ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6941/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6941/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 17

noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală, dată în dosarul nr. 1010/P/2005,

s-a menținut starea de arest a apelanților inculpați C.V.T. și R.A.

S-a amânat judecarea apelurilor, la

data de 15 decembrie 2005, pentru când se va repeta procedura de citare cu

inculpații apelanți și cu intimata parte vătămată B.N.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpaților C.V.T. și R.A., a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea, impun în continuare privarea lor de libertate, conform dispozițiilor

art. 300

2

și 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri de

ședință au declarat, în termen legal, recursuri inculpații C.V.T. și R.A.

Apărătorul inculpaților, în

concluziile orale în cadrul dezbaterilor, ca și inculpații, pe rând, în ultimul

cuvânt, au lăsat la aprecierea instanței soluția privind oportunitatea

menținerii măsurii arestării preventive.

Examinând recursurile declarate de

inculpați prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților declarate

împotriva încheierii de ședință de la 17 noiembrie 2005, ca fiind nefondate

pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 366 din 13

octombrie 2005, Tribunalul Argeș, secția penală, a condamnat pe inculpatul C.V.T.,

la o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare, iar pe inculpata R.A., la

o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că cei doi inculpați, în noaptea de 18

martie 2005, în baza unei înțelegeri prealabile, au sustras prin violență de la

partea vătămată B.N., suma de 4.000.000 lei, pe timp de noapte și în public.

Împotriva sentinței sus-menționate au

fost declarate apeluri de către inculpații C.V.T. și R.A., iar la primul termen

acordat în cauză, respectiv 17 noiembrie 2005, a fost menținută arestarea

preventivă a inculpaților.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit

art. 160

b

.

Totodată, art. 160

b

C.

proc. pen., modificat prin același act normativ arătat, stipulează că, în

cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că, în mod

corect, instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării

preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.

h) C. proc. pen., chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă.

De asemenea, verificarea menținerii

măsurii arestării preventive a inculpaților a fost făcută în concordanță și cu

prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a

fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în

cazurile de excepție în care o persoana poate fi lipsită de libertate,

inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că

încheierea din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală, prin

care s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților C.V.T. și R.A. este

legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții

inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.V.T. și R.A. împotriva încheierii din 17 noiembrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, în dosarul nr. 1010/P/2005.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei, din care

onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 40 lei se

vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

decembrie 2005.