ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2404/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 305 din 9

octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în baza art. 334 C. proc.

pen., a fost schimbată încadrarea juridică, pentru infracțiunea de înșelăciune

din art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., condamnă pe inculpata C.M.O.,

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de:

- 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice

inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 C.

pen.

În baza art. 88 C. pen., deduce din

pedeapsă durata măsurii reținerii și arestului preventiv, începând din data de

15 iunie 1999, până la 28 martie 2001 inclusiv.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpată de sub

învinuirea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită

de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de

sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și

pedepsită de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., obligă pe inculpată să plătească fiecăreia dintre

părțile civile prejudiciul cauzat.

Respinge cererea pentru obligarea

inculpatei la plata sumei de 2.000.000 lei daune morale, formulate de către

partea vătămată D.I.

Respinge acțiunea civilă formulată

împotriva inculpatei de către Direcția Finanțelor Publice Maramureș, Baia Mare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., obligă pe inculpată să plătească statului suma de 5.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța astfel s-au

reținut următoarele:

La data de 20 martie 1995, prin

sentința civilă nr. 371 a Tribunalului Maramureș, s-a autorizat funcționarea

societății comerciale SC C. SRL, cu sediul în Baia Mare, având ca asociat unic

și administrator pe F.A. În statutul firmei era prevăzut ca obiect de

activitate și activitatea de recrutare și plasare de forță de muncă. La data de

21 mai 1998, F.A. cesionează în favoarea inculpatei părțile sociale cât și

calitatea de asociat unic al acestei firme, calitate pe care inculpata o are,

până la data de 28 mai 1999, când și aceasta la rândul ei cedează părțile și

firma soțului său C.V.

Pentru desfășurarea activității de

intermediere, recrutare și plasare de forță de muncă românească în străinătate,

în speță în Israel, potrivit reglementărilor în vigoare la acea perioadă,

respectiv Ordinele nr. 311 din 7 august 1996, nr. 439 din 2 octombrie 1996, ale

Ministerului Muncii și Protecției Sociale, era necesară avizarea societății,

pentru acest obiectiv de activitate, aviz care se acorda de către o Comisie din

cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Această societate a fost avizată

pentru a desfășura acest tip de activitate, însă începând cu data de 4

decembrie 1996, s-a retras avizul din cauză, că societatea nu și-a respectat

obligațiile prevăzute de lege.

Deși nu mai avea aviz, în perioada

martie 1998, martie 1999, inculpata a continuat să recruteze forțe de muncă

pentru Israel, sens în care în această perioadă a încasat de la un număr de 50

persoane, diverse sume de bani în lei și valută, promițându-le acestora că o să

le faciliteze obținerea de locuri de muncă în Israel.

Împotriva sentinței în termen, au

declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Maramureș.

Prin apelul declarat parchetul a

solicitat desființarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică, rejudecarea

cauzei și în urma rejudecării a se dispune condamnarea inculpatei C.M.O. și

pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută și pedepsită de

art. 40 din Legea 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) și de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea

nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedepse just

individualizate, în condițiile art. 71 C. pen.

Prin apelul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Maramureș, a solicitat desființarea sentinței,

ca fiind nelegală și netemeinică, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării a

se acorda despăgubirile civile solicitate la bugetul de stat, împreună cu

majorările de întârziere conform H.G.1043/2001 și cu penalitățile de

întârziere, conform O.G. nr. 26/2001.

Prin decizia penală nr. 127 din 6

iunie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Maramureș, împotriva sentinței penale nr. 305 din 9 octombrie

2001, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cu obligarea la cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța astfel s-a reținut

așa cum a reținut și instanța de fond, că inculpata nu a lucrat în numele

firmei, nu a încheiat contracte cu persoanele respective și nici nu a emis

chitanțe, pentru sumele încasate. Sumele de bani primite de inculpată au fost

încasate de aceasta neevidențiindu-le în actele firmei, astfel încât nu poate

fi acuzată de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Mai reține, instanța

de apel că, actele la care face referire parchetul, respectiv procesele verbale

încheiate de organele de control financiar, sunt expertizele contabile care se

referă la alte activități desfășurate de inculpată și nu la situația personală

de la care aceasta a luat bani.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și partea civilă D.G.F.P.

Critica Parchetului vizează greșita

achitare a inculpatei, pentru infracțiunea de evaziune fiscală și fals la legea

contabilității, întrucât din probele administrate a rezultat, că inculpata a

săvârșit aceste infracțiuni, că a lucrat în numele firmei, încasând de la cele

50 persoane sume de bani și a promis rezolvarea plecării la lucru în Israel,

făcând referință și la alte firme cu care lucrează.

Totodată, inculpata nu a eliberat

chitanțe pentru banii încasați întocmind și înregistrând la evidența contabilă

un nr. mare de chitanțe, fără să nominalizeze persoanele de la care a încasat

banii.

Partea civilă a solicitat obligarea

inculpatei, la recuperarea prejudiciului produs prin evaziune fiscală, reprezentând

impozit pe profit, T.V.A. și impozit pe salariu, în cuantum de 224.605.487 lei.

Examinând cauza, în raport de

motivele invocate, examinate potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct.

17

1

C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiași

articol, constată că recursurile sunt fondate.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că inculpata C.M.O a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în concurs

real, cu infracțiunile de evaziune fiscală și fals privind legea

contabilității.

S-a reținut în mod eronat că

inculpata nu a lucrat în numele firmei, în sens contrar fiind probele de la

dosar: procese verbale încheiate de organele de control financiar și trei

expertize contabile, din care rezultă că evidența contabilă a fost condusă până

la 31 decembrie 1998 și pentru exercițiul financiar pe anul 1998, a fost

întocmit și bilanțul contabil, care a fost depus la D.G.F.P.C.F.S. Baia Mare. A

mai rezultat că inculpata, odată cu înșelarea celor 50 de persoane, pentru care

nu a eliberat chitanțe a întocmit și a înregistrat în evidența contabilă un

număr mare de chitanțe, atestând încasarea unor sume fără a nominaliza

persoanele de la care a încasat banii.

Chitanțele fiscale eliberate în data

de 30 și 31 martie 1998, în număr de 29, nu au fost înregistrate în evidența

contabilă și au fost emise pe numele altor persoane, decât cele 50 persoane

„înșelate”. Neînregistrarea acestora a avut ca efect diminuarea T.V.A. - ului.

S-a mai stabilit prin expertiză că

inculpata, în luna februarie 1999 a emis un nr. de 53 chitanțe fiscale, nefiind

cuprinse în evidența contabilă.

Concluzionând, a rezultat că

inculpata a comis infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin

neînregistrarea tuturor chitanțelor fiscale emise în 1998 – februarie 1999 și

prin neconducerea evidenței contabile pe perioada 1 ianuarie – 28 mai 1999,

ceea ce a avut drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor și

rezultatelor financiare în care se reflectă bilanțul contabil.

Aceasta, a avut ca urmare neplata

impozitului pe profit, a T.V.A. - ului și a impozitului pe salariu, fapta

constituind infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea

nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Nu în ultimul rând, ca dovadă că

inculpata a lucrat în numele societății, stau declarațiile celor 50 martori,

din care rezultă că inculpata a promis rezolvarea plecării la lucru în Israel,

făcând referire și la alte firme cu care lucrează, de exemplu SC C.C. SRL Iași.

Pentru săvârșirea faptelor reținute

în sarcina inculpatei se va aplica acesteia câte o pedeapsă, la

individualizarea căreia se vor avea în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.,

urmând a se face în cauză aplicarea dispozițiilor, privitoare la concursul de infracțiuni

cu pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută

de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

13 C. pen.

Totodată, prin admiterea recursului

părții civile, inculpata va fi obligată și la despăgubirea acesteia, în cuantum

de 224.605.487 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și impozit pe

salariu.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile formulate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea și partea civilă D.G.F.P. Maramureș,

împotriva deciziei penale nr. 127 din 6 iunie 2002, a Curții de Apel Oradea,

privind pe inculpata C.M.O., se va casa decizia atacată cât și sentința penală

nr. 305 din 9 octombrie 2001, a Tribunalului Satu Mare în sensul

considerentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de partea civilă D.G.F.P.

Maramureș, împotriva deciziei penale nr. 127/ A din 6 iunie 2002, a Curții de

Apel Oradea, privind pe inculpata C.M.O.

Casează decizia penală, precum și

sentința penală nr. 305 din 9 octombrie 2001, a Tribunalului Satu Mare, pentru

greșita achitare a inculpatei C.M.O., pentru infracțiunile prevăzute de art. 13

din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 40 din Legea nr.

82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., precum și la greșita soluționare a laturii civile.

87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpata C.M.O.

la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 65, cu referire la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 40 din Legea nr.

82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., condamnă aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni cu

pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 305/2001 a

Tribunalului Satu Mare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 din același cod, urmând

ca în final, inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65, cu referire la art. 64

lit. a), b) și c) C. pen.

sumei de 224.605.487 lei, despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P.

Maramureș.

Menține restul dispozițiilor

hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 mai 2003.