Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
571/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
11 mai 2004

Decizia nr. 2541/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 571/2004 — recurs

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 571/2004, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților V.E., H.H., D.K., K.A. și S.I. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații criticând-o cu privire la temeinicia măsurii de menținere a arestării preventive și au solicitat punerea în libertate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Inculpații se află în faza de judecare a apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 1314 din 22 decembrie 2003, pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, prin care au fost condamnați la pedepse între 6 și 12 ani închisoare, pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.

Instanța de apel corect a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea arestării preventive a inculpaților luată în conformitate cu art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., iar lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, constând în pierderea de către membrii colectivității a încrederii în sistemul judiciar, slăbind autoritatea legii. În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.H., D.K., K.A., S.I. și V.E. împotriva încheierii de ședință din 6 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 571/2004. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 700.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.