ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1768/2004

Deliberând asupra recursului declarat de reclamanta E.M.L. împotriva deciziei nr. 143/ A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, constată următoarele: Prin notificarea adresată conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 Primăriei municipiului Petroșani, reclamanta E.M.L. a solicitat „restituirea în natură, pe baza unei decizii sau dispoziții motivate, a imobilului, teren în suprafața de 23 437,6 mp înscris în cartea funciară (CF) LIVEZENI nr. 2044. Cererea conținută în acea notificare a fost respinsă prin Dispoziția nr. 989/2002, emisă la 22 februarie 2002 de Primarul municipiului Petroșani. La 29 martie 2002 reclamanta E.M.L. a chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând anularea dispoziției menționate.

Prin aceeași acțiune s-a cerut să se constate că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de succesoare în drepturi a proprietarei originare a terenului S.A.R. Petroșani cu consecința obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului care formează obiectul litigiului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă cu numărul de dosar 3183/2002, iar prin sentința civilă nr. 1448 pronunțată la 26 septembrie 2002, instanța astfel sesizată a respins cererea formulată de reclamantă. Apelul făcut ulterior de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia nr. 143/ A pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, la 13 februarie 2003 în dosarul nr. 6246/2003.

Pronunțând aceste hotărâri instanța de fond si cea de apel au reținut că reclamanta nu este „îndreptățită la măsuri reparatorii”, în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 10/2001 La 14 martie 2003, reclamanta E.M.L. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație si Justiție cu numărul de dosar 1595/2003. În motivarea recursului întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 9 si 10 C. proc. civ. si pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, amintite doar generic, recurenta reclamantă a susținut că soluționarea cauzei în fond si apoi în apel s-a făcut printr-o greșită interpretare si aplicare a prevederilor legale care au incidența în materia analizată.

În acest sens, s-a susținut că instanțele au aplicat în cauză prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 în forma pe care acesta o are în urma modificării aduse prin O.U.G. nr. 184/2002, ceea ce, raportat la datele speței, constituie o încălcare a principiului neretroactivitătii legii civile instituit prin art. 1 C. civ. S-a mai afirmat de către recurentă că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la constatarea calității sale de succesoare în drepturi a S.A.R. Petroșani, iar instanța de apel a refuzat în mod nejustificat să corecteze această omisiune. În aceeași ordine de idei s-a relevat că în cauză își găsesc aplicarea si prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., deoarece instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor care atestau respectiva succesiune în drepturi. Printr-o altă critică recurenta reclamantă a susținut că decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii. În dezvoltarea acestei critici, s-a afirmat că art. 2 alin. (1) pct. a din Legea nr. 10/2001 care se referă expres la întreprinderile miniere naționalizate prin Legea nr. 119/1948 își găsește aplicarea în cazul tuturor imobilelor ce au aparținut întreprinderilor din categoria menționată, întrucât nici una dintre acestea nu a fost exceptată de la naționalizare, toate fiind transformate în întreprinderi de stat.

S-a subliniat totodată că în cazul persoanei juridice îndreptățite la măsuri reparatorii, în sensul prevăzut de art. 3 lit. c) Legea nr. 10/2001 nu menționează condiția ca respectiva entitate să aibă calitatea de „întreprindere particulară” În ceea ce o privește intimata Primăria municipiului Petroșani nu s-a prezentat în fata acestei Curți si nici nu si-a făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză. Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea constată că, deși în formulări diverse, majoritatea argumentelor expuse în motivarea recursului critică hotărârile pronunțate în cauză în legătură cu aprecierea conform căreia reclamanta nu este „îndreptățită la măsuri reparatorii”, în sensul prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la acest aspect, Curtea retine că notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 si respectiv acțiunea introductivă au fost formulate de către E.M.L. ca subdiviziune a C.N.H., în considerarea dispozițiilor inițiale ale art. 3 din aceeași lege. Ulterior formulării acțiunii, a fost adoptată O.U.G. nr. 184/2002 intrată în vigoare la 18 decembrie 2002 si prin care art. 3 din Legea nr. 10/2001 a fost completat cu un al doilea alineat. În cuprinsul noului alineat, se prevede expres că anumite persoane juridice, inclusiv „regiile autonome” si respectiv „companiile/societătile naționale” nu sunt îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii, în sensul menționat de art. 3 alin. (1) din lege.

Date fiind forma imperativa a redactării sale si mai cu seamă obiectul său de reglementare, interdicția instituită prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme de ordine publică de imediată aplicare. Raportata la datele speței această interdicție este de natura a paraliza demersurile inițiate de reclamantă pe baza unei greșite înțelegeri a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Din acest punct de vedere, cel de-al doilea alineat al art. 3 are si caracterul unei norme interpretative susceptibile să își producă efectele din chiar momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. În aceeași ordine de idei, este de amintit că ulterior pronunțării deciziei recurate, au intrat în vigoare Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G.

nr. 498/2003 publicata la 14 mai 2003 care, la punctul 3.3. alineatul ultim, confirmă implicit corectitudinea soluțiilor pronunțate în cauza de fată. În contextul arătat, pretinsa calitate de succesoare în drepturi a S.A.R. Petroșani de care reclamanta s-a prevalat, fără a o demonstra, este irelevantă întrucât nu poate duce la înlăturarea efectelor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Referitor la acest aspect, Curtea retine, de asemenea, că atât instanța de fond cât si cea de apel s-au referit expres la chestiunea menționată, astfel încât nu poate fi primită nici critica privind pretinsa omitere a acestei apărări cu ocazia pronunțării deciziei recurate. Prin urmare, în speță nu își găsesc incidența dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 si 10 C. proc.

civ. si nici alte prevederi ale aceluiași text de lege. În consecință, Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.M.L. împotriva deciziei nr. 143/ A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2004.