ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1768/2004

Deliberând asupra recursului declarat de

reclamanta E.M.L. împotriva deciziei nr. 143/ A din 13 februarie 2003 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă, constată următoarele:

Prin notificarea adresată conform art. 21

din Legea nr. 10/2001 Primăriei municipiului Petroșani, reclamanta E.M.L. a

solicitat „restituirea în natură, pe baza unei decizii sau dispoziții motivate,

a imobilului, teren în suprafața de 23 437,6 mp înscris în cartea funciară (CF)

LIVEZENI nr. 2044.

Cererea conținută în acea notificare a

fost respinsă prin Dispoziția nr. 989/2002, emisă la 22 februarie 2002 de

Primarul municipiului Petroșani.

La 29 martie 2002 reclamanta E.M.L. a

chemat în judecată Primăria municipiului Petroșani solicitând anularea

dispoziției menționate.

Prin aceeași acțiune s-a cerut să se

constate că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de succesoare în drepturi a

proprietarei originare a terenului S.A.R. Petroșani cu consecința obligării

pârâtei la restituirea în natură a imobilului care formează obiectul

litigiului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara, secția civilă cu numărul de dosar 3183/2002, iar prin

sentința civilă nr. 1448 pronunțată la 26 septembrie 2002, instanța astfel

sesizată a respins cererea formulată de reclamantă.

Apelul făcut ulterior de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia nr. 143/ A

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, la 13 februarie 2003 în

dosarul nr. 6246/2003. Pronunțând aceste hotărâri instanța de fond si cea de

apel au reținut că reclamanta nu este „îndreptățită la măsuri reparatorii”, în

sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 10/2001

La 14 martie 2003, reclamanta E.M.L. a

declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi

înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație si Justiție cu

numărul de dosar 1595/2003.

În motivarea recursului întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 7, 9 si 10 C. proc. civ. si pe dispozițiile Legii nr.

10/2001, amintite doar generic, recurenta reclamantă a susținut că soluționarea

cauzei în fond si apoi în apel s-a făcut printr-o greșită interpretare si

aplicare a prevederilor legale care au incidența în materia analizată.

În acest sens, s-a susținut că instanțele

au aplicat în cauză prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 în forma pe care

acesta o are în urma modificării aduse prin O.U.G. nr. 184/2002, ceea ce,

raportat la datele speței, constituie o încălcare a principiului

neretroactivitătii legii civile instituit prin art. 1 C. civ.

S-a mai afirmat de către recurentă că

instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la

constatarea calității sale de succesoare în drepturi a S.A.R. Petroșani, iar instanța

de apel a refuzat în mod nejustificat să corecteze această omisiune.

În aceeași ordine de idei s-a relevat că

în cauză își găsesc aplicarea si prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

deoarece instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor care atestau respectiva

succesiune în drepturi.

Printr-o altă critică recurenta reclamantă

a susținut că decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii.

În dezvoltarea acestei critici, s-a

afirmat că art. 2 alin. (1) pct. a din Legea nr. 10/2001 care se referă expres

la întreprinderile miniere naționalizate prin Legea nr. 119/1948 își găsește

aplicarea în cazul tuturor imobilelor ce au aparținut întreprinderilor din

categoria menționată, întrucât nici una dintre acestea nu a fost exceptată de

la naționalizare, toate fiind transformate în întreprinderi de stat.

S-a subliniat totodată că în cazul

persoanei juridice îndreptățite la măsuri reparatorii, în sensul prevăzut de

art. 3 lit. c) Legea nr. 10/2001 nu menționează condiția ca respectiva entitate

să aibă calitatea de „întreprindere particulară”

În ceea ce o privește intimata Primăria

municipiului Petroșani nu s-a prezentat în fata acestei Curți si nici nu si-a făcut

cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea constată că, deși în

formulări diverse, majoritatea argumentelor expuse în motivarea recursului

critică hotărârile pronunțate în cauză în legătură cu aprecierea conform căreia

reclamanta nu este „îndreptățită la măsuri reparatorii”, în sensul prevăzut de

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la acest aspect, Curtea retine

că notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 si respectiv acțiunea

introductivă au fost formulate de către E.M.L. ca subdiviziune a C.N.H., în

considerarea dispozițiilor inițiale ale art. 3 din aceeași lege.

Ulterior formulării acțiunii, a fost

adoptată O.U.G. nr. 184/2002 intrată în vigoare la 18 decembrie 2002 si prin

care art. 3 din Legea nr. 10/2001 a fost completat cu un al doilea alineat.

În cuprinsul noului alineat, se prevede

expres că anumite persoane juridice, inclusiv „regiile autonome” si respectiv

„companiile/societătile naționale” nu sunt îndreptățite să beneficieze de

măsuri reparatorii, în sensul menționat de art. 3 alin. (1) din lege.

Date fiind forma imperativa a redactării

sale si mai cu seamă obiectul său de reglementare, interdicția instituită prin

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme de ordine

publică de imediată aplicare.

Raportata la datele speței această interdicție

este de natura a paraliza demersurile inițiate de reclamantă pe baza unei

greșite înțelegeri a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Din acest punct de vedere, cel de-al

doilea alineat al art. 3 are si caracterul unei norme interpretative

susceptibile să își producă efectele din chiar momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001.

În aceeași ordine de idei, este de amintit

că ulterior pronunțării deciziei recurate, au intrat în vigoare Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003

publicata la 14 mai 2003 care, la punctul 3.3. alineatul ultim, confirmă

implicit corectitudinea soluțiilor pronunțate în cauza de fată.

În contextul arătat, pretinsa calitate de

succesoare în drepturi a S.A.R. Petroșani de care reclamanta s-a prevalat, fără

a o demonstra, este irelevantă întrucât nu poate duce la înlăturarea efectelor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la acest aspect, Curtea retine,

de asemenea, că atât instanța de fond cât si cea de apel s-au referit expres la

chestiunea menționată, astfel încât nu poate fi primită nici critica privind

pretinsa omitere a acestei apărări cu ocazia pronunțării deciziei recurate.

Prin urmare, în speță nu își găsesc

incidența dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 si 10 C. proc. civ. si nici alte

prevederi ale aceluiași text de lege.

În consecință, Curtea va face aplicarea

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta E.M.L. împotriva deciziei nr. 143/ A din 13 februarie 2003 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2004.