Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5976/2004

HOTĂRÂRE
12.11.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5976/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 965 din 3 august 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea condamnatului D.Șt. privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată pentru tentativă de infracțiunea de omor calificat, cu motivarea că nu sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen. Apelul condamnatului a fost respins prin decizia penală nr. 661/ A din 10 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, cu aceeași motivare. Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs reiterând motivul invocat la instanța de fond și de apel, respectiv că dorește să sprijine material familia, având greutăți financiare.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 454, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei poate fi întreruptă pe o perioadă de cel mult 3 luni, atunci când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a acesteia ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului. Or, din referatul de anchetă socială nr. 975 din 28 iunie 2004 al Consiliului local al municipiului Ploiești, Administrația serviciilor sociale comunitare, serviciul juridic, rezultă că petentul a locuit împreună cu concubina sa, la părinți, concluzionându-se că din punct de vedere social nu este necesară prezenta condamnatului în familie, cu atât mai mult cu cât sunt persoane apte de muncă. În aceste condiții, Înalta Curte constată că D.Șt.

nu îndeplinește cerințele dispozițiilor prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., nefiind în situația unor împrejurări speciale, încât executarea pedepsei ar putea avea consecințe grave pentru sine și familia sa. În consecință, cum în cauză nu sunt motive pentru casarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul, ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.Șt. împotriva deciziei penale nr. 661/ A din 10 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2323/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1594 din 14 decembrie 2004, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului D.Șt., prin care a solicitat întrerup
ÎCCJ 2004-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5938/2004
pen., întrucât din referatul de anchetă socială efectuat în cauză rezultă situația deosebită a concubinei și copiilor minori. Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, constatând că în mod corect prima i
ÎCCJ 2004-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5867/2004
i instanței de apel, privind situația familială deosebit de grea, care impune prezența sa la domiciliu. Examinând decizia atacată în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosa
ÎCCJ 2004-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6240/2004
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 454 din 1 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea formulată de condamnatul D.G. de întrerupere
ÎCCJ 2005-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 598/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1102 din 13 septembrie 2004, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului R.C., prin care a solicitat întrerup
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă