ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 18 din 20 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 23/43/2015 s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petentul-condamnat M.G.M. (deținut în Penitenciarul Colibași) împotriva Sentinței penale nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 614/43/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 88/A din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș sub nr. 23/43 din 27 ianuarie 2015 petentul-condamnat M.G.M. a formulat contestație în anulare împotriva Sentinței penale nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 614/43/2008.

În motivarea cererii, petentul a criticat soluția de condamnare pronunțată împotriva sa, susținând că hotărârea se bazează pe probe false, că alți doi inculpați ar fi purtat convorbirile telefonice reținute în sarcina sa, că nu a luat persoane în spațiul său, că nu deținea în proprietate spațiu locativ, iar în subsidiar a criticat și cuantumul ridicat al pedepsei pe care urmează a o executa, în comparație cu pedepsele aplicate celorlalți inculpați care ar fi avut o contribuție majoră în activitatea infracțională.

S-au anexat extrase după dispozitivul Sentinței penale nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 614/43/2008, după dispozitivul Deciziilor penale nr. 88/A din 14 aprilie 2014 și 2504 din 09 septembrie 2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în apel și în contestație în anulare și au fost comunicate relații de la Penitenciarul Colibași.

Prin concluziile scrise depuse de petent, acesta și-a suplimentat motivele din cererea inițială, susținând că faptele pentru care a fost condamnat nu există, a criticat din nou cuantumul pedepsei și forma de executare ce i-au fost stabilite în comparație cu ceilalți inculpați și de asemenea a invocat existența autorității de lucru judecat.

Analizând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, precum și a întregului material probator administrat în cauză, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 8 din 14 februarie 2012, cu privire la inculpatul M.G.M. s-au hotărât următoarele:

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară, (respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

S-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, măsură, inițial, dispusă față de inculpatul M.G.M. prin ordonanța procurorului din data de 23 iunie 2008, emisă în Dosarul nr. 26/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției și care măsură preventivă a fost, ulterior, prelungită până la data de 19 decembrie 2008 inclusiv.

S-a constatat că, prin încheierea de ședință din 26 martie 2009, pronunțată de această instanță, în Dosarul nr. 614/43/2008 al Curții de Apel Târgu Mureș, s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din 16 iulie 2008 al procurorilor D.N.A., emisă în Dosarul nr. 26/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției, asupra imobilului - teren cu vegetație forestieră, în suprafață de 5000 mp, situat în satul Uiasca, comuna Bascov, și care constituia proprietatea exclusivă a acestui inculpat.

Conform dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat acest inculpat să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, aferente soluționării cauzei la prim grad jurisdicțional și în faza urmăririi penale, suma de 12.300 lei.

Prin Decizia penală nr. 88/A din 14 februarie 2012, cu privire la acest inculpat, instanța supremă a admis apelul formulat și a dispus următoarele:

A redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului M.G.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 65, 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A fost menținută modalitatea de executare a pedepsei, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. anterior, stabilită prin sentința penală atacată.

Asupra contestației în anulare, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (1), 2 raportat la art. 426 C. proc. pen., trebuie verificată mai întâi admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri.

S-a constatat că motivele invocate nu se regăsesc printre cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., așa cum a precizat petentul, dar nici în celelalte cazuri strict și limitativ prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) și c) - i) C. proc. pen.

Contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Analizând admiterea în principiu a contestației în anulare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, chiar dacă o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. poate fi formulată oricând, așa cum prevăd dispozițiile art. 428 alin. (2) C. proc. pen., motivele pe care se sprijină contestația nu sunt dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și petentul nu a depus dovezi în sprijinul contestației, iar dovezile invocate sunt lipsite de relevantă, câtă vreme motivele contestației nu se încadrează în cazurile strict și limitative prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) - i) C. proc. pen.

Dacă petentul se referă la posesorii telefoanelor de pe care au fost purtate convorbirile interceptate și înregistrate, ori la declarațiile coinculpatului D. și ale finului acestuia, sau la regimul spațiului locativ unde au fost stabilite domiciliile sau vizele de flotant ale celor care au obținut permisele auto în mod fraudulos, precum și la mențiunile cuprinse în rechizitoriu, și acesta urmărește readministrarea probelor instrumentate pe durata procesului penal, s-a reamintit că, pentru reținerea temeiului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., împrejurările invocate trebuie să constituie "probe" cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Această condiție nu este întrunită în prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, instanțele au cunoscut telefoanele și posesorii acestora, au analizat și au reținut motivat declarațiile coinculpatului și ale martorilor, care se coroborează cu ansamblul probelor aflate la dosar, ca și regimul spațiului locativ și acțiunile concrete reținute în sarcina inculpatului - contestator. Pe de altă parte, petentul a criticat aceste probe sub aspectul temeiniciei lor. Or, propunerea unor mijloace de probă în prelungirea și completarea probatoriului pe care instanța l-a avut la dispoziție în ciclul ordinar al judecății sunt incompatibile cu o judecată în ciclul extraordinar, pentru că ar aduce atingere stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

În al doilea rând, s-a invocat inexistența faptelor pentru care a fost condamnat. Nu s-a primit nici acest motiv și nici criticile privind cuantumul pedepsei stabilite de instanța supremă în apelul formulat de inculpat, deoarece acestea nu se regăsesc printre cazurile de contestație în anulare cuprinse în art. 426 C. proc. pen.

Față de cele reținute, contestația în anulare nu a putut fi admisă în principiu, motiv pentru care, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu.

Împotriva încheierii penale nr. 18 din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș a declarat apel condamnatul M.G.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul contestatorului M.G.M. este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. (caz invocat de contestatorul M.G.M.) împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare și atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C. proc. pen. privește omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra uneia dintre cauzele de încetare a procesului penal iar inculpatul a fost condamnat.

Potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) C. proc. pen. încetarea procesului penal se pronunță în cazurile în care lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În motivarea contestației în anulare, petentul M.G.M. a susținut că faptele pentru care a fost condamnat nu există, hotărârea de condamnare se bazează pe probe false, interceptările convorbirilor telefonice nu îi aparțin iar pedeapsa aplicată este excesivă în raport cu a celorlalți inculpați din cauză.

Se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazul de contestație în anulare invocat - art. 426 lit. b) C. proc. pen. și de altfel în niciun alt caz dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen.

Criticile petentului referitoare la greșita condamnare și la individualizarea pedepsei nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare ci reprezintă apărări de fond ce au fost analizate de instanțele de fond și apel.

În conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că, cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Întrucât motivul pe care se sprijină contestația în anulare formulată de condamnatul M.G.M. nu este unul dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., corect s-a respins ca inadmisibilă, astfel că apelul condamnatului M.G.M. va fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul M.G.M. împotriva încheierii penale nr. 18 din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV