ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 130/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 130/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123

din 13 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6731/2003, în

baza art. 25 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) și b) C. pen., a

fost condamnată inculpata O.D.F. la o pedeapsă de 15 ani închisoare și pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și

e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A fost revocat beneficiul

liberării condiționate a inculpatei din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată

de Tribunalul Arad prin sentința penală nr. 390/2002.

A fost contopită pedeapsa de

2 ani închisoare, cu pedeapsa de 15 ani închisoare și s-a dispus ca inculpata

să execute pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o

durată de 5 ani.

S-a dedus din pedeapsă

perioada executată de inculpată de la 27 noiembrie 2002 la 3 martie 2004 și

prevenția de la 18 februarie 2004 la zi. A fost prelungită arestarea preventivă

a inculpatei până la 14 iunie 2004, inclusiv.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 C. pen.

În baza art. 174, raportat

la art. 175 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.A. la 18 ani

închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea

pedepsei principale.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 C. pen.

Au fost menținute

dispozițiile mandatului de arestare preventivă nr. 66 din 8 mai 2003 emis de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 26, raportat la

art. 174 – art. 175 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.G.

la: - 15 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii, pe o durată

de 5 ani, a drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 C. pen.

A fost dedusă prevenția

inculpatului de la 8 mai 2003 la zi și a fost prelungită arestarea preventivă a

acestuia până la data de 14 iunie 2004, inclusiv.

În baza art. 26 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.E. la: - 17 ani închisoare și

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

Pe perioada și în condițiile

art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 C. pen.

A fost dedusă din pedeapsă

durata arestării preventive a inculpatului de la 10 iunie 2003 la zi și a fost

prelungită măsura arestării preventive până la 14 iunie 2004 inclusiv.

Au fost obligați inculpații,

în solidar, să plătească părții civile I.Șt. despăgubiri materiale în sumă de

3000 Euro și 4000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data punerii în

executare a sentinței și 100.000.000 lei, respectiv 500.000.000 lei daune

morale.

A fost obligat fiecare

inculpat să plătească statului suma de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că cetățeanul italian I.M. s-a stabilit în

Arad în urmă cu 10 ani, desfășurând activități comerciale prin firma sa.

Începând cu anul 2001, I.M.

a întreținut relații de concubinaj cu inculpata O.D.F., care a investit mai

multe sume de bani în firma acestuia, cei doi locuind împreună cu fiica

inculpatei.

În timp, relațiile dintre

cei doi concubini s-au înrăutățit, întrucât inculpata a început să consume

băuturi alcoolice și droguri, fapt ce a determinat condamnarea acesteia, la o

pedeapsă de 2 ani închisoare.

Întrucât cetățeanul italian

i-a solicitat inculpatei să părăsească locuința, aceasta a luat legătura cu

numitul D.D., un prieten din copilărie, căruia i-a cerut să-l lichideze pe I.M.

La începutul lunii mai 2002,

inculpata a fost contactată de D.D., care a anunțat-o că „băieți lui sunt în

Arad” și că poate trece la executarea victimei, dar ulterior inculpata a

renunțat la serviciile acestuia, deoarece între timp l-a cunoscut pe inculpatul

O.A. Inculpatul a fost de acord ca împreună cu „băieți lui” să-l execute pe

cetățeanul italian în schimbul sumei de 12.000 dolari, data stabilită fiind 26

noiembrie 2002.

În ziua respectivă, în jurul

orei 16,00, inculpatul O.A. i-a comunicat inculpatei O.D.F. că executarea

victimei va avea loc la locuința acesteia. În aceste condiții inculpata a dus

fetița sa la locuința numitei A.C., aflată în apropierea depozitului, după care

a plecat la locuința familiei G., de unde a revenit la locuința numitei A., în

jurul orelor 20,00.

În data de 26 noiembrie

2002, la solicitarea inculpatului O.A., în jurul orelor 19,30, inculpații M.E.

și C.V. s-au întâlnit și mai întâi s-au asigurat că victima este singură acasă,

după ce au vorbit telefonic cu inculpata O.D.F. Inculpatul C.V. a parcat mașina

la aproximativ 20 m de poarta de intrare în firmă, iar inculpatul O.A. a scos o

geantă cu un pistol, după care împreună au intrat în locuința victimei.

Inculpatul O.A. a tras asupra victimei, aflată în prima încăpere, mai mult

focuri de armă, în urma cărora aceasta a căzut la pământ. La scurt timp

inculpata O.D.F. a fost sunată la telefonul mobil de inculpatul O.A. și, la

solicitarea acestuia, a ieșit din locuința numitei A. unde se afla.

Inculpatul O.A., care era

însoțit de inculpatul M.E., i-a comunicat inculpatei O.D.F. că l-a împușcat pe

I.M., dar i-a solicitat să-i însoțească în locuința victimei, întrucât nu era

sigur că aceasta decedase.

Inculpata O.D.F. a dat curs

solicitării, astfel că cei trei s-au întors în locuință, unde inculpatul O.A. a

mai tras două focuri de armă asupra victimei, după care i-a cerut inculpatei

banii promiși.

Inculpata O.D.F. i-a predat

inculpatului O.A. sumele de 3.000 Euro, 4.000 dolari S.U.A. și 100 milioane

lei, drept răsplată pentru fapta săvârșită timp în care ceilalți coinculpați au

adunat de pe jos tuburile de la gloanțele trase și au șters urmele care ar fi

putut conduce la identificarea lor.

Apoi, inculpatul O.A. a

transportat-o pe inculpata O.D.F. la locuința familiei G., unde inculpatei i

s-a făcut rău, aceasta comunicându-le celor din casă că victima este decedată.

Raportul de expertiză

fizico-chimică efectuat în cauză a stabilit că victima a fost împușcată cu

cartușe de pistol de 9 mm, urmele evidențiind că asupra victimei s-a tras în

două rânduri, de la distanțe diferite.

Partea vătămată I.Șt., fiul

victimei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 Euro daune

materiale și 150.000 Euro daune morale.

Probele administrate în

cauză au demonstrat că prejudiciul material cauzat părții vătămate este de

3.000 Euro, 4.000 dolari S.U.A. și 100 milioane lei, sume achitate de inculpată

pentru uciderea victimei și care au fost date din banii acesteia. Având în

vedere că prin moartea tatălui său în împrejurările arătate, fiului victimei i

s-a cauzat o puternică suferință psihică, instanța i-a obligat pe inculpați, în

solidar, să-i plătească acestuia suma de 500 milioane lei daune morale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel toți inculpații care au criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând achitarea, în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a),

referitor la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și susținând că nu au

comis fapta pentru care au fost condamnați.

Prin decizia penală nr. 329/

A din 23 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul

nr. 4217/2004, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații O.A., M.E., C.V.G. și O.D.F.

A fost dedusă arestarea

preventivă a inculpaților M.E., C.V.G. și O.D.F., de la 13 mai 2004 la 23

septembrie 2004 și a fost menținută starea de arest a acestora.

A fost obligat apelantul

inculpat M.E. la plata sumei de 900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul

Ministerului Justiției.

Au fost obligați apelanții inculpați

O.A., C.V.G. și O.D.F. să plătească statului câte 500.000 lei fiecare, cu

titlul de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal, inculpații C.V.G., M.E. și O.A. care au

invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

18, pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. și care au criticat hotărârea sub

următoarele aspecte:

- recurentul C.V.G. a

solicitat casarea hotărârii atacate, invocând unele aspecte contradictorii

rezultate din administrarea probatoriilor, favorabile opiniei sale și

concluziilor de achitare, susținute prin apărător;

- recurentul M.E. a

solicitat în principal, achitarea sa în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., într-un

prim subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de

tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., iar într-un al doilea subsidiar

redozarea pedepsei, în raport de circumstanțele sale personale;

- recurentul O.A., prin

apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat, redozarea pedepsei aplicate cu

orientarea cuantumului acesteia spre minimul special prevăzut de textul

incriminator.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art.

385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată următoarele:

Din probatoriile

administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești se

confirmă situația de fapt reținută prin actul de inculpare, în sensul că

inculpații recurenți, la instigarea coinculpatei O.D.F., au suprimat viața

victimei I.M., prin împușcarea acesteia, aflându-ne de fapt în fața unei

execuții comandate, de tip mafiot.

Pentru a-și rezolva

diferendele financiare și sentimentale cu concubinul său I.M., inculpata O.D.F.

a conceput un plan de suprimare a vieții acesteia, urmărind astfel să-și

recupereze o sumă importantă de bani, pe care a pretins că a investit-o, fără

acte doveditoare, în afacerile acestuia și să rezolve totodată și

incertitudinea păstrării domiciliului, victima amenințând-o în repetate rânduri

că o va alunga, datorită faptului că era consumatoare de droguri și băuturi

alcoolice.

Contactat de inculpată, O.A.

a consimțit să-l ucidă pe I.M. prin împușcare, în schimbul sumei de 12.000

dolari S.U.A.

În realizarea planului

infracțional, inculpatul O.A., a solicitat concursul coinculpaților C.V.G. și

M.E., cărora le-a detaliat modul de operare și împreună cu care s-a deplasat la

locul comiterii faptei.

Existența înțelegerii

anterioare între coinculpați este confirmată de declarațiile coinculpatei

O.D.F., de traficul telefonic efectuat pe durata apropiată comiterii

infracțiunii, de declarația martorului R.P.D. care a identificat în trafic

autoturismul inculpatului C.V., în timp ce urmărea autoturismul victimei și de

declarațiile

inculpaților M.E. și C.V.G.

Este adevărat că, inculpatul

C.V. a încercat să-și schimbe poziția procesuală, sub motivul că, implicarea sa

s-a datorat dorinței coinculpatului M.E. de a se răzbuna pe el, însă inculpatul

nu a putut explica în nici un fel neconcordanța declarațiilor și elementele de

amănunt privitoare la faptă, cunoscute și precizate în depozițiile date, care

nu aparține decât unui participant direct.

În susținerea recursului,

inculpatul C.V.G. a invocat doar elemente colaterale, cum ar fi nedovedirea

unei „contribuții hotărâtoare” la săvârșirea infracțiunii, apreciind că simpla

deplasare cu mașina în zona câmpului infracțional nu ar reprezenta înlesnire

sau ajutor dat autorului; totodată, a pretins că ar fi împrumutat autoturismul

inculpatului O.A., deci că acesta l-ar fi urmărit, probabil, pe I.M. în trafic,

precum și unele scăpări nesemnificative în activitatea de urmărire penală, cum

ar fi aducerea sa fără șireturi la pantofi la recunoașterea din grup.

Aceste susțineri sunt vădit

pro forma, inculpatul C.V.G. neputând să răstoarne, potrivit dispozițiilor art.

66 alin. (2) C. proc. pen., probele ce-l incriminează.

Înalta Curte, constată că

invocarea nevinovăției de către inculpatul C.V.G. contrazice nesusținut

probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei

stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi

acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv

negarea realității evidente nu poate influența convingerea bazată pe probe

irefutabile.

De altfel, lipsa de

consistență a motivelor de recurs susținute de inculpatul C.V.G. se poate

decela și din atitudinea pe care a adoptat-o în raport de situația procesuală a

celorlalți coinculpați.

Inculpatul C.V.G. a invocat

pretinsa părtinire manifestată de organele de anchetă față de autorul omorului,

fără a se cantona la probele ce atestă participarea sa la săvârșirea actului

criminal.

Este irelevant pentru instanța

de recurs faptul că un inculpat se sustrage urmăririi penale și judecății

(inculpatul O.A.), deoarece fiecare dintre participanți la săvârșirea

infracțiunii răspunde în nume personal și în raport de propria sa contribuție.

Cu privire la recursul inculpatului

M.E., Înalta Curte, apreciază că, participarea acestuia la săvârșirea

infracțiunii dedusă judecății este pe deplin dovedită prin depozițiile

personale și ale coinculpatului C.V.G., precum și prin relatările inculpatei

O.D.F. care a destăinuit, atât planul infracțional, cât și numele

participanților, mai multor persoane, printre care martorii G.V., A.C. și L.R.

De altfel, până la momentul

confruntării cu coinculpatul C.V.G., inculpatul M.E. a făcut o recunoaștere

completă asupra participării sale la omor, revenind ulterior în mod

inexplicabil.

Mai trebuie observat faptul

că, subsidiarele invocate de inculpatul M.E. atestă, indirect, implicarea sa în

faptele deduse judecății, deoarece, atâta vreme cât se consideră nevinovat, nu

are nici o logică cererea și disponibilitatea sa de a răspunde pentru faptă,

sub altă încadrare juridică sau într-o altă dimensiune a sancțiunii.

Cererea inculpatului M.E. de

schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tăinuire, prevăzută

de art. 221 C. pen., implică dovedirea împrejurării că între el și ceilalți

inculpați nu ar fi existat o înțelegere prealabilă, iar participarea sa

ulterioară, deși conștientă, ar fi vizat numai un ajutor pentru păstrarea

folosului infracțiunii.

Recurentul nu a indicat însă

ce elemente de fapt ar putea forma convingerea instanței că s-ar impune o

asemenea schimbare de încadrare juridică iar, din oficiu, nu se constată

elemente probatorii care, să susțină poziția acestuia.

Atât recurentul M.E. (în

subsidiar), cât și recurentul – inculpat O.A., prin apărătorul desemnat din

oficiu, au solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul diminuării

cuantumului acestora spre limita minimă prevăzută de textul incriminator.

În operațiunea de

individualizare a pedepselor instanțele, potrivit dispozițiilor art. 72 C.

pen., analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății,

elementele subiective și obiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii,

personalitatea făptuitorilor și necesitățile procesului de reeducare și resocializare.

De asemenea, se are în

vedere impactul social produs de infracțiune și poziția adoptată de infractori

în raport de faptele săvârșite.

În speță, este evident că

inculpații au acționat sub impulsul unui interes material și au acceptat

suprimarea vieții victimei ca pe un serviciu remunerat.

Inculpații nu au manifestat

nici un moment regrete pentru fapta săvârșită, iar pe parcursul procesului

penal, nu au fost preocupați decât de zădărnicirea eforturilor justiției de a-i

trage la răspundere.

În alt plan, cel social,

fapta inculpaților a oripilat o comunitate importantă de oameni, inducând un

sever sentiment de insecuritate, prin modul atroce în care s-a putut comite o

crimă comandată.

În consecință, Înalta Curte

constată că pedepsele au fost judicios individualizate, neexistând elemente

care să pună la îndoială justețea opiniei judecătorilor de la instanțele de

fond și apel.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b

2

) C. proc. pen.;

Va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.E., C.V.G. și O.A. împotriva deciziei

penale nr. 329/ A din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C.

proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării

preventive, de la 8 mai 2003 la 10 ianuarie 2005, pentru C.V.G. și de la 10

iunie 2003 la 10 ianuarie 2005 pentru M.E.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.:

- va obliga pe recurenții

inculpați M.E. și O.A. să plătească statului sumele de câte 1.600.000 lei

cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 600.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției;

- va obliga pe recurentul

inculpat C.V.G. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.E., C.V.G. și O.A. împotriva

deciziei penale nr. 329/ A din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 8 mai 2003 la 10

ianuarie 2005, pentru C.V.G. și de la 10 iunie 2003 la 10 ianuarie 2005, pentru

M.E.

Obligă pe recurenții

inculpați M.E. și O.A. să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei

cheltuieli judiciare, din care suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurentul

inculpat C.V.G. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 ianuarie 2005.