ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6941/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală, dată în dosarul nr. 1010/P/2005, s-a menținut starea de arest a apelanților inculpați C.V.T. și R.A. S-a amânat judecarea apelurilor, la data de 15 decembrie 2005, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpații apelanți și cu intimata parte vătămată B.N. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților C.V.T. și R.A., a constatat că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea lor de libertate, conform dispozițiilor art. 300 2 și 160 b alin. (3) C. proc.

pen. Împotriva acestei încheieri de ședință au declarat, în termen legal, recursuri inculpații C.V.T. și R.A. Apărătorul inculpaților, în concluziile orale în cadrul dezbaterilor, ca și inculpații, pe rând, în ultimul cuvânt, au lăsat la aprecierea instanței soluția privind oportunitatea menținerii măsurii arestării preventive. Examinând recursurile declarate de inculpați prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților declarate împotriva încheierii de ședință de la 17 noiembrie 2005, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta. Prin sentința penală nr. 366 din 13 octombrie 2005, Tribunalul Argeș, secția penală, a condamnat pe inculpatul C.V.T., la o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare, iar pe inculpata R.A., la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că cei doi inculpați, în noaptea de 18 martie 2005, în baza unei înțelegeri prealabile, au sustras prin violență de la partea vătămată B.N., suma de 4.000.000 lei, pe timp de noapte și în public. Împotriva sentinței sus-menționate au fost declarate apeluri de către inculpații C.V.T. și R.A., iar la primul termen acordat în cauză, respectiv 17 noiembrie 2005, a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Totodată, art. 160 b C. proc.

pen., modificat prin același act normativ arătat, stipulează că, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă. De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoana poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților C.V.T. și R.A. este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.V.T. și R.A. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, în dosarul nr. 1010/P/2005. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 40 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2005.