ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4292/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Vâlcea, prin sentința penală

nr. 37 din 2 aprilie 2003, a respins cererea de revizuire a sentinței penale

nr. 45 din 21 noiembrie 1979, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, formulată de

M.G. ca nefondată.

Instanța a reținut că în motivarea

cererii condamnatul a susținut că în faza de urmărire penală atât el, cât și

soția sa M.M. au fost amenințați, exercitându-se presiuni pentru a recunoaște

faptele imputate.

A mai susținut că pe toată perioada

cât a lucrat nu s-au înregistrat pagube în gestiune și că deține declarațiile

unui martor, în sensul că gestiunea era ținută în mod legal.

S-a mai reținut că prin sentința

penală nr. 45 din 21 noiembrie 1979 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 1043 din 28 mai 1980 a Tribunalului Suprem, secția

penală, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și 8 ani

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 223 alin.

(3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 289 alin. (1) C. pen., 291 C. pen.

și art. 35 din Legea nr. 22/1969 și art. 76 alin. (2) din Legea nr. 3/1972.

Prin aceeași sentință inculpata M.M.

a fost condamnată pentru aceleași infracțiuni, la pedeapsa rezultantă de 15 ani

închisoare și 7 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pedeapsă redusă în recurs la 10 ani

închisoare prin reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C.

pen. și art. 76 alin. (2) din același cod.

Prin decizia instanței supreme a

fost majorat cuantumul prejudiciului produs prin infracțiunea de delapidare de

la 314.425 lei la 524.115 lei.

Inculpații au fost obligați la

506.781 lei despăgubiri către partea civilă I.C.S. Alimentara Vâlcea și s-a

dispus punerea la dispoziția părții civile, pentru repararea prejudiciului a

sumei de 395.350 lei depusă la C.E.C. Râmnicu Vâlcea.

În esență, s-a reținut în sarcina

inculpaților delapidarea între anii 1971 - 1978 a sumei de 541.425 lei din

gestiunea C.A.C., unde inculpatul avea funcția de șef complex, iar soția sa

inculpata M.M., vânzătoare. Ambii inculpați au îndeplinit continuu acte de

gestiune, falsificând înscrisuri oficiale și utilizându-le astfel încât

efectuau sustrageri de sume din gestiune prin: creare de plusuri în gestiune

prin mijloace frauduloase în valoare de 271.750 lei; prin introducerea ilegală

a unor mărfuri sustrase de alți inculpați, (în speță D.C. șef Depozit I.C.R.A.

Râmnicu Vâlcea și B.V. șofer la I.C.S. Alimentara Rm. Vâlcea) trimiși în

judecată și condamnați pentru abuz în serviciu și complicitate la delapidare.

Instanța a constatat că în cauză nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 127/ A din

13 mai 2003, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnat, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 C.

proc. pen.

Condamnatul a formulat recurs

susținând că judecata în apel a avut loc în lipsa apărătorului a cărui prezență

era obligatorie, deoarece au fost condamnați pentru o infracțiune pentru care

în perioada respectivă pedeapsa prevăzută de lege era de la 15 la 20 de ani sau

moartea.

Prin al doilea motiv a criticat

decizia și sentința susținând că anchetarea și trimiterea în judecată s-a făcut

prin folosirea de mijloace abuzive și că sunt în prezența unor probe care

dovedesc că sunt nevinovați.

Recursul este nefondat.

Prin articolul 171 C. proc. pen., se

asigură dreptul învinuitului sau inculpatului de a fi asistat în tot cursul

urmăririi penale și a judecății de apărător.

Potrivit alin. (3) din același text,

în cursul judecății asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care

legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5

ani sau când instanța apreciază că inculpatul nu și-ar putea face singur

apărarea.

Cu privire la soluționarea cererilor

de recuzare prin art. 402 alin. (2) C. proc. pen., se prevede obligația pentru

președintele instanței la primirea cererii de a desemna un apărător din oficiu

atunci când persoana în favoarea sau defavoarea căreia s-a cerut recuzarea se

află în stare de deținere chiar într-o altă cauză.

Nu este cazul revizuientului care la

data judecării apelului nu era arestat, iar regula în ceea ce privește căile de

atac este aceea că până și inculpatul liber poate fi reprezentat ori în speță

nu este vorba de inculpat ci de o persoană care a fost condamnată a executat o

pedeapsă, se află în stare de libertate și exercită o cale de atac

extraordinară prevăzută de Codul de procedură penală.

Și cel de al doilea motiv de recurs

este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

cauzei rezultă că tot la urmărirea penală, cât și în faza de judecată, M.G. a

recunoscut săvârșirea infracțiunilor.

Simpla afirmație că în faza de

urmărire penală asupra sa și soției sau exercitat presiuni nu poate fi primită

câtă vreme nici el și nici soția (defunctă) nu puteau fi împiedicați ca în

instanță să declare așa cum doreau, adevărul.

Revizuientul personal și prin

apărător a formulat obiecții la expertiza efectuată în cursul urmăririi penale,

obiecții acceptate în parte și de instanța de judecată.

În mod corect au reținut și motivat

cele două instanțe că simplul fapt că în perioada respectivă nu s-au

înregistrat lipsuri nu poate duce la o soluție opusă celei stabilite prin

sentința de condamnare, în condițiile în care s-a stabilit modul ingenios prin

care au acționat inculpații, fie prin crearea de plusuri prin mijloace

frauduloase (plusuri care erau ulterior însușite, prin acoperirea ulterioară a

sumelor însușite), fie prin acoperirea ulterioară a sumelor însușite prin

crearea de plusuri (introducerea de mărfuri furate) și din perisabilitate.

Așa fiind, corect s-a reținut că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Urmează ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient M.S.G. împotriva deciziei penale nr. 127 din

13 mai 2003 a Curții de Apel Pitești.

Obligă condamnatul la plata sumei de

500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2003.