ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1630/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6364 din 19 aprilie 2001, Judecătoria Craiova a admis acțiunea formulată de B.N., în contradictoriu cu pârâții: Consiliul Județean Dolj și J.P. și pe cale de consecință pârâta J.P.a fost obligată să lase reclamantei deplina proprietate și liniștita posesie cu privire la suprafața locativă de 36,98 mp și magazia, situate în Craiova, județul Dolj; s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 448 din 22 ianuarie 1998 încheiat între pârâtă și Consiliul Județean Dolj. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat prin fraudarea legii, respectiv dispozițiile art. 3 alin. (3) din H.G.

nr. 11/1997. Că în cauză pentru menținerea actului de vânzare-cumpărare trebuia întrunite cumulativ două condiții: respectarea legilor în vigoare la data întocmirii actului și respectiv buna-credință a cumpărătoarei. Or, în speță doar o singură condiție a fost respectată respectiv buna-credință a cumpărătoarei. Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 3523 din 7 noiembrie 2001 a admis apelurile declarate de pârâții J.P.și Consiliul Județean Dolj, împotriva sentinței civile nr. 6364 din 19 aprilie 2001 pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu reclamanta B.N., decedată în timpul procesului, cu moștenitoarele C.Ș. și P.E. și în consecință a fost schimbată sentința atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în cauză nu se pune problema fraudei la lege, nefiind dovedită atitudinea subiectivă a părților contractului de a fi încălcat cu bună știință dispozițiile legale în vigoare, făcută cu scopul obținerii unui folos. Deci în speță, nu se pune problema fraudei la lege deoarece părțile contractante au încheiat actul de vânzare-cumpărare, fără să aibă cunoștință despre acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, și fără să se încalce prevederile Legii nr. 112/1995. Prin decizia civilă nr. 2013 din 5 iunie 2002, Curtea de Apel Craiova, a admis recursul declarat de moștenitoarea reclamantei, respectiv C.Ș., împotriva deciziei civile nr. 3523 din 7 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj; a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelurile, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 6364 din 19 aprilie 2001 a Judecătoriei Craiova.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 2013 din 5 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece: - La întocmirea contractului de vânzare-cumpărare nr. 448 din 22 ianuarie 1998 intervenit între Consiliul Județean Dolj – Sectorul servicii publice și pârâta J.P., au fost respectate condițiile prevăzute de art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995; - În momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 448 din 22 ianuarie 1998, pârâta J.P.

a fost cumpărător de bună credință, având convingerea că cel de la care a dobândit imobilul a avut toate însușirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea imobilului în litigiu; - Reclamanta nu a făcut dovada că pârâta cumpărătoare a imobilului în litigiu, a cunoscut sau, cu diligențe minime, ar fi putut să cunoască situația juridică reală a imobilului, deci prezumția de bună-credință a pârâtei nu a fost răsturnată de reclamantă. Recursul în anulare este fondat. Imobilul în litigiu – o cameră în suprafață de 36,98 mp cu magazie și împrejmuire, ce face parte dintr-un imobil mai mare – se află situat pe raza municipiului Craiova. El a fost dobândit de reclamanta B.(A.)N. pe baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481 din 27 aprilie 1948 prin moștenire de la tatăl său, A.N., pentru cota de 1/3 din imobil, act doveditor.

În temeiul art. 5 și art. 56 din Legea nr. 4/1973 și art. 47 din Legea nr. 57/1968 a fost emisă decizia nr. 252 din 17 noiembrie 1975 în baza căreia imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, proces-verbal din 30 ianuarie 1976. Ulterior, imobilul în litigiu a fost închiriat pârâtei J.P., în baza contractului de locațiune nr. 363 din 13 februarie 1992. Mai apoi, la data de 22 ianuarie 1998 între Consiliul Județean Dolj și pârâta J.P.a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 448 al cărui obiect la constituit imobilul în litigiu, după ce în prealabil, respectiv la data de 9 aprilie 1997 pârâta a solicitat în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 aprobarea pentru cumpărarea imobilului litigios.

Avizul favorabil vânzării-cumpărării al Comisiei Județene Dolj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a fost dat atunci când au fost respinse acțiunea în revendicare formulată de reclamantă pentru revendicarea imobilului litigios, sentința civilă nr. 9036 din 5 iunie 1996 a Judecătoriei Craiova și cererea pentru restituirea în natură a imobilului revendicat, hotărârea din 26 iunie 1997 emisă de Comisia Județeană Dolj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995. Prin urmare, actul translativ de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 448 din 22 ianuarie 1998 a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995. În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună-credință cu privire la imobilul în litigiu, este preferat cel din urmă.

Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință a fost impusă în baza unor rațiuni cu aplicare mai largă și care au creat un adevărat principiu, de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice. S-a considerat că legea, care apără proprietatea, urmează să se încline înaintatea unui principiu superior de echitate și de justiție: bună-credință a cumpărătorului. Din punct de vedere juridic soluția și-a aflat așadar suport în rațiuni de ordin pragmatic, concretizate în principiul validității aparenței de drept, a cărui esență este exprimată în adagiul “error communis facit jus”.

Incidența acestui principiu este însă subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea asupra calității de proprietar a vânzătorului, eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea invincibilă, și a unei condiții privind bună-credință a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia. În adevăr, instanțele judecătorești au cerut întotdeauna ca terțul cumpărător care a tratat cu proprietarul aparent să fi fost de bună credință, adică să nu fi cunoscut realitatea, și ca eroarea în care a căzut să fie generală și mai cu seamă invincibilă, imposibil de prevăzut, imposibil de înlăturat.

În speță, în aplicarea acestui principiu, se constată că pârâta J.P.a fost în eroare cu privire la calitatea de proprietar a vînzătorului Consiliul Județean Dolj – Sectorul servicii publice, în sensul că a crezut că acesta este adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, lucru ce a determinat-o să încheie contractul de vânzare-cumpărare nr. 448 din 22 ianuarie 1998. Având credința că adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, este Consiliul Județean Dolj, sectorul servicii publice, în momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, pârâta-cumpărătoare J.P.a fost de bună-credință. Bună-credință a pârâtei J.P.nu numai că a fost înfrântă ci a fost întărită prin aceea că la întocmirea actului de vânzare-cumpărare mai sus menționat au fost respectate condițiile prevăzute de art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995.

Cum în cauză nu au fost administrate probe de natură a răsturna prezumția de bună-credință a pârâtei-cumpărătoare, cererea formulată de reclamanta B.N., privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 448 din 22 ianuarie 1998 se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, evident și cererea accesorie, în revendicare urmează de asemenea să fie respinsă, cum temeinic și legal a statuat instanța de apel, Tribunalul Dolj. Așadar, față de cele reținute Înalta Curte constată că recursul în anulare declarat de Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei civile nr. 213 din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova este fondat și pe cale de consecință va fi casată decizia atacată în sensul respingerii recursului formulat de recurenta C.Ș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 213 din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și respinge recursul reclamantei C.Ș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.