârșită fapta, pericolul social concret al faptei dedus din împrejurările

comiterii acesteia și urmările produse, apreciind că o pedeapsă orientată spre

minimul special al normei incriminatoare este de natură a răspunde scopului și

asigurării realizării funcțiilor pedepsei.

Curtea de Apel Bacău, secția penală,

prin decizia penală nr. 6 din 13 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de

inculpații M.C. și C.C. împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat în

parte sentința atacată numai cu privire la cuantumul pedepselor, modalitatea de

executare și pedeapsa accesorie și, în fond, a redus pedepsele de la câte 4 ani

închisoare la câte 2 ani închisoare și a dispus suspendarea executării

pedepselor sub supraveghere.

Pentru a reduce pedepsele aplicate

inculpaților sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, instanța de control

a reținut că împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, natura

produsului sustras, respectiv gazolină, lipsa antecedentelor penale și

comportarea anterioară bună trebuiau apreciate ca circumstanțe atenuante

făcându-se aplicația art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen.

Totodată, în raport de împrejurările

menționate și ținând cont de persoana condamnaților, instanța a apreciat că

scopul pedepselor poate fi atins și fără executarea acestora, existând garanția

că inculpații nu vor mai săvârși infracțiuni.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs.

S-a susținut că pedeapsa aplicată

inculpaților nu reflectă în mod just pericolul social deosebit al faptei

comise, nefiind aptă a satisface nici scopul sancționator, nici pe cel represiv

și de prevenție generală și specială, astfel încât instanța de apel nu a

interpretat în mod corespunzător prevederile art. 72 C. pen.

Or, în contextul general al

fenomenului infracțional în raport de produsul sustras și valoarea acestuia,

reducerea pedepselor la câte 2 ani închisoare și suspendarea executării

acesteia sub supraveghere nu se justifică și sunt insuficiente pentru

sancționarea, corijarea și reeducarea inculpaților.

În concluzie, procurorul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei

instanțe.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esență, procurorul a susținut că

fapta săvârșită de inculpații menționați a beneficiat de un tratament

sancționator nejustificat de blând, astfel că pedeapsa aplicată acestora nu

este de natură a asigura funcțiile de constrângere și reeducare prevăzute de

legea penală, în raport de prevederile art. 72 C. pen., cu referire la art. 52

din același cod.

În acest sens, criticile formulate

cu privire la decizia pronunțată în apel privesc caracterul neadecvat al

pedepselor aplicate inculpaților, în raport de gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite și caracterul de fenomen al infracțiunilor de sustragere

de produse petroliere.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate se constată justețea soluției primei instanțe sub aspectul

existenței faptei, vinovăției autorilor și caracterului adecvat al pedepselor,

sub aspectul cuantumului și modalității de executare, în raport de gradul de

pericol social concret al infracțiunii și contextul în care aceasta a fost

săvârșită.

Pentru a reduce cuantumul pedepselor

aplicate de prima instanță sub minimul special prevăzut de norma

incriminatoare, instanța de apel a reținut în favoarea inculpaților

circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

Sub acest aspect, prin recursul

declarat în cauză se apreciază că în mod greșit a fost admis apelul declarat de

inculpați, pedeapsa astfel stabilită nefiind just individualizată.

Or, este adevărat că unul din

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., privește

„împrejurările care atenuează răspunderea penală”.

Însă, din modul de redactare al art.

74 C. pen., aplicat în cauză de instanța de apel, rezultă că existența uneia

sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în textul menționat,

sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca

circumstanțe atenuante.

Ca atare, în raport de textele

legale menționate, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a

împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea

instanței de judecată.

Această apreciere impune o rațională

interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări

judicioase a circumstanțelor atenuante exclusiv în acele situații în care

coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social

concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de

limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.

Or, împrejurările reținute de

instanța de apel sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un

comportament procesual pozitiv al inculpaților și un pericol social concret sub

limita minimă a celui generic reținut de norma incriminatoare, care să

justifice aplicarea mecanismului determinat de art. 76 C. pen.

În același sens, lipsa

antecedentelor penale și conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea

infracțiunii au fost greșit reținute de instanța de apel ca circumstanțe

atenuante, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., nu este

suficient ca acestea să reflecte doar conformarea făptuitorilor ordinii de

drept normative ci să caracterizeze un comportament pozitiv special, evidențiat

printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, în

raport de care săvârșirea infracțiunii să poată fi apreciată ca un accident,

ceea ce în cauză nu s-a susținut și, cu atât mai mult, nu s-a probat.

Pe de altă parte, în raport de

considerentele ce preced, cu referire la condiția asigurării, concomitent, a

scopului procesului penal și a scopului pedepsei prin executarea acesteia,

admiterea greșită a apelului privește și modalitatea de executare a pedepsei

închisorii.

În concluzie, reținând eronat în

favoarea inculpaților circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința

individualizării greșite a pedepselor, instanța de apel a pronunțat o hotărâre

supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În consecință, conform art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de procuror,

va casa decizia atacată și va menține hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 6 din

13 ianuarie 2004 a Curții de Apel Bacău privind pe inculpații M.C. și C.C.

Casează decizia atacată și menține

sentința nr. 369 din 07 octombrie 2003 a Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 mai 2004.