ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 332/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 1997, reclamanta S.C. E.C. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. O. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia să încheie contract de vânzare cumpărare pentru un teren în suprafață de 6.585,69 mp, aferent depozitului de mărfuri, proprietatea reclamantei situat în Craiova. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că a cumpărat la licitația publică depozitul de mărfuri situat în Craiova, pârâta obligându-se prin contract ca după perfectarea formelor privind obținerea titlului de proprietate să-i vândă și terenul aferent până la data de 25 noiembrie 1995, cu prețul de 266.111.000 lei și cu toate că actele de proprietate au fost perfectate până la data menționată, totuși pârâta a refuzat încheierea contractului de vânzare cumpărare în ciuda insistențelor sale repetate.

Prin sentința nr.30 din 22 ianuarie 1998, Tribunalul Dolj, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată și pârâta a fost obligată la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru terenul situat în Craiova, în suprafață de 6.585,69 mp. aferent depozitului de mărfuri, la prețul de 266.111.000 lei, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi. Apelul declarat de pârâtă împotriva menționatei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.510 din 14 mai 1998, pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Această ultimă decizie, a fost atacată cu recurs de către pârâta S.C. O. S.A.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr.3583 din 21 octombrie 1999, a admis recursul pârâtei, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, cu îndrumarea că instanța de trimitere să dispună efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea prețului real al terenului în raport de prevederile H.G. nr.634/1991 și H.G. nr.457/1997, aceasta în ipoteza în care părțile prin negociere directă nu convin asupra prețului real al bunului. Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția comercială prin decizia nr.310 din 10 aprilie 2001 a admis apelul pârâtei S.C. O. S.A. și a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că obligă pârâta să încheie cu reclamanta S.C.

E.C. S.R.L., contract de vânzare cumpărare pentru terenul situat în Craiova, în suprafață de 6.585,69 mp. aferent construcției „depozit de mărfuri” la prețul de 3.452.508.468 lei, fixând termen pentru îndeplinirea obligației la 15 zile de la pronunțarea deciziei, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut în esență că, față de îndrumările din decizia de casare și ținând seama că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.58/1991 și H.G. nr.834/1991, metodologia de evaluare a prețului terenului este cea prevăzută de H.G. nr.839/1991, pentru care de altfel a optat instanța, astfel că valoarea la care urmează a se face transmiterea dreptului de proprietate va fi de 3.452.508.468 lei, așa cum a propus expertul în lucrarea sa, propunere care a fost menținută și prin răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.C. E.C. S.R.L., susținând prin unicul motiv de recurs formulat că prețul real al terenului pe care ar trebui să-l achite pârâtei este de numai 835.583.540 lei, conform concluziilor experților consilieri numiți de instanță la cererea sa și nu de 3.452.508.468 lei așa cum a stabilit expertul numit de instanță prin aplicarea unei metodologii bazată și pe alte acte normative ulterioare convenției părților, respectiv H.G. nr.500/1994 și H.G.

nr.412/1992, care nu au fost cuprinse în decizia de casare și ca urmare și ținând cont de faptul că în realitate pârâta a ascuns cu rea credință faptul că la data organizării licitației pentru construcții, deținea și titlu de proprietate pentru terenul aferent (împiedicând astfel o rezolvare unitară a raporturilor contractuale dintre părți-active și teren), aceasta nu putea pretinde ulterior așa cum a apreciat greșit instanța de apel, un preț de circa 4 ori mai mare decât cel convenit inițial de părți și ca urmare, în mod nejustificat a fost obligată ca să achite cu titlu de preț pentru terenul în litigiu suma de 3.452.508.468 lei în loc de numai 835.583.540 lei. Ca temei de drept al recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. În consecință, reclamanta solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul obligării sale cu titlu de preț al terenului numai la suma de 835.583.540 lei în loc de 3.452.508.468 lei. Recursul reclamantei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că potrivit procesului verbal nr.2600/13 noiembrie 1005, reclamanta S.C. E.C. S.R.L. și-a adjudecat în urma licitației organizate de pârâta S.C. O. S.A., activul „depozit de mărfuri” situat în Craiova, exclusiv terenul aferent (la prețul de 1.087.500.000 lei) care urma a fi deținut de adjudecatara reclamantă în folosință, cu plata chiriei corespunzătoare. În același act s-a mai menționat că ulterior, pârâta va vinde cu aprobarea AGA și terenul aferent construcțiilor cumpărate la licitația în suprafață de 6.585,69 mp., cu prețul de 266.111.000 lei, preț valabil până la data de 25 decembrie 1995, iar după această dată la prețul reevaluat.

Or, deși reclamanta S.C. E.C. S.R.L., a prevăzut în contractul încheiat ulterior organizării licitației, respectiv la data de 15 noiembrie 1995 și obligația vânzătoarei pârâte de a vinde terenul la prețul de 266.111.000 lei, aceasta nu a emis nici o notificare și ulterior o comandă pentru cumpărarea terenului până la data de 25 decembrie 1995, când a expirat valabilitatea prețului stabilită prin procesul verbal de licitație din 13 noiembrie 1995, astfel că în această situație terenul urma a fi vândut la prețul reevaluat, așa cum s-a stipulat în procesul verbal menționat anterior. Cu privire la acest aspect se reține că expertul numit de instanță, ing. T.M.O., a evaluat valoarea terenului, folosind 3 variante de calcul.

Astfel, prin aplicarea metodologiei prevăzută de H.G. nr.834/1991, a ajuns la concluzia că valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză- 28 noiembrie 2000 este de 3.452.508.468 lei, iar, dacă se are în vedere metoda de comparație prin bonitare, rezultă că valoarea terenului se cifrează la suma de 6.025.135.824 lei. În sfârșit, prin cea de a treia variantă de calcul prin care s-a reactualizat suma inițială prevăzută ca preț, 266.111.000 lei, pe perioada iunie 1995-octombrie 2000, s-a concluzionat că valoarea aceluiași teren s-ar cifra la suma de 3.584.515.170 lei. Din aceste 3 variante de calcul, se constată, raportat la probele dosarului că în mod corect instanța de apel și-a însușit prima variantă, potrivit căreia valoarea terenului se cifrează la suma de 3.452.508.468 lei, din moment ce aceasta a fost stabilită în conformitate cu îndrumările din decizia de casare, și prin aplicarea Legii nr.58/1991 și H.G.

nr.834/1991 și a înlăturat celelalte două variante de calcul pe motiv că prețul stabilit prin acestea nu corespunde valorii reale a terenului, în raport de criteriile prevăzute de actele normative menționate anterior.

Referitor la obiecțiunile reclamantei reluate și în recurs, privind stabilirea valorii terenului la suma de 3.452.508.468 lei, se constată că în mod justificat instanța de apel nu a ținut seama de acestea, reținând pe de o parte că reclamanta nu a putut demonstra prin calcule că varianta pentru care s-a optat ar fi greșită, iar pe de altă parte, că reevaluarea prețului terenului trebuia efectuată în prezent, adică la data rămânerii definitive a hotărârii atacate (anul 2001) și deci că în acest context, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că prețul real al terenului s-ar cifra numai la suma de 835.583.540 lei la care a fost determinat de experții săi consilieri, în anul 1998 și ca atare acesta nu mai era de actualitate, fiind depășit ca urmare a devalorizării monedei naționale.

De altfel, se constată că față de actele noi depuse în recurs, criticile reclamantei sunt pur formale, deoarece ulterior pronunțării deciziei atacate, părțile aflate în litigiu au încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1061 din 12 februarie 2003 prin care au convenit că prețul terenului în discuție este de 3.452.508.468 lei fără TVA, adică identic cu cel stabilit prin decizia atacată. Totodată, din aceleași acte mai rezultă că părțile au încheiat tot la data de 12 februarie 2003, o tranzacție de asemenea autentificată prin care au consimțit printre altele și la stingerea litigiului ce formează obiectul dosarului de față (nr.5893/2001).

Așa fiind și ținând seama că probele dosarului, astfel cum s-a arătat mai sus, confirmă justețea variantei de calcul a expertizei, însușită de instanța de apel potrivit căreia prețul terenului în litigiu este de 3.452.508.468 lei, fără TVA (valoare inclusă ulterior în contract ca preț al bunului) recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. împotriva deciziei nr.310 din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2004.