ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7073/2006

Asupra recursurilor de față,

constată următoarele:

Prin încheierea din data de

22 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 5281/109/2005,

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților R.D. și S.I., arestați

în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 14/ CC din 26 aprilie 2006 și 30/

CC din 14 iunie 2006, emise de Tribunalul Argeș, secția penală.

În motivarea încheierii,

instanța a reținut că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea

dispozițiilor legale, reținându-se că subzistă cerințele prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune în

continuare privarea de libertate a acestora.

Împotriva acestei încheieri

inculpații au declarat recurs solicitând revocarea măsurii arestării preventive

întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea

acesteia și judecarea lor în stare de libertate.

Analizând legalitatea și

temeinicia încheierii recurate sub aspectul criticilor invocate, precum și din

oficiu sub toate aspectele, conform prevederilor art. 385 indice 6 alin. 3 C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpaților nu este fondat

pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 5 paragraful 4

din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau

deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca

acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să

dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând conform art. 160

b

.

Potrivit art. 160

b

alin.

2 C. proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală

sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu

există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Alin. (3) al aceluiași

articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării

preventive.

Cât privește legalitatea

măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului reiese că, în

conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.,

inculpații au fost inițial arestați în vederea aducerii lor în fața autorității

judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o

infracțiune. Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în

condițiile art. 149

1

C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și

garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate,

legalitatea și temeinicia acesteia fiind examinată de instanța de control

judiciar.

Măsura arestării preventive

a fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării

cauzei, iar prin sentința penală nr. 18/ MF din 26 septembrie 2006 pronunțată

de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1593/P/2005, inculpatul R.D. a fost

condamnat la 11 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art.

12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.,

iar inculpatul S.I. a fost condamnat la 9 ani și 6 luni închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001. Hotărârea de condamnare a inculpaților pentru faptele

reținute în sarcina acestora, chiar dacă nu este definitivă, justifică, pe

tărâmul art. 5 lit. a) din C.E.D.O., deținerea celor condamnați.

Cât privește temeinicia

măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la

luarea măsurii arestării preventive, instanța învestită cu soluționarea

propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a

inculpaților fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen.,

precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) din același cod.

Astfel, s-a reținut că

există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt

cercetați, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este

închisoarea mai mare de 4 ani, iar prin modalitatea de săvârșire a faptelor

inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța învestită cu

soluționarea apelului inculpaților, efectuând controlul de legalitate și

temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunțarea hotărârii de

condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive a inculpaților continuă să subziste, impunând în

continuare privarea de libertate a acestora.

Înalta Curte constată că

infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată sunt pedepsite cu

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă

pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea pericolului pentru

ordinea publică, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, se vor avea

în vedere unele criterii complementare cum sunt: infracțiunile săvârșite,

gravitatea acestora, modalitatea de săvârșire a faptelor urmările produse, precum

și persoana inculpaților.

Prin urmare, constatând că

sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O.,

Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la câte 140 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul

cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații

R.D. și S.I. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 5281/109/2005.

Obligă

recurenții inculpați la câte 140 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând

onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 05 decembrie 2006.