ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3418/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 iunie 2002 reclamanta C.N.H. SA a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Petroșani solicitând anularea dispoziției nr. 1539 din 22 mai 2002 emisă de pârâtă, prin care a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 41.307 mp, înscris în C.F. nr. 1194 Petroșani, nr. topo 606, 685. Totodată a solicitat să se constate că imobilul în litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2), (3), (9) și art. 36 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 2000 din 20 noiembrie 2002 a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Prin decizia nr. 210 A din 27 februarie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul reclamantei C.N.H. Petroșani, cu motivarea că terenul în litigiu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948 de la S.A.R. Petroșani, dar că reclamanta nu este îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în natură sau prin echivalent. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele prevăzute de pct. 7, 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora, a arătat în esență, că este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroșani, astfel încât are beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Drept urmare, soluția pronunțată, fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile administrate în cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acțiunea a fost introdusă anterior O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a fost formulată. Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în M. Of. partea I, nr. 929 din 18 octombrie 2002), companiile, societățile naționale, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2001 (publicate în M. Of. p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că în cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse, ca inadmisibile. Incontestabil, în pricina de față, acțiunea fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost promovată de o companie națională, referitor la care, de primă instanță se cere a se ști dacă-i sunt aplicabile reglementările legale menționate. Acest lucru se impune deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 succede notificării și cererii introductive de instanță. Răspunsul afirmativ se impune indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziție a unei legi noi.

În primul caz, textul fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001 și în condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, au aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor ( facta futura ) unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că pentru unitate și obligativitate generală (pentru toți) este de imediată aplicare. Ca atare, împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăților naționale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi condiționat de momentul notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată.

Un asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar prin consecință, ar fi discriminatoriu și, ca atare inadmisibil. De altfel, pct. 33 din Norme, dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existența altor căi și mijloace de reglementare a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate. Așa fiind, se impune respingerea recursului cu susbstituirea motivării în sensul considerentelor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.N.H. SA Petroșani împotriva deciziei nr. 210 A din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2004.