ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 666/2003

Decizia

nr.666                                                                           Dosar

nr.3247/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de petiționara A.E.R.

împotriva Încheierii din 22 iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția a

II-a Penală, pronunțată în dosarul nr.1886/2002.

S-a prezentat recurenta petiționară A.E.R.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Petiționara a solicitat admiterea recursului pentru motivele

arătate , în scris, la dosar.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca

inadmisibil.

C U R T E A

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea pronunțată în dosarul nr.2692/2002 la 13 iunie

2002, Judecătoria Sectorului IV a dispus trimiterea cauzei având ca obiect

infracțiunile prevăzute de art.205 și de art.206 din Codul penal, inculpată I.A.V.,

parte vătămată A.E.R., cauză în care partea vătămată a formulat cerere de

recuzare a judecătorilor acestei instanțe, Tribunalului București pentru

soluționarea respectivei cereri de recuzare .

Tribunalul București – secția a II-a penală, prin încheierea

pronunțată la 21 iunie 2002 în dosarul nr.3487/2002 a respins, ca neîntemeiată,

cererea de recuzare formulată de partea vătămată, instanța reținând că motivele

petiționarei : obstrucționarea dreptului său la apărare și inechitatea

procesului, nu sunt dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 46-48 din Codul

de procedură penală, cu referire la art.51 din același cod.

Împotriva încheierii , partea vătămată a declarat recurs, iar la

termenul de judecată fixat în dosarul nr.1886/2002 al Curții de Apel București

– secția I penală - 22 iulie 2002 -, a formulat cerere de recuzare a întregii

instanțe, motivul invocat fiind lipsa sa de încredere că va beneficia de o

judecată imparțială, odată ce „ este discriminată de 12 judecători și 3

procurori” și „ că nu poate fi judecată de judecători care o  discriminează „ .

Prin încheierea pronunțată la 22 iulie 2002 în dosarul nr.1886/2002,

Curtea de Apel București – secția I penală, având în vedere cererea formulată

de petenta A.E.R., de recuzare a judecătorilor instanței Curții de Apel

București,secția I penală,  a dispus scoaterea cauzei de pe rolul său și

trimiterea dosarului, către aceeași instanță, dar  Secției a II-a . Totodată,

s-a dispus fixarea termenului de control 26 iulie 2002 , în vederea

soluționării cererii de recuzare.

Împotriva încheierii , petiționara a declarat recurs,

considerând-o nelegală, în opinia sa, în cauză încălcându-se dispozițiile

art.52 alin.2  din Codul de procedură penală.

Ulterior, recurenta și-a completat recursul declarat și cu alte

motive, respectiv nulitatea absolută  a hotărârii și nulitatea relativă,în

cadrul acestora invocând cazurile de casare prevăzute în art.385

9

din Codul de procedură penală ( pct.1,2,3,4,9,10,17,17

1

,18) .

La termenul de judecată 22 august 2002 , recurenta a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.52 alin.6, a art.46,

art.47, art.49, art.50,  art.52, art.192 din Codul de procedură penală în

raport cu prevederile art.11, ale art.15 alin.2, art.20, art.21, art.24 și

art.150 din Constituția României. Totodată, recurenta a motivat că textele

procedurale a căror neconstituționalitate o invocă sunt contrare și prevederilor

art.6, art.13 și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

Examinând admisibilitatea excepției, potrivit art.23 alin.1 și 6

din Legea nr.47/1992 republicată, instanța supremă a constatat că nu toate

textele procedurale penale a căror neconstituționalitate se invocă, sunt texte

de lege de  care depinde soluționarea recursului, ci doar dispozițiile art.52

alin.6 din Codul de  procedură penală, text care se referă la recursul declarat

împotriva încheierii , celelalte dispoziții procedurale penale referindu-se la

cazurile de incompatibilitate, procedura de soluționare în cursul judecății a

abținerii sau recuzării, precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat,

nu sunt texte de  care să depindă judecarea cauzei în această fază ( recurs) .

Exprimându-și opinia, instanța a considerat că excepția

referitoare la  neconstituționalitatea art.52 alin.6 din Codul de procedură

penală este nefondată.

S-a reținut că potrivit art.52 alin.6 din Codul de procedură

penală, încheierea prin care s-a admis sau s-a  respins abținerea, ca și aceea

prin care s-a admis recuzarea,  nu sunt supuse nici unei căi de atac, aceste

dispoziții neâncălcând, în nici un mod, prevederile constituționale cuprinse în

art.11 , art.20, art.15 alin.2, art.24 și că ele nu contravin nici uneia dintre

prevederile art.6, art.13,art.14 din CADOLF, referitoare la  un proces

echitabil, dreptul la un recurs efectiv și la interzicerea discriminării .

Instanța a mai reținut că asupra excepției, Curtea

Constituțională

s-a

pronunțat prin decizia nr.185 din 14 iunie 2001, respingând-o.

In consecință, prin încheiere, s-a dispus sesizarea Curții

Constituționale în vederea soluționării excepției de  neconstituționalitate a

dispozițiilor art.52 alin.6 din Codul de procedură penală și suspendarea

judecării cauzei pe perioada judecării excepției.

Curtea Constituțională, prin decizia nr.299 pronunțată la 7

noiembrie 2002 în dosarul nr.361 C/2002 ( și nr.368 C/ 2002) , a respins excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art.52 alin.6 din Codul de procedură

penală .

Privind recursul declarat de petenta A.E.R., împotriva

încheierii din 22 iulie 2002 a Curții de Apel București – secția I penală în

dosarul nr. 1866/2002, se reține că hotărârea a fost pronunțată în cursul

procesului, dar prin ea nu s-a soluționat fondul cauzei. Stabilind,prin art.385

1

alin.2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs

numai odată cu sentința sau decizia recurată ,încheierea  împotriva căreia

partea vătămată petentă a declarat recurs, nu poate fi atacată decât odată cu

fondul.

Ca atare, în baza dispozițiilor art.385

15

pct.1 lit.a

din Codul de procedură penală, recursul  declarat de petiționară va fi respins,

ca inadmisibil.

In baza dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală,

recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara A.E.R.

împotriva încheierii din 22 iulie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București –

Secția I penală în dosarul nr.1886/2002.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică , azi 11 februarie 2003.