ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 369/ D din 7 octombrie 2003, Tribunalul Bacău, secția penală, a condamnat pe inculpații C.C. și M.C. la câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a) C. pen. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a constatat recuperat prejudiciul produs părții civile S.N.P. P. S.A., sucursala P. Moinești, prin restituire. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în data de 21 august 2001, inculpații au sustras din Parcul Burcioaia aparținând S.N.P. P. S.A., în scopul valorificării, cantitatea de 7,1 tone produs petrolier, în valoare de 67.856.530 lei.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală contradictorie față de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, pericolul social concret al faptei dedus din împrejurările comiterii acesteia și urmările produse, apreciind că o pedeapsă orientată spre minimul special al normei incriminatoare este de natură a răspunde scopului și asigurării realizării funcțiilor pedepsei. Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin decizia penală nr. 6 din 13 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de inculpații M.C. și C.C. împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat în parte sentința atacată numai cu privire la cuantumul pedepselor, modalitatea de executare și pedeapsa accesorie și, în fond, a redus pedepsele de la câte 4 ani închisoare la câte 2 ani închisoare și a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Pentru a reduce pedepsele aplicate inculpaților sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, instanța de control a reținut că împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, natura produsului sustras, respectiv gazolină, lipsa antecedentelor penale și comportarea anterioară bună trebuiau apreciate ca circumstanțe atenuante făcându-se aplicația art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. Totodată, în raport de împrejurările menționate și ținând cont de persoana condamnaților, instanța a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins și fără executarea acestora, existând garanția că inculpații nu vor mai săvârși infracțiuni. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs.

S-a susținut că pedeapsa aplicată inculpaților nu reflectă în mod just pericolul social deosebit al faptei comise, nefiind aptă a satisface nici scopul sancționator, nici pe cel represiv și de prevenție generală și specială, astfel încât instanța de apel nu a interpretat în mod corespunzător prevederile art. 72 C. pen. Or, în contextul general al fenomenului infracțional în raport de produsul sustras și valoarea acestuia, reducerea pedepselor la câte 2 ani închisoare și suspendarea executării acesteia sub supraveghere nu se justifică și sunt insuficiente pentru sancționarea, corijarea și reeducarea inculpaților. În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În esență, procurorul a susținut că fapta săvârșită de inculpații menționați a beneficiat de un tratament sancționator nejustificat de blând, astfel că pedeapsa aplicată acestora nu este de natură a asigura funcțiile de constrângere și reeducare prevăzute de legea penală, în raport de prevederile art. 72 C. pen., cu referire la art. 52 din același cod. În acest sens, criticile formulate cu privire la decizia pronunțată în apel privesc caracterul neadecvat al pedepselor aplicate inculpaților, în raport de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite și caracterul de fenomen al infracțiunilor de sustragere de produse petroliere.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată justețea soluției primei instanțe sub aspectul existenței faptei, vinovăției autorilor și caracterului adecvat al pedepselor, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, în raport de gradul de pericol social concret al infracțiunii și contextul în care aceasta a fost săvârșită. Pentru a reduce cuantumul pedepselor aplicate de prima instanță sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare, instanța de apel a reținut în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. Sub acest aspect, prin recursul declarat în cauză se apreciază că în mod greșit a fost admis apelul declarat de inculpați, pedeapsa astfel stabilită nefiind just individualizată.

Or, este adevărat că unul din criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., privește „împrejurările care atenuează răspunderea penală”. Însă, din modul de redactare al art. 74 C. pen., aplicat în cauză de instanța de apel, rezultă că existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în textul menționat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca circumstanțe atenuante. Ca atare, în raport de textele legale menționate, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Această apreciere impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicioase a circumstanțelor atenuante exclusiv în acele situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare. Or, împrejurările reținute de instanța de apel sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un comportament procesual pozitiv al inculpaților și un pericol social concret sub limita minimă a celui generic reținut de norma incriminatoare, care să justifice aplicarea mecanismului determinat de art. 76 C. pen.

În același sens, lipsa antecedentelor penale și conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunii au fost greșit reținute de instanța de apel ca circumstanțe atenuante, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea făptuitorilor ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, în raport de care săvârșirea infracțiunii să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a susținut și, cu atât mai mult, nu s-a probat. Pe de altă parte, în raport de considerentele ce preced, cu referire la condiția asigurării, concomitent, a scopului procesului penal și a scopului pedepsei prin executarea acesteia, admiterea greșită a apelului privește și modalitatea de executare a pedepsei închisorii.

În concluzie, reținând eronat în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința individualizării greșite a pedepselor, instanța de apel a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În consecință, conform art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de procuror, va casa decizia atacată și va menține hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 6 din 13 ianuarie 2004 a Curții de Apel Bacău privind pe inculpații M.C. și C.C. Casează decizia atacată și menține sentința nr. 369 din 07 octombrie 2003 a Tribunalului Bacău. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2004.