ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2743/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2743/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180 din 9 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 341/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., pentru inculpatul D.M.O. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G. la 8 ani închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 12 decembrie 2002 la 9 februarie 2004. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M.O. la 8 ani închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la data de 12 decembrie 2002 la 9 februarie 2004. În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpaților accesul în municipiul București, timp de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 14 C. proc.
pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar la 4.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă V.M. În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 600.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Instanța de judecată a reținut că în seara de 11 decembrie 2002, în jurul orei 20,30, cei doi inculpați se aflau în apropierea Gării Basarab și au observat pe partea vătămată V.M., având bani asupra sa, astfel că s-a hotărât să o deposedeze de acești bani. Deoarece victima s-a urcat într-un tren, inculpații au urmărit-o și după plecarea acestuia, D.G.
a exercitat acte de violență și a sustras geanta și portofelul, în timp ce D.M. asigura paza. După ce au coborât din tren, aceștia au împărțit bunurile furate, iar buletinul de identitate l-au aruncat. Situația de fapt s-a stabilit pe baza plângerii persoanei vătămate, proceselor verbale încheiate de organele de cercetare penală, declarațiilor martorilor și ale inculpaților. La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere pericolul concret al infracțiunii comise și persoana inculpaților, care au recunoscut fapta și posedă antecedente penale. Împotriva acestei sentințe au formulat apel cei doi inculpați, care au solicitat reducerea pedepselor. Prin decizia penală nr. 199/ A din 18 martie 2004 s-a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpați, reținându-se că individualizarea pedepselor s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații D.G. și D.M.O., criticând-o sub aspectul cuantumului pedepsei, solicitând reducerea acesteia. Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiași articol, constată că, recursurile nu sunt fondate. Individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., instanțele dând eficiență atât pericolului social al infracțiunii comise, dar și persoanei inculpaților care au recunoscut fapta și posedă antecedente penale, astfel că o reindividualizare, în sensul reducerii pedepsei nu se impune. Cum nici din oficiu nu se relevă motive care să conducă la casarea hotărârii, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., să se respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpații D.G. și D.M.O. împotriva deciziei penale nr. 199 din 18 martie 2004 a Curții de Apel București, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații D.G. și D.M.O. împotriva deciziei penale nr. 199/ A din 18 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondate. Compută arestarea preventivă a inculpaților de la 12 decembrie 2002 la 20 mai 2004. Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care se include și suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.