ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6443/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 aprilie 2003,

reclamanții R.D., A.D., A.M., I.A. și S.I. au chemat în judecată pe pârâții S.H.M.A.,

A.C. și SC N.C. SRL solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3851 din 20 august 2002 de Biroul

Notarului Public M.E. privind imobilul situat în București, și obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 4201 din 24

iunie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului II București a fost admisă

excepția de necompetență materială invocată de pârâtele S.H.M.A. și A.C. și s-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea acestei hotărâri

instanța de fond a statuat că „normele de procedură civilă au în vedere, la

stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești criteriul valorii

obiectului litigiului, fără însă a reglementa regulile în funcție de care

cererile pot fi clasificate în evaluabile sau neevaluabile în bani” și această

împrejurare „nu presupune că pentru determinarea competenței trebuie să se

recurgă la dispozițiile legale speciale edictate în materia taxelor de timbru

și implicit acțiunea în constatarea nulității unui act juridic să fie edificată

ca fiind neevaluabilă” în bani.

Având în vedere și clauzele

contractului a cărui desființare se cere, instanța a reținut că valoarea

obiectului litigiului este de 5.014.920.564 lei (prețul vânzării imobilului)

așa încât competența de soluționare a cauzei revine tribunalului potrivit art.

2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

După declinare, procesul a fost

înregistrat la Tribunalul București sub nr. 3566/2003.

Din oficiu, tribunalul a invocat

excepția necompetenței materiale și prin sentința civilă nr. 759 din 19

decembrie 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului II București ca instanță de fond.

Totodată a constatat existența

conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul la Curtea de Apel

București în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 3851 din 20 august 2002, or, aceasta este o acțiune personală

neevaluabilă în bani și conform art. 1 C. proc. civ., competența de soluționare

în fond a cauzei aparține judecătoriei.

Primind dosarul pentru soluționarea

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a III a civilă,

prin sentința nr. 10 din 3 martie 2004 a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța de apel a stabilit că obiectul acțiunii reclamanților este neevaluabil

în bani așa încât devin incidente dispozițiile art. 1 C. proc. civ. și ca

urmare competența de soluționare în fond a cauzei aparține judecătoriei.

Totodată, se menționează că

reclamanții, nu au solicitat prin acțiune și repunerea în situația anterioară

încheierii actului, aceasta fiind singura ipoteză, în care competența s-ar fi

putut stabili în raport de valoarea imobilului vândut.

În termenul prevăzut de lege,

împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamantele S.H.M.A. și A.C.

invocând motivul la care se referă art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurentele susțin că

instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea când a stabilit că

obiectul acțiunii nu este evaluabil în bani.

Se menționează că „repunerea în

situația anterioară” încheierii unui act juridic este un efect implicit al

constatării nulității, indiferent dacă este sau nu solicitată ca atare prin

acțiune. Or, din acest punct de vedere obiectul cererii de chemare în judecată

este evaluabil în bani și drept consecință competența în primă instanță

aparține tribunalului în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

așa cum, în mod corect, a stabilit judecătoria prin hotărârea de declinare a

competenței.

Recursul declarat nu este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, prin cererea de chemare

în judecată, intimații-reclamanți au cerut doar constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3851 din 20 august 2002

privind imobilul situat în București, fără a solicita și repunerea părților în

situația anterioară încheierii actului juridic.

Desigur că efectul principal al

constatării nulității absolute al unei convenții este repunerea părților în

situația anterioară, dar această cerere trebuie să se continue ca un capăt de

acțiune distinct.

În cauza de față, reclamanții ocupă

imobilul în litigiu în calitate de chiriași și se află în posesia și folosința

bunului, care, deși a fost vândut, nu a fost predat cumpărătorului.

Mai mult, reclamanții au calitatea

de terți față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți și a cărui

desființare au solicitat-o.

Din această perspectivă, pentru

reclamanți, nu prezenta interes să ceară repunerea părților în situația

anterioară, câtă vreme „restituirea prestațiilor” poate avea loc numai între

părțile care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, respectiv între

pârâți.

Așa fiind, în mod judicios, instanța

de apel a reținut că obiectul acțiunii este neevaluabil în bani și a stabilit,

potrivit art. 1 C. proc. civ., că procesul revine spre competenta soluționare

judecătoriei, ca instanță de fond.

Drept urmare, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele

S.H.M.A. și A.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul

declarat de pârâtele S.H.M.A. și A.C. împotriva sentinței civile nr. 10 din 3

martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie

2004.