ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2638/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 111 din 18 aprilie 2002, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul B.G. la 6 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 502 din 7 martie 2001 a Judecătoriei Brașov și a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final, 7 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Tribunalul a scăzut din pedeapsă timpul arestării preventive de la 5 iulie 2001, la zi și a prelungit cu 30 de zile măsura arestării preventive, începând cu 2 mai 2002 și încheind cu 31 mai 2002 inclusiv; a obligat pe inculpat să plătească părții civile T.I.C. suma de 2.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, restul prejudiciului fiind recuperat în natură; a dispus, totodată, restituirea către inculpat a două boxe auto și a unei perechi de adidași de culoare neagră, precum și plata sumei de 2.463.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. În fapt, tribunalul a reținut că, în noaptea de 27 iunie 2001, în jurul orei 23,00, partea vătămată T.I.C. se deplasa cu bicicleta de la Târlungeni spre Săcele, unde se afla locul său de muncă.

La un moment dat, pe drum a apărut un autoturism, care l-a depășit, după care s-a întors. La scurt timp, partea vătămată a fost înconjurată de trei persoane, printre care și inculpatul B.G. l-au forțat să coboare de pe bicicletă, l-au împins, l-au lovit, după care i-au luat-o, precum și adidașii din picioare, după care au plecat spre Târlungeni, iar partea vătămată la Săcele. Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în ceea ce privește pedeapsa aplicată, apreciată prea blândă, din punctul de vedere al parchetului, care menționează și faptul că nu a fost scăzută din pedeapsă perioada arestării preventive de la 25 la 30 octombrie 2000, și prea severă, în ce-l privește pe inculpat.

Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia nr. 100 din 29 mai 2002, a admis apelul declarat de parchet, a desființat, în parte sentința, a majorat pedeapsa aplicată la 7 ani și 6 luni închisoare, a menținut revocarea suspendării condiționate, dispunând ca inculpatul să execute, în final, 8 ani și 10 luni închisoare, din care a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 25 la 30 octombrie 2000 și de la 18 aprilie 2002 la zi, respingând, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Pentru a majora pedeapsa, instanța de control judiciar a reținut că inculpatul nu are ocupație, dar are antecedente penale, ceea ce atestă perseverența infracțională a acestuia pentru comiterea de infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social.

În termen legal, decizia a fost atacată de inculpat cu recursul trimis din penitenciar, prin care apreciază pedeapsa aplicată deosebit de aspră, în raport cu vârsta sa și cu faptul că și-a recunoscut cu sinceritate fapta. Examinând decizia atacată în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, dar pentru alt caz de casare cum vom arăta în continuare.

În acest sens, Curtea constată că, de la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv, 27 iunie 2001, până la judecarea definitivă a acesteia, a intervenit Legea nr. 169 din 18 aprilie 2002, care a modificat și completat dispozițiile cuprinse în art. 211 prin introducerea alin. (2 1 ) ce prevede majorarea limitelor pedepsei, și anume de la 7 la 20 ani închisoare, pentru tâlhăria săvârșită „de două sau mai multe persoane împreună”. Așa fiind, inculpatului, față de dispozițiile exprese ale art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, îi sunt aplicabile prevederile anterioare, care prevedeau pedepse între 5 și 20 ani, deci mai favorabile.

Curtea apreciază că pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată de către instanța de control judiciar, corespunde atât gradului de pericol social concret al faptei comise, cât și al inculpatului, care, deși anterior a fost condamnat la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată, pentru a-i da posibilitatea să se reintegreze în societate, fără a fi privat de libertate, a nesocotit clemența instanțelor anterioare, perseverând în comiterea de fapte antisociale. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, va admite recursul declarat de inculpatul B.G., va casa decizia atacată, precum și sentința primei instanțe cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.

și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 100 din 29 mai 2002 a Curții de Apel Brașov. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 111 din 18 aprilie 2002 a Tribunalului Brașov cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen., cu privire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, reținută în sarcina inculpatului și menține pedeapsa aplicată acestuia, astfel că în final inculpatul B.G.

va executa pedeapsa de 8 ani și 10 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 25 octombrie 2000, la 30 octombrie 2000 și de la 18 aprilie 2002, la 3 iunie 2003. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2003.