ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 718/2004

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 207 din 8

martie 2001, Judecătoria Novaci a condamnat pe inculpatul Ș.M.D. la 4 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei

de stat, prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art.

74 – art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a suspendat

condiționat executarea pedepsei de 4 luni închisoare și a pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 63

1

C. pen., precum și art. 425 C.

proc. pen.

S-a reținut că, în ziua de 25 iunie

2000, împreună cu un grup de persoane, inculpatul a trecut fraudulos frontiera

de stat din Bulgaria în Grecia, fiind reținut de autoritățile statului elen.

Astfel, din probatoriul administrat

în cauză a rezultat că, în vara anului 2000, ajungând șomer, inculpatul împreună

cu soția sa au hotărât să meargă în Grecia pentru a munci acolo.

În ziua de 24 iunie 2000, împreună

cu alte persoane și o „călăuză” din comuna Berbești, care s-a oferit să-i ducă

în Grecia pentru suma de 500 mărci germane/persoană, inculpatul a plecat cu

trenul până în orașul Calafat. Aici au trecut Dunărea, cu bacul, în orașul

Vidin. După 3 zile, grupul a plecat cu autocarul până în orașul Sandanki și

apoi, cu un taxi până în orașul Petrici.

A doua zi dimineața, cu același taxi

grupul s-a deplasat către muntele situat la granița dintre Bulgaria și Grecia.

În dimineața zilei următoare au

trecut granița dintre statele menționate, printr-un gard de sârmă ghimpată.

Fiind somat de grănicerii greci, grupul s-a împrăștiat.

Inculpatul și soția sa s-au pierdut

de grup și au stat pe munte, până în jurul orei 21,00, când au plecat spre

satul Kilikis unde au fost depistați de organele de poliție, care i-au predat

autorităților bulgare.

S-a reținut că fapta inculpatului

Ș.M.D. de a trece fraudulos granița dintre Bulgaria și Grecia întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 68 lit. b) din Legea

nr. 56/1992.

Sentința a rămas definitivă prin

neapelare.

Împotriva acestei sentințe,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 3 C. proc. pen.

S-a susținut că inculpatul a fost

condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și, în

rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea dedusă

judecății.

Recursul în anulare este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 10 C. pen., „legea

penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare”.

Prin art. 2 din același cod, s-a

stabilit că „legea prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se

aplică infractorilor și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii acestor

fapte”.

Totodată, cu referire la trăsăturile

esențiale ale infracțiunii, prin art. 17 alin. (1) C. pen., a fost definită

infracțiunea ca fiind „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu

vinovăție și prevăzută de legea penală”.

Totodată, cu referire la trăsăturile

esențiale ale infracțiunii, prin art. 17 alin. (1) C. pen., a fost definită

infracțiunea ca fiind „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu

vinovăție și prevăzută de legea penală”.

În același timp, prin alin. (2) al

aceluiași articol, s-a stabilit că „infracțiunea este singurul temei al

răspunderii penale”.

Din economia textelor menționate

rezultă că nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru o faptă care la

data săvârșirii, nu era prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Prin Legea nr. 56/1992 a fost

reglementat regimul frontierei de stat a României.

Potrivit art. 68 lit. b) din actul

normativ menționat, constituia infracțiune, pedepsită cu închisoare de la 2 la

7 ani, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României „de către persoane

înarmate sau constituite în grup”.

Intrarea sau ieșirea dintr-un stat

străin, prin trecerea frauduloasă a frontierei acestuia de către un cetățean

român, a fost încriminată prin art. 1 din O.U.G. nr. 112/2001, publicată în (M.

Of. nr. 549/2001), adoptată prin Legea nr. 252/2002 publicată în (M. Of. nr.

307/2002).

În cauză, în sarcina inculpatului a

fost reținută trecerea frauduloasă a frontierei de stat din Bulgaria în Grecia,

la data de 25 iunie 2000, apreciată ca infracțiune prevăzută de art. 68 din

Legea nr. 56/1992, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa închisorii.

Or, la data de 25 iunie 2000, anterior

modificării Legii nr. 56/1992 prin O.U.G. nr. 112/2001, actul normativ

menționat nu incrimina fapta cetățeanului român sau fără cetățenie dar cu

domiciliul în România de a trece ilegal frontiera altui stat.

Ca atare, condamnând pe inculpatul

Ș.M.D. la pedeapsa închisorii pentru o faptă care, la data comiterii, nu era

prevăzută de legea penală, instanța a pronunțat o hotărâre supusă cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen., corespunzător

temeiului prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 din același cod,

invocat de procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârea

atacată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., va achita pe inculpatul menționat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992.

Totodată, în baza art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței nr. 207 din 8 martie 2001 a Judecătoriei Novaci,

privind pe inculpatul Ș.M.D.

Casează sentința atacată și în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

achită pe inculpatul Ș.M.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 68 lit. b)

din Legea nr. 56/1992.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

februarie 2004.