ÎCCJ, decizie (scj.ro #82554)

Competența

materială de soluționare a acțiunii în nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare, formulat de un terț, chiriaș al imobilului.

Cuprins

pe materii.

Drept procesual civil. Competența materială de

soluționare a acțiunii în nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare

introdusă de un terț posesor al imobilului, în calitate de chiriaș

.

Index

alfabetic.

- Acțiunea în nulitatea contractului e vânzare-cumpărare a

imobilului aflat în posesia chiriașului, terț față de contract.

- Competența materială de soluționare.

C.pr.civ.: art. 1 alin. (1)

Acțiunea

în nulitatea contractului prin care s-a vândut imobilului aflat în posesia reclamantului,

chiriaș, terț față de contract, este personală și neevaluabilă în bani,

competența materială de soluționare revenind judecătoriei în temeiul art.

1  alin. (1) Cod pr.civ.

Î.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală,  decizia nr. 6443 din

18 noiembrie 2004

La data de 4 aprilie 2003, R.D. și alți patru reclamanți au

chemat în judecată pe pârâții S.H., A.C. și SC Neptun Construct SRL solicitând

să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 3851/20.08.2002 de Biroul Notarului Public „M.E.” privind

un imobilul situat în București.

Prin sentința civilă nr. 4201 din 24 iunie 2003 Judecătoria

sectorului II București a admis excepția de necompetență materială invocată de

pârâte și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București. S-a reținut că „normele de procedură civilă au în

vedere, la stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești,

criteriul valorii obiectului litigiului, fără însă a reglementa regulile în

funcție de care cererile pot fi clasificate în evaluabile sau neevaluabile în

bani” și această împrejurare „nu presupune că, pentru determinarea competenței,

trebuie să se recurgă la dispozițiile legale speciale edictate în materia

taxelor de timbru și, implicit, acțiunea în constatarea nulității unui act

juridic să fie calificată ca fiind neevaluabilă” în bani.

Având în vedere și clauzele contractului a cărui desființare se

cere, instanța a reținut că valoarea obiectului litigiului este de

5.014.920.564 lei (prețul vânzării imobilului), așa încât competența de soluționare

a cauzei revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură

civilă.

Tribunalul București a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței materiale și, prin sentința civilă nr. 759 din 19 decembrie 2003,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului II București, ca instanță de fond.

S-a reținut că, solicitându-se constatarea nulității absolute a

unui contract de vânzare-cumpărare,  acțiunea are un caracter personal, nu

este evaluabilă în bani și, conform art. 1 Cod procedură civilă, competența de

soluționare în fond a cauzei aparține judecătoriei.

Primind dosarul pentru soluționarea

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București secția a III a

civilă, prin sentința nr. 10 din 3 martie 2004, a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București. Curtea

de apel a stabilit că obiectul acțiunii este neevaluabil în bani, așa încât

devin incidente dispozițiile art. 1 Cod procedură civilă, și, ca urmare,

competența de soluționare în fond a cauzei aparține judecătoriei. Totodată, s-a

reținut că reclamanții, nu au solicitat repunerea în situația anterioară

încheierii contractului în discuție, aceasta fiind singura ipoteză în care

competența s-ar fi putut stabili în raport de valoarea imobilului vândut.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâtele

susținând că „repunerea în situația anterioară” încheierii unui act juridic

este un efect implicit al constatării nulității, indiferent dacă este sau nu

solicitată ca atare prin acțiune. Or, din acest punct de vedere obiectul

cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani și, drept consecință,

competența în primă instanță aparține tribunalului în conformitate cu art. 2

pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, așa cum, în mod corect, a stabilit

judecătoria.

Recursul nu este fondat.

Prin cerera de chemare în judecată, intimații-reclamanți au

cerut doar constatarea nulității absolute a contractului de vâmzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3851/20.08.2002, fără a solicita și repunerea părților în

situația anterioară încheierii actului juridic.

Efectul principal al constatării nulității absolute al unei

convenții este repunerea părților în situația anterioară, dar această cerere

trebuie să se constituie ca un capăt de acțiune distinct.

Reclamanții au calitatea de terți față de contractul de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâți, ocupă imobilul respectiv în calitate de

chiriași și se află în posesia și folosința bunului care, deși a fost vândut,

nu a fost predat cumpărătorului.

Pentru reclamanți nu prezenta interes să ceară repunerea

părților în situația anterioară, câtă vreme „restituirea prestațiilor” poate

avea loc numai între părțile care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare,

respectiv între pârâți.

Așa fiind, în mod judicios, curtea de apel a reținut că obiectul

acțiunii este neevaluabil în bani și a stabilit, potrivit art. 1 Cod procedură

civilă, că procesul revine spre competenta soluționare judecătoriei, ca

instanță de fond.

Drept urmare, recursul s-a respins ca nefondat.