ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința nr. 77, pronunțată la data de 4 septembrie 2002, în dosarul penal nr. 1459/2002, Tribunalul Sălaj l-a condamnat, alături de alte persoane, pe inculpatul B.B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a dispus anularea actelor false și inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 2.000.000 lei.

Pentru a se pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut în fapt că, în perioada decembrie 2000 – februarie 2002, inculpatul B.B.C., în baza aceleiași intenții, a pretins și a primit de la un număr de 15 persoane sume în lei și valută, pentru a le obține prin intermediul unui inginer funcționând în cadrul R.A.R., inspecțiile tehnice și cărțile de identitate ale autoturismelor fără verificarea acestora. Situația de fapt și vinovăția inculpatului s-au stabilit prin probele administrate și anume: proces verbal de constatare al infracțiunii flagrante, proces verbal de percheziție, fișa postului referitoare la atribuții, adresele R.A.R., declarațiile martorilor și confruntarea acestora, declarația inculpatului.

Prin decizia nr. 295, pronunțată la data de 24 octombrie 2002, în dosarul penal nr. 5631/2002, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând faptei continuată o încadrare juridică legală corespunzătoare, înlăturând apărarea inculpatului că nu a avut intenția infracțională în lipsa unui suport probator. Instanța de apel a apreciat ca fiind corectă și încadrând pedeapsa, neintrând în discuție lipsa pericolului social al infracțiunii, mai ales datorită aspectului continuat al faptei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând nelegalitatea și netemeinicia ambelor hotărâri sub aspectul a două motive de casare: neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii [(art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen.)] și condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, prin lipsa pericolului social al faptei comise [(art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.)]. Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sau în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Examinând hotărârile sub aspectul criticilor aduse în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, cele două critici fiind nejustificate, după cum se va arăta: S-a invocat lipsa intenției săvârșirii unei infracțiuni de către inculpat care, indiscutabil cunoștea reglementarea activității R.A.R.

- ului (fiind și el posesor auto) și trebuia s-o cunoască (nimeni nu este apărat de necunoașterea legii). Cunoscând așadar, modul în care se procedează pentru obținerea vizei anuale, care implica și prezentarea autoturismului, nu doar a actelor și taxelor aferente, inculpatul nu poate pretinde că s-a crezut îndreptățit să procedeze doar la înmânarea actelor autoturismelor pentru obținerea vizei R.A.R. și să perceapă bani pentru această activitate, fără să-și fi dat seama că încalcă legea. De altfel, din declarațiile martorilor rezultă clar că a pretins bani pentru a obține vizele R.A.R. înafara legii, prin influența ce avea asupra funcționarului R.A.R. De precizat că sumele încasate depășeau cu mult pe cele necesare verificării, chiar costului transportului și cazării inculpatului.

Este cert că activitatea prestată de inculpat nu a avut un caracter legal și nu se poate constata nici că aceasta a fost lipsită de pericolul social specific unei infracțiuni, mai ales având în vedere numărul actelor materiale și perioada îndelungată. Pentru aceste considerente, urmează în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat, hotărârile urmând a fi menținute ca legale și temeinice. Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va suporta cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.C. împotriva deciziei penale nr. 295 din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj. Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.