ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 332/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 18 noiembrie 1997, reclamanta S.C. E.C. S.R.L. a chemat

în judecată pe pârâta S.C. O. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să dispună obligarea acesteia să încheie contract de vânzare

cumpărare pentru un teren în suprafață de 6.585,69 mp, aferent depozitului de

mărfuri, proprietatea reclamantei situat în Craiova.

În

motivarea cererii, reclamanta a susținut că a cumpărat la licitația publică

depozitul de mărfuri situat în Craiova, pârâta obligându-se prin contract ca

după perfectarea formelor privind obținerea titlului de proprietate să-i vândă

și terenul aferent până la data de 25 noiembrie 1995, cu prețul de 266.111.000

lei și cu toate că actele de proprietate au fost perfectate până la data menționată,

totuși pârâta a refuzat încheierea contractului de vânzare cumpărare în ciuda

insistențelor sale repetate.

Prin

sentința nr.30 din 22 ianuarie 1998, Tribunalul Dolj, a admis acțiunea astfel

cum a fost precizată și pârâta a fost obligată la încheierea contractului de

vânzare cumpărare pentru terenul situat în Craiova, în suprafață de 6.585,69

mp. aferent depozitului de mărfuri, la prețul de 266.111.000 lei, în termen de

15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii sub sancțiunea plății unor

daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi.

Apelul

declarat de pârâtă împotriva menționatei sentințe, a fost respins ca nefondat

prin decizia nr.510 din 14 mai 1998, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Această

ultimă decizie, a fost atacată cu recurs de către pârâta S.C. O. S.A.

Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr.3583 din 21 octombrie

1999, a admis recursul pârâtei, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza

pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, cu îndrumarea că instanța de

trimitere să dispună efectuarea unei expertize de specialitate pentru

stabilirea prețului real al terenului în raport de prevederile H.G. nr.634/1991

și H.G. nr.457/1997, aceasta în ipoteza în care părțile prin negociere directă

nu convin asupra prețului real al bunului.

Procedând

la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția comercială prin decizia

nr.310 din 10 aprilie 2001 a admis apelul pârâtei S.C. O. S.A. și a schimbat în

parte sentința instanței de fond, în sensul că obligă pârâta să încheie cu

reclamanta S.C. E.C. S.R.L., contract de vânzare cumpărare pentru terenul

situat în Craiova, în suprafață de 6.585,69 mp. aferent construcției „depozit

de mărfuri” la prețul de 3.452.508.468 lei, fixând termen pentru îndeplinirea

obligației la 15 zile de la pronunțarea deciziei, sub sancțiunea plății de

daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut în esență că, față de îndrumările

din decizia de casare și ținând seama că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr.58/1991 și H.G. nr.834/1991, metodologia de evaluare a prețului

terenului este cea prevăzută de H.G. nr.839/1991, pentru care de altfel a optat

instanța, astfel că valoarea la care urmează a se face transmiterea dreptului

de proprietate va fi de 3.452.508.468 lei, așa cum a propus expertul în

lucrarea sa, propunere care a fost menținută și prin răspunsul expertului la

obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză.

Împotriva

acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.C. E.C. S.R.L.,

susținând prin unicul motiv de recurs formulat că prețul real al terenului pe

care ar trebui să-l achite pârâtei este de numai 835.583.540 lei, conform

concluziilor experților consilieri numiți de instanță la cererea sa și nu de

3.452.508.468 lei așa cum a stabilit expertul numit de instanță prin aplicarea

unei metodologii bazată și pe alte acte normative ulterioare convenției

părților, respectiv H.G. nr.500/1994 și H.G. nr.412/1992, care nu au fost

cuprinse în decizia de casare și ca urmare și ținând cont de faptul că în

realitate pârâta a ascuns cu rea credință faptul că la data organizării

licitației pentru construcții, deținea și titlu de proprietate pentru terenul

aferent (împiedicând astfel o rezolvare unitară a raporturilor contractuale

dintre părți-active și teren), aceasta nu putea pretinde ulterior așa cum a

apreciat greșit instanța de apel, un preț de circa 4 ori mai mare decât cel

convenit inițial de părți și ca urmare, în mod nejustificat a fost obligată ca

să achite cu titlu de preț pentru terenul în litigiu suma de 3.452.508.468 lei

în loc de numai 835.583.540 lei.

Ca

temei de drept al recursului au fost invocate dispozițiile        art. 304 pct.

9 din C. proc. civ.

În

consecință, reclamanta solicită admiterea recursului și modificarea deciziei

atacate în sensul obligării sale cu titlu de preț al terenului numai la suma de

835.583.540 lei în loc de 3.452.508.468 lei.

Recursul

reclamantei nu este fondat.

Din

examinarea actelor de la dosar, rezultă că potrivit procesului verbal

nr.2600/13 noiembrie 1005, reclamanta S.C. E.C. S.R.L. și-a adjudecat în urma

licitației organizate de pârâta S.C. O. S.A., activul „depozit de mărfuri”

situat în Craiova, exclusiv terenul aferent (la prețul de 1.087.500.000 lei)

care urma a fi deținut de adjudecatara reclamantă în folosință, cu plata

chiriei corespunzătoare.

În

același act s-a mai menționat că ulterior, pârâta va vinde cu aprobarea AGA și

terenul aferent construcțiilor cumpărate la licitația în suprafață de 6.585,69

mp., cu prețul de 266.111.000 lei, preț valabil până la data de 25 decembrie

1995, iar după această dată la prețul reevaluat.

Or,

deși reclamanta S.C. E.C. S.R.L., a prevăzut în contractul încheiat ulterior

organizării licitației, respectiv la data de 15 noiembrie 1995 și obligația

vânzătoarei pârâte de a vinde terenul la prețul de 266.111.000 lei, aceasta nu

a emis nici o notificare și ulterior o comandă pentru cumpărarea terenului până

la data de 25 decembrie 1995, când a expirat valabilitatea prețului stabilită

prin procesul verbal de licitație din 13 noiembrie 1995, astfel că în această

situație terenul urma a fi vândut la prețul reevaluat, așa cum s-a stipulat în

procesul verbal menționat anterior.

Cu

privire la acest aspect se reține că expertul numit de instanță, ing. T.M.O., a

evaluat valoarea terenului, folosind 3 variante de calcul.

Astfel,

prin aplicarea metodologiei prevăzută de H.G. nr.834/1991, a ajuns la concluzia

că valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză- 28 noiembrie 2000

este de 3.452.508.468 lei, iar, dacă se are în vedere metoda de comparație prin

bonitare, rezultă că valoarea terenului se cifrează la suma de 6.025.135.824

lei.

În

sfârșit, prin cea de a treia variantă de calcul prin care s-a reactualizat suma

inițială prevăzută ca preț, 266.111.000 lei, pe perioada iunie 1995-octombrie

2000, s-a concluzionat că valoarea aceluiași teren s-ar cifra la suma de

3.584.515.170 lei.

Din

aceste 3 variante de calcul, se constată, raportat la probele dosarului că în

mod corect instanța de apel și-a însușit prima variantă, potrivit căreia

valoarea terenului se cifrează la suma de 3.452.508.468 lei, din moment ce

aceasta a fost stabilită în conformitate cu îndrumările din decizia de casare,

și prin aplicarea Legii nr.58/1991 și H.G. nr.834/1991 și a înlăturat celelalte

două variante de calcul pe motiv că prețul stabilit prin acestea nu corespunde

valorii reale a terenului, în raport de criteriile prevăzute de actele

normative menționate anterior.

Referitor

la obiecțiunile reclamantei reluate și în recurs, privind stabilirea valorii

terenului la suma de 3.452.508.468 lei, se constată că în mod justificat

instanța de apel nu a ținut seama de acestea, reținând pe de o parte că

reclamanta nu a putut demonstra prin calcule că varianta pentru care s-a optat

ar fi greșită, iar pe de altă parte, că reevaluarea prețului terenului trebuia

efectuată în prezent, adică la data rămânerii definitive a hotărârii atacate

(anul 2001) și deci că în acest context, nu pot fi primite susținerile recurentei

în sensul că prețul real al terenului s-ar cifra numai la suma de 835.583.540

lei la care a fost determinat de experții săi consilieri, în anul 1998 și ca

atare acesta nu mai era de actualitate, fiind depășit ca urmare a devalorizării

monedei naționale.

De

altfel, se constată că față de actele noi depuse în recurs, criticile

reclamantei sunt pur formale, deoarece ulterior pronunțării deciziei atacate,

părțile aflate în litigiu au încheiat contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr.1061 din 12 februarie 2003 prin care au convenit că prețul

terenului în discuție este de 3.452.508.468 lei fără TVA, adică identic cu cel

stabilit prin decizia atacată.

Totodată,

din aceleași acte mai rezultă că părțile au încheiat tot la data de 12

februarie 2003, o tranzacție de asemenea autentificată prin care au consimțit

printre altele și la stingerea litigiului ce formează obiectul dosarului de

față (nr.5893/2001).

Așa

fiind și ținând seama că probele dosarului, astfel cum s-a arătat mai sus,

confirmă justețea variantei de calcul a expertizei, însușită de instanța de

apel potrivit căreia prețul terenului în litigiu este de 3.452.508.468 lei,

fără TVA (valoare inclusă ulterior în contract ca preț al bunului) recursul

reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. împotriva deciziei nr.310 din

10 aprilie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2004.