ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2003

Decizia nr.

831                                                                                                 Dosar

nr. 8203/2001

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29 decembrie 2000

reclamantul F.P.S. (în prezent A.P.A.P.S. ) a chemat în judecată pe pârâta S.C.

I. S.A. Blaj pentru a fi obligată la plata sumei de 45.972.642 lei reprezentând

daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate

pentru exercițiul financiar 1996.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că

deși obligația de plată a dividendelor pentru anul 1996 s-a născut la 15 aprilie

1998, când a fost aprobat bilanțul contabil al societății comerciale pârâte,

aceasta a achitat succesiv sumele datorate, cu întârzieri ce au generat

calculul daunelor interese moratorii ce formează obiectul cererii.

Prin sentința civilă nr. 146 din 13 martie 2001

Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ a respins

acțiunea reclamantei cu motivarea că aceasta nu a pretins și calculat dobânda

pieței, raportată la dobânda practicată de BNR, ci o daună care nu este

generată de culpa debitorului.

Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă

în baza deciziei nr. 512 din 15 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin care s-a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

Cu actul înregistrat la 10 septembrie 2001

reclamanta A.P.A.P.S. București a formulat motive de recurs ce conțin, în

esență, următoarele critici:

- în mod greșit instanțele au respins

pretențiile reclamantei la daune interese moratorii, acestea reprezentând

echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu

întârziere a obligației;

- în ce privește întinderea acestor daune, a

susținut că, în cazul neexecutării obligațiilor bănești de natură comercială,

trebuie aplicată dobânda practicată de băncile comerciale, așa cum a solicitat

prin acțiune.

Recursul A.P.A.P.S. București este nefondat.

Critica reclamantei este legată de problema

dobânzii în materie comercială, reglementată de art. 43 C. com., prin derogare

de la normele dreptului comun.

Această problemă este strâns legată de materia

daunelor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. Când obligația

contractuală constă în „facere” sau „dare” a unui alt bun decât o sumă de bani,

regula invocată din ideea de integrală despăgubire a creditorului este că

aceasta din urmă are dreptul să reclame creditorului, potrivit art. 1084 C.

civ. atât pierderea cât și câștigul nerealizat, cu condiția să facă dovada

existenței și întinderii lor.

Dacă prestația constă într-o sumă de bani,

daunele sunt prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada

lor [art. 1088 alin. (2) C. civ.].

Este necontestat că, în cauză, obligația care nu

a fost îndeplinită este comercială așa încât se aplică dispozițiile art. 43 C.

com. care stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani

produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se

stabilește de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare,

dar în limitele legilor speciale.

Din acest punct de vedere este de reținut că

părțile nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deși curge de drept,

trebuia determinat.

Stăruința recurentei de a i se acorda dobânda

pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an nu

poate fi primită întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi.

Dobânzile în materie comercială reprezintă, așa

cum susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin

neexecutare și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând

altuia de către debitor.

În comercial, au fost menținute principiile care

guvernează daunele compensatorii, pentru sume de bani, cu o derogare de ordin

general și cu consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la

dobânzi compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și

câștigului realizat. Derogarea privește însă momentul de la care curg dobânzile

și faptul că acestea curg de drept.

Prin urmare, recurenta, a dat o interpretare

proprie dispozițiilor art. 43 C. com. atunci când a susținut că în cazul

neexecutării obligațiilor bănești de natură comercială creditorul are dreptul

la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.

După cum rezultă din susținerile recurentei,

sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și prin

urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite.

Este adevărat că O.G. nr. 9/2000 care

reglementează dobânda legală în materie comercială este ulterioară momentului

nașterii obligației de plată a dividendelor, dar și în lipsa acestui act

normativ sau a unei stipulații convenționale între părți s-a acordat constant

dobânda la nivelul taxei de scont al Băncii Naționale care s-a considerat cea

mai stabilă și echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în

discuție dobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956.

Este adevărat că, în recurs, reclamanta a

întocmit – cu caracter subsidiar – și un calcul în raport de dobânda de

referință a BNR dar, atâta timp cât nu s-au prezentat dovezi în legătură cu

întinderea acestor dobânzi, el nu poate fi reținut de instanță în soluționarea

pricinii.

Pentru toate aceste considerente recursul

reclamantei va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr.

512A din 15 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

februarie 2003.