ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 595/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.D.I a formulat acțiune împotriva Casei Județene de Pensii Bacău, solicitând ca în contradictoriu cu pârâta să se anuleze Hotărârea nr. 1915 din 15 martie 2003 și să fie obligată aceasta la emiterea unei hotărâri prin care să îi recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și pentru perioada 6 noiembrie 1952 – 1 iulie 1955 când a fost în concediu medical. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că prin Hotărârea nr. 1915/2003 pârâta a admis cererea dar numai pentru perioada 6 iunie 1951 – 6 noiembrie 1952, pentru restul perioadei anume 6 noiembrie 1952 – 1 iulie 1955 respingând nejustificat luarea în calcul ca perioadă ce intră sub incidența legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr. 93 din 8 iulie 2003 a respins acțiunea, reținând că în perioada 6 noiembrie 1952 – 1 iulie 1955 reclamantul a fost în concediu medical, astfel că nu poate fi recunoscută ca perioadă de muncă în detașamente de muncă, în 1952 fiind lăsat la vatră pe caz de boală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.D.I. criticând soluția ca nelegală, el fiind pensionat urmare spitalizărilor avute. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acestui act normativ persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioda 1950 – 1961, iar prin H.G.

nr. 1114/2002 a fost precizată ca fiind perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961 și alte norme metodologice de aplicare. Înalta Curte de Casație constată că în raport de aceste prevederi, instanța de fond în urma analizei probelor în mod legal a respins acțiunea, reclamantul recurent, după 6 noiembrie 1952 nemaifiind în activitate, ci în concedii medicale. Față de acste dispoziții legale se reține că sentința Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ este în concordanță cu actele normative incidente cauzei și cu probele dosarului, pe cale de consecință urmând a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de I.D.I. împotriva sentinței civile nr. 93 din 8 iulie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2004.