ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3813/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. C. S.A. Timișoara, societate în lichidare judiciară, reprezentată de S.C. P.W.C.M.C. SRL ca lichidator desemnat, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. D. SRL Iași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 214.849.544 lei, din care 128.845.284 lei cu titlu de preț și 86.004.260 lei cu titlu de penalități de întârziere, precum și de a întocmi și comunica în original factura fiscală pentru cantitatea de 242.400 kg. recepționată de reclamantă la 15 iulie 1999, cu cheltuieli de judecată aferente. Prin sentința civilă nr. 1738/PI din 1 noiembrie 2000, Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantă împotriva pârâtei și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 373945 din 31 mai 1999 încheiat între reclamantă și pârâtă și repunerea părților în situația anterioară.

Prin încheierea nr. 1738/PI din 12 ianuarie 2001, pronunțată în camera de consiliu, Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamantă, privind dispozitivul sentinței civile nr. 1738/PI/2000, în sensul că repunerea părților în situația anterioară constă în aceea că pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 214.849.544 lei cu titlu de pretenții. Prin decizia civilă nr. 697 din 21 iunie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale nr. 1738/PI din 12 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a schimbat-o în sensul că a respins cererea formulată de reclamantă, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1738/PI/2000.

A respins ca tardiv apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1738/PI din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiș. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul pârâtei împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale este întemeiat, întrucât dispozițiile art. 281 C. proc. civ. privesc doar erorile materiale simple, cum sunt cele referitoare la nume, calitate, susținerile părților sau calcule, ori, prin încheierea de rectificare pronunțată nu s-a realizat o îndreptare a unei erori materiale, ci s-a completat dispozitivul sentinței cu obligarea pârâtei la plata sumei de 214.849.544 lei cu titlu de pretenții, ceea ce este inadmisibil.

În ce privește apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, a reținut că acesta a fost tardiv declarat, deoarece a fost înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 24 aprilie 2001, iar comunicarea hotărârii atacate s-a făcut la data de 13 noiembrie 2000, așa încât s-a concluzionat că apelul a fost formulat, cu nerespectarea dispozițiilor art. 284 C. proc. civ. Împotriva deciziei curții de apel mai sus menționate au declarat recurs ambele părți. Astfel, în recursul său reclamanta susține că greșit a fost admis apelul pârâtei și i s-a respins cererea de îndreptare, pentru că nu este vorba despre o completare a dispozitivului sentinței, așa cum eronat s-a apreciat, ci despre individualizarea concretă a repunerii părților în situația anterioară.

Recurenta pârâtă susține că față de data când a primit încheierea de îndreptare a erorii materiale, 6 aprilie 2001, era în termenul legal de declarare a apelului, astfel încât greșit instanța i l-a respins, ca fiind tardiv declarat. Recursurile nu sunt fondate și vor fi respinse potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. Reclamanta S.C. C. S.A. Timișoara a formulat cererea de îndreptare a pretinsei erori materiale, respectiv de corectare a omisiunii de individualizare exactă a obligațiilor pârâtei, în baza dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., la data de 27 noiembrie 2000, dar cererea sa reprezintă în fapt o cerere de completare a dispozitivului, ceea ce la data formulării cererii nu era posibil.

La data respectivă nu era în vigoare dispoziția privind posibilitatea completării dispozitivului prin hotărâre separată, aceasta făcând obiectul art. 281 2 alin. (1) din actualul Cod de procedură civilă. Astfel fiind, se reține că în mod corect curtea de apel a admis apelul pârâtei respingând cererea de îndreptare formulată de reclamantă. Referitor la respingerea apelului pârâtei, ca tardiv formulat, se reține că susținerea acesteia din recurs, în sensul că s-ar fi aflat în termenul legal de declarare a apelului, raportat la momentul comunicării hotărârii de îndreptare, nu poate fi primită, întrucât termenul de declarare a apelului curge de la data comunicării sentinței și nu a încheierii de îndreptare, ce a fost pronunțată urmare cererii reclamantei, - astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.284 coroborate cu cele ale art. 281 2 alin. (1) și art. 281 3 alin. (1) C. proc.

civ. Ca atare, s-a reținut corect de către instanța de apel că, având în vedere comunicarea sentinței tribunalului la data de 13 noiembrie 2000, formularea apelului la 24 aprilie 2001, s-a făcut cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, față de considerentele mai sus arătate, vor fi respinse ambele recursuri declarate în cauză, ca fiind nefondate și va fi menținută ca legală hotărârea pronunțată de curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. C. S.A. Timișoara prin lichidatoarea S.C. P.W.C.M.C. SRL București împotriva deciziei nr. 697 din 21 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara. Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. D. SRL Iași împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.