ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1767/2004

HOTĂRÂRE
05.03.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1767/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 aprilie 2002, reclamanta, E.M. Livezeni, a chemat în judecată pe Primăria Municipiului Petroșani, cerând anularea dispoziției nr. 978 din 21 februarie 2002, prin care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 289.223,8 mp, identificat cu pct. nr. 4634/37, 4634/38 din C.F. nr. 2058 Livezeni. Totodată, a solicitat să se constate că imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2), (3), (9) și art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 1445/2002 din 26 septembrie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 141/A/2003 din 13 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza Legii 119/1948, de la S.A.R. Petroșani, dar că reclamanta nu este îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în natură sau prin echivalent.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroșani, astfel încât are beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluția pronunțată fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile administrate, în cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acțiunea a fost introdusă anterior O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002), companiile/societățile naționale nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2001 (publicate în Monitorul Oficial al României, p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că, în cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse, ca inadmisibile.

Incontestabil, în pricina de față, acțiunea, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o subdiviziune cu personalitate juridică a unei companii naționale, referitor la care, de primă importanță, se cere a se ști dacă-i sunt aplicabile reglementările legale menționate. Acest lucru, deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, succede notificării și cererii introductive de instanță.

Răspunsul afirmativ se impune, indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziție a unei legi noi. În primul caz, textul, fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001, și, în condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor

(facta futura)

unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că pentru unitate și obligativitate generală (pentru toți) este de imediată aplicare.

Ca atare, împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăților naționale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi condiționat de momentul notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată. Un asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar, prin consecințe, ar fi discriminatoriu, și, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 33 din norme, dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existența altor căi și mijloace de reglementare a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.

Așa fiind, se impune respingerea recursului cu substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, E.M. Livezeni, împotriva deciziei nr. 141/A din 13 februarie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-05
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 martie 2002, reclamanta, E.M. Livezeni, a chemat în judecată pe Primăria municipiului Petroșani, cerând anularea dispoziției nr. 990 din 22
ÎCCJ 2004-03-05
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1769/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 29 martie 2003, E.M. Livezeni, a chemat în judecată Primăria Municipiului Petroșani, cerând anularea dispoziției nr. 986 din 22 februarie 2002,
ÎCCJ 2004-05-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3419/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 26 iunie 2002 reclamanta C.N.H. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului Petroșani cerând anularea dispoziției nr. 1537 din 22 mai
ÎCCJ 2004-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 19 aprilie 2002, C.N.H. SA Petroșani, a chemat în judecată pe Primăria Municipiului Petroșani, cerând anularea dispoziției nr. 1043 din 18 mart
ÎCCJ 2004-05-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3418/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 iunie 2002 reclamanta C.N.H. SA a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Petroșani solicitând anularea dispoziției nr. 1539 din
Sursă