Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
25 iunie 2004

Decizia nr. 4815/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8 din 27 martie 2003, Curtea de apel București, secția a III-a civilă, a stabilit competența de soluționare a litigiului dintre G.I.V., M.C., M.E. și G.T., în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. S-a reținut, în motivarea regulatorului de competență, că, față de dispozițiile art. 13 C. proc. civ., competența în cauză, având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra unui imobil, aparține instanței de la locul situării acestuia, respectiv Judecătoriei sectorului 4. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul-reclamant, G.I.V., care a susținut, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 725/2/C.

proc. civ., fiind greșită dezînvestirea Tribunalului București. Intimații, M.C. și M.E., au solicitat respingerea recursului, depunând, totodată, în copie, contractul de vânzare-cumpărare prin care starea de indiviziune a încetat, recurentul vânzându-le cota sa de proprietate. Recursul nu este fondat, urmând a fi respins, cu consecința menținerii deciziei recurate și a trimiterii cauzei la Judecătoria sectorului 4, instanța competentă potrivit art. 13 C. proc. civ., să pronunțe hotărârea care se impune ca urmare a încetării pe cale amiabilă a stării de coproprietate dintre părțile litigante. Cum bine a motivat Curtea de Apel București, față de caracterul imperativ al art. 13 C. proc. civ., corect Tribunalul București și-a declinat, în favoarea Judecătoriei sectorului 4, competența de soluționare a litigiului.

Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

DECIDE Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.