Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3133/2004

HOTĂRÂRE
09.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3133/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților K.A., H.H., D.K., S.I. și N.G. Împotriva acestei încheieri, inculpații au declarat recurs, criticând măsura menținerii stării de arest ca nelegală și netemeinică, solicitând revocarea măsurii dispuse cu consecința punerii în libertate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive cu privire la vinovăția lor. Examinând recursurile declarate de inculpați se constată că nu sunt fondate. Inculpații au fost condamnați de prima instanță la pedepse privative de libertate între 6 și 12 ani închisoare pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 și se afla în faza de judecare a apelurilor declarate în cauză.

Instanța de apel corect a apreciat că se mențin temeiurile pentru menținerea arestării preventive a inculpaților, măsura arestării fiind luată în raport de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., iar lăsarea lor în libertate prezenta pericol pentru ordinea publică. Faptele pentru care inculpații sunt cercetați au produs dezaprobare publică în rândul colectivității, iar lăsarea lor în libertate poate constitui o încurajare la săvârșirea de infracțiuni și de către alte persoane, măsură ce ar avea consecință pierderea încrederii în sistemul judiciar. În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații K.A., H.H., D.K., S.I. și N.G. împotriva încheierii din 20 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurenții K.A. și H.H. la plata sumei de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe recurenții D.K., S.I. și N.G. la plata sumei de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2541/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 571/2004, s-a dispus menținerea stării de ares
ÎCCJ 2006-08-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4715/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 iunie 2006, Curtea de Apel București, având pe rol soluționarea apelurilor procurorului și inculpaților M.D.C. și D.C., făcând aplicarea a
ÎCCJ 2004-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5353/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2115/2004, Curtea de Apel Iași a menținut starea de arest preventiv a inculpaților A.M. și S.I.,
ÎCCJ 2006-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7073/2006
ții au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar prin modalitatea de săvârșire a faptelor inculpații prezintă pericol pentru ordinea public
ÎCCJ 2004-07-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3995/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2060/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 300 2 și art. 160 b alin. (1)
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă