ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1769/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 29 martie 2003, E.M. Livezeni,

a chemat în judecată Primăria Municipiului Petroșani, cerând anularea

dispoziției nr. 986 din 22 februarie 2002, prin care pârâta i-a respins cererea

de restituire în natură a terenului de 3618 m.p., identic cu pct. nr. 2079 și

2080 din CF 784 Livezeni. Totodată, a solicitat să se constate că imobilul din

litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în

natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2), (3), (9)

și art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă,

prin sentința nr. 1449 din 26 septembrie 2002, a respins acțiunea, ca

nefondată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 145 din 13 februarie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat

în baza Legii nr. 119/1948, de la S.A.R. Petroșani, dar că reclamanta nu este

îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului

în natură sau prin echivalent.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că

este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroșani, astfel încât are beneficiul

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluția

pronunțată fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile

administrate, în cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acțiunea a fost

introdusă anterior O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a

fost formulată.

Recursul este nefondat.

Potrivit reglementărilor cuprinse în

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002

(publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 929 din 18 decembrie

2002), companiile/societățile naționale nu au calitatea de persoane

îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din normele

de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2001 (publicate în

Monitorul Oficial al României, p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că, în

cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele

vor fi respinse, ca inadmisibile.

Incontestabil, în pricina de față,

acțiunea, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o

subdiviziune cu personalitate juridică a unei companii naționale, referitor în

care, de primă importanță, se cere a se ști dacă îi sunt aplicabile

reglementările legale menționate. Acest lucru deoarece art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, succede notificării și cererii introductive de instanță.

Răspunsul afirmativ se impune,

indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă

sau caracterizat ca dispoziție a unei legi noi. În primul caz, textul, fiind

rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001,

și, în condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are

aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al

doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine

publică, textul dă efecte de viitor (

facta futura

) unor raporturi

juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că, pentru

unitate și obligativitate generală (pentru toți), este de imediată aplicare.

Ca atare, împotriva ordinii publice

nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăților naționale la

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ar fi condiționat de momentul

notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată. Un

asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar, prin consecințe, ar fi

discriminatoriu, și, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 33 din norme,

dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

fundamentează inadmisibilitatea pe existența altor căi și mijloace de

reglementare, a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.

Așa fiind, se impune respingerea

recursului cu substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta, E.M. Livezeni, împotriva deciziei nr.

145 A din 13 februarie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 5 martie 2004.