ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2931/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Prin încheierea de ședință pronunțată în Dosarul nr. 1079/109/2009 de la 25 august 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300

2

raportat la 160

b

C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.D., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, măsură care a fost menținută.

Cheltuielile judiciare, în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, au fost avansate de către M.J.L.C.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 7/P din 6 martie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a trimis în judecată pe inculpatul M.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În esență, în actul de sesizare s-a reținut că la data de 6 ianuarie 2009, inculpatul i-a aplicat părții vătămate V.G., după o prealabilă provocare din partea acesteia, o lovitură cu cuțitul în zona gâtului, punându-i viața în pericol.

Pentru această infracțiune, inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Argeș la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 173 din 14 mai 2009.

În ceea ce privește starea de arest a apelantului inculpat, curtea a constatat următoarele:

Arestarea preventivă a inculpatului M.D. fost dispusă prin încheierea nr. 3/CC din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13 ianuarie 2009 până la 10 februarie 2009, inclusiv.

Până în prezent această măsură a fost prelungită și menținută succesiv, apreciindu-se că în cauză subzistă condițiile cumulativ prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Temeiul luării măsurii arestării preventive l-au constituit prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În opinia curții, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului cu motivarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., respectiv subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă.

Aceasta, deoarece, la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

În raport cu art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Activitatea infracțională descrisă în rechizitoriu, fapta pentru care prima instanță a dispus condamnarea inculpatului, este de natură să formeze convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, justifică temerea că acesta ar săvârși vreo infracțiune și impune menținerea arestării preventive a inculpatului M.D.

În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptei comise și urmările acesteia.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni cu urmări grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Este adevărat că numai gravitatea faptei imputate nu poate fi socotită, în sine, ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni grave de mare rezonanță în localitatea în care s-au produs.

Privarea de libertate a inculpatului are ea justificare și condamnarea pronunțată de un tribunal competent la pedeapsa de 5 ani închisoare, potrivit sentinței penale nr. 173 din 14 mai 2009, situație de natură a evidenția și menținerea pericolului social concret pentru ordinea publică, în condițiile în care ar fi dispusă lăsarea în libertate a acestuia.

În consecință, fiind îndeplinite cerințele art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a apelantului-inculpat, constatându-se legalitatea și temeinicia arestării preventive a acestuia.

II.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul M.D., criticând-o ca netemeinică, subliniind în esență că motivele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, precum și faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., solicitând, în consecință, casarea ei și cu ocazia rejudecării a se dispune punerea sa în libertate.

Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de critică invocat, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul M.D. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât reținând ca premisă că în prezenta cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 173 din 14 mai 2009 a Tribunalului Argeș, prin care pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.D. o pedeapsă de 5 ani închisoare, Înalta Curte are în vedere că instanța de apel a Curții de Apel Pitești a făcut o judicioasă aplicație dispozițiilor art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., constatând că temeiurile de fapt ce au determinat arestarea sa inițială – relativ că la data de 6 ianuarie 2009, inculpatul i-a aplicat părții vătămate V.G., după o prealabilă provocare din partea acesteia, o lovitură cu cuțitul în zona gâtului, punându-i viața în pericol – se mențin în continuare.

Concomitent, este justificată și constatarea menținerii temeiurilor de drept ale aceleiași măsuri preventive relative la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute în textul de lege menționat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Acesta din urmă rezultă din natura și gravitatea infracțiunii îndreptată împotriva vieții victimei nominalizată, din sentimentul de insecuritate generat în comunitatea locală în care a avut loc agresiunea violentă indicată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D., împotriva încheierii de ședință din 25 august 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1079/109/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2009.