ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3813/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. C. S.A. Timișoara, societate în

lichidare judiciară, reprezentată de S.C. P.W.C.M.C. SRL ca lichidator

desemnat, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. D. SRL Iași, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 214.849.544 lei, din care 128.845.284 lei

cu titlu de preț și 86.004.260 lei cu titlu de penalități de întârziere, precum

și de a întocmi și comunica în original factura fiscală pentru cantitatea de

242.400 kg. recepționată de reclamantă la 15 iulie 1999, cu cheltuieli de

judecată aferente.

Prin sentința civilă nr. 1738/PI din 1 noiembrie

2000, Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis acțiunea formulată și

precizată de reclamantă împotriva pârâtei și a dispus rezoluțiunea contractului

de vânzare cumpărare nr. 373945 din 31 mai 1999 încheiat între reclamantă și

pârâtă și repunerea părților în situația anterioară.

Prin încheierea nr. 1738/PI din 12 ianuarie

2001, pronunțată în camera de consiliu, Tribunalul Timiș, secția comercială, a

admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamantă,

privind dispozitivul sentinței civile nr. 1738/PI/2000, în sensul că repunerea

părților în situația anterioară constă în aceea că pârâta va fi obligată la

plata către reclamantă a sumei de 214.849.544 lei cu titlu de pretenții.

Prin decizia civilă nr. 697 din 21 iunie 2001,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a

admis apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii de îndreptare a erorii

materiale nr. 1738/PI din 12 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Timiș, pe

care a schimbat-o în sensul că a respins cererea formulată de reclamantă,

privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței

civile nr. 1738/PI/2000.

A respins ca tardiv apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 1738/PI din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului

Timiș.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a

reținut că apelul pârâtei împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale

este întemeiat, întrucât dispozițiile art. 281 C. proc. civ. privesc doar erorile

materiale simple, cum sunt cele referitoare la nume, calitate, susținerile

părților sau calcule, ori, prin încheierea de rectificare pronunțată nu s-a

realizat o îndreptare a unei erori materiale, ci s-a completat dispozitivul

sentinței cu obligarea pârâtei la plata sumei de 214.849.544 lei cu titlu de

pretenții, ceea ce este inadmisibil.

În ce privește apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței tribunalului, a reținut că acesta a fost tardiv declarat,

deoarece a fost înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 24 aprilie 2001, iar

comunicarea hotărârii atacate s-a făcut la data de 13 noiembrie 2000, așa încât

s-a concluzionat că apelul a fost formulat, cu nerespectarea dispozițiilor art.

284 C. proc. civ.

Împotriva deciziei curții de apel mai sus

menționate au declarat recurs ambele părți.

Astfel, în recursul său reclamanta susține că

greșit a fost admis apelul pârâtei și i s-a respins cererea de îndreptare,

pentru că nu este vorba despre o completare a dispozitivului sentinței, așa cum

eronat s-a apreciat, ci despre individualizarea concretă a repunerii părților

în situația anterioară.

Recurenta pârâtă susține că față de data când a

primit încheierea de îndreptare a erorii materiale, 6 aprilie 2001, era în

termenul legal de declarare a apelului, astfel încât greșit instanța i l-a

respins, ca fiind tardiv declarat.

Recursurile nu sunt fondate și vor fi respinse

potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta S.C. C. S.A. Timișoara a formulat

cererea de îndreptare a pretinsei erori materiale, respectiv de corectare a

omisiunii de individualizare exactă a obligațiilor pârâtei, în baza

dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., la data de 27 noiembrie 2000, dar cererea

sa reprezintă în fapt o cerere de completare a dispozitivului, ceea ce la data

formulării cererii nu era posibil.

La data respectivă nu era în vigoare dispoziția

privind posibilitatea completării dispozitivului prin hotărâre separată,

aceasta făcând obiectul art. 281

2

alin. (1) din actualul Cod de

procedură civilă.

Astfel fiind, se reține că în mod corect curtea

de apel a admis apelul pârâtei respingând cererea de îndreptare formulată de

reclamantă.

Referitor la respingerea apelului pârâtei, ca

tardiv formulat, se reține că susținerea acesteia din recurs, în sensul că s-ar

fi aflat în termenul legal de declarare a apelului, raportat la momentul

comunicării hotărârii de îndreptare, nu poate fi primită, întrucât termenul de

declarare a apelului curge de la data comunicării sentinței și nu a încheierii

de îndreptare, ce a fost pronunțată urmare cererii reclamantei, - astfel cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art.284 coroborate cu cele ale art. 281

2

alin. (1) și art. 281

3

alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, s-a reținut corect de către instanța

de apel că, având în vedere comunicarea sentinței tribunalului la data de 13

noiembrie 2000, formularea apelului la 24 aprilie 2001, s-a făcut cu depășirea

termenului legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, față de considerentele mai sus

arătate, vor fi respinse ambele recursuri declarate în cauză, ca fiind

nefondate și va fi menținută ca legală hotărârea pronunțată de curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de S.C. C. S.A. Timișoara prin lichidatoarea S.C. P.W.C.M.C. SRL

București împotriva deciziei nr. 697 din 21 iunie 2001 a Curții de Apel

Timișoara.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de

pârâta S.C. D. SRL Iași împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.