ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3013/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 28 februarie 2001 B.C. a

chemat în judecată pe S.F. și B.C.E. cerând revocarea (desființarea)

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 710 din 25 martie 2000,

prin care pârâții au înstrăinat imobilul situat în municipiul Craiova, în

prejudiciul dreptului său de creanță, de 76.728.791 lei, stabilit prin decizia

civilă nr. 2933/2000 a Curții de Apel București.

Judecătoria Craiova, prin sentința

civilă nr. 17316 din 3 septembrie 2001, a respins, ca nefondată,, acțiunea.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin

decizia civilă nr. 397 din 7 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul

reclamantului.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 2480 din 18 septembrie 2002, a admis recursul

reclamantului și a reformat hotărârile atacate în sensul că a admis acțiunea,

așa cum a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut că actul juridic din litigiu a fost încheiat în frauda

reclamantului cu complicitatea terțului dobânditor al bunului, întrucât

debitoarea S.F. (pârâtă în proces), prin actul juridic atacat a devenit

insolvabilă.

La data de 23 iulie 2003, Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva acestei din urmă decizii cerând să fie reformată deoarece

a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond. Respectiv, instanța de recurs a violat dispozițiile

art. 975 C. civ., de vreme ce a admis acțiunea fără dovada prejudiciului produs

prin crearea stării de insolvabilitate a debitoarei. Dimpotrivă, în patrimoniul

acesteia există suficiente bunuri urmăribile, situație care impune păstrarea

soluției respingerii acțiunii, pronunțată de instanțele de fond.

Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit art. 975 C. civ., creditorii

pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în

prejudiciul drepturilor lor.

Rezultă că dovada ca actul atacat să

fi creat creditorului un prejudiciu (eventus damni), prin nașterea sau mărirea

stării de insolvabilitate a debitorului este esențială pentru intentarea

acțiunii revocatorii (pauliene).

Or, în speță, debitoarea este

solvabilă, iar în cursul judecății a efectuat plata creanței datorate, ceea ce,

în temeiul art. 1091 C. civ., impune respingerea acțiunii.

Așa fiind, urmează a fi admis

recursul în anulare și reformată decizia atacată, în sensul păstrării soluției

de respingere a acțiunii, pronunțată de către instanțele de fond.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

reclamantul datorează suma de 3.348.000 lei cheltuieli de judecată ocazionate

de judecata recursului în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 4090 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă.

Casează decizia atacată în sensul că

respinge recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei nr. 397 din 7

martie 2002 a Tribunalului Dolj, secția civilă.

Obligă pe reclamantul B.C. să plătească

pârâtelor B.C.E. și S.F. suma de 3.348.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie

2004.