ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
La data de 19 aprilie 2002, C.N.H.
SA Petroșani, a chemat în judecată pe Primăria Municipiului Petroșani, cerând
anularea dispoziției nr. 1043 din 18 martie 2002, prin care pârâta i-a respins
cererea de restituire în natură a terenului de 159.557 m.p., identic cu pct. nr.
805, 817/1, 812/1, 803, 786/1, 816/1, 813/1, 787, 790, 788/1, 795, 812/21,
789/1, 973/9 din C.F. 413 Petroșani. Totodată, a solicitat să se constate că
imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l
restituie în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute de art. 1 alin.
(2), (3), (9) și art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Hunedoara, secția civilă,
prin sentința nr. 1485 din 26 septembrie 2002, a respins acțiunea, ca
nefondată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
civilă, prin decizia nr. 63 din 31 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul
reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza
Legii nr. 119/1948, de la S.A.R. Petroșani, dar că reclamanta nu este
îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului
în natură sau prin echivalent.
Împotriva acestei decizii,
reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304
pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că
este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroșani, astfel încât are
beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare,
soluția pronunțată fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile
administrate, în cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acțiunea a fost
introdusă anterior O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a
fost formulată.
Recursul este nefondat.
Potrivit reglementărilor cuprinse în
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002
(publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 929 din 18 decembrie
2002), companiile/societățile naționale nu au calitatea de persoane
îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din normele
de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2001 (publicate în
Monitorul Oficial al României, p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că, în
cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele
vor fi respinse, ca inadmisibile.
Incontestabil, în pricina de față,
acțiunea, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o companie
națională, referitor în care, de primă importanță, se cere a se ști dacă îi
sunt aplicabile reglementările legale menționate. Acest lucru, deoarece art. 3 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001, succede notificării și cererii introductive de
instanță.
Răspunsul afirmativ se impune,
indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă
sau caracterizat ca dispoziție a unei legi noi. În primul caz, textul, fiind
rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001,
și, în condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are
aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al
doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine
publică, textul dă efecte de viitor (
facta futura
) unor raporturi
juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că, pentru
unitate și obligativitate generală (pentru toți), este de imediată aplicare.
Ca atare, împotriva ordinii publice
nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăților naționale la
procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ar fi condiționat de momentul
notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată. Un
asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar, prin consecințe, ar fi
discriminatoriu, și, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 33 din norme,
dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
fundamentează inadmisibilitatea pe existența altor căi și mijloace de
reglementare, a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.
Așa fiind, se impune respingerea
recursului cu substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta, C.N.H. SA, împotriva deciziei nr. 63
A din 31 ianuarie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi, 5 martie 2004.