ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința nr. 77, pronunțată la

data de 4 septembrie 2002, în dosarul penal nr. 1459/2002, Tribunalul Sălaj l-a

condamnat, alături de alte persoane, pe inculpatul B.B.C., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4

ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a dispus anularea actelor false și

inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de

2.000.000 lei.

Pentru a se pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut în fapt că, în perioada decembrie 2000 –

februarie 2002, inculpatul B.B.C., în baza aceleiași intenții, a pretins și a

primit de la un număr de 15 persoane sume în lei și valută, pentru a le obține

prin intermediul unui inginer funcționând în cadrul R.A.R., inspecțiile tehnice

și cărțile de identitate ale autoturismelor fără verificarea acestora.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului s-au stabilit prin probele administrate și anume: proces verbal de

constatare al infracțiunii flagrante, proces verbal de percheziție, fișa

postului referitoare la atribuții, adresele R.A.R., declarațiile martorilor și

confruntarea acestora, declarația inculpatului.

Prin decizia nr. 295, pronunțată la

data de 24 octombrie 2002, în dosarul penal nr. 5631/2002, Curtea de Apel Cluj

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând faptei continuată o încadrare

juridică legală corespunzătoare, înlăturând apărarea inculpatului că nu a avut

intenția infracțională în lipsa unui suport probator. Instanța de apel a

apreciat ca fiind corectă și încadrând pedeapsa, neintrând în discuție lipsa

pericolului social al infracțiunii, mai ales datorită aspectului continuat al

faptei.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, inculpatul a declarat recurs, invocând nelegalitatea și netemeinicia

ambelor hotărâri sub aspectul a două motive de casare: neîntrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii [(art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen.)] și condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală,

prin lipsa pericolului social al faptei comise [(art. 385

9

alin. (1)

pct. 13 C. proc. pen.)].

Inculpatul a solicitat achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., sau în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen.

Examinând hotărârile sub aspectul

criticilor aduse în raport de probele administrate și dispozițiile legale

aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, cele două

critici fiind nejustificate, după cum se va arăta:

S-a invocat lipsa intenției

săvârșirii unei infracțiuni de către inculpat care, indiscutabil cunoștea

reglementarea activității R.A.R. - ului (fiind și el posesor auto) și trebuia

s-o cunoască (nimeni nu este apărat de necunoașterea legii).

Cunoscând așadar, modul în care se

procedează pentru obținerea vizei anuale, care implica și prezentarea

autoturismului, nu doar a actelor și taxelor aferente, inculpatul nu poate

pretinde că s-a crezut îndreptățit să procedeze doar la înmânarea actelor

autoturismelor pentru obținerea vizei R.A.R. și să perceapă bani pentru această

activitate, fără să-și fi dat seama că încalcă legea.

De altfel, din declarațiile

martorilor rezultă clar că a pretins bani pentru a obține vizele R.A.R. înafara

legii, prin influența ce avea asupra funcționarului R.A.R.

De precizat că sumele încasate

depășeau cu mult pe cele necesare verificării, chiar costului transportului și

cazării inculpatului.

Este cert că activitatea prestată de

inculpat nu a avut un caracter legal și nu se poate constata nici că aceasta a

fost lipsită de pericolul social specific unei infracțiuni, mai ales având în

vedere numărul actelor materiale și perioada îndelungată.

Pentru aceste considerente, urmează

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca

nefondat recursul declarat de inculpat, hotărârile urmând a fi menținute ca

legale și temeinice.

Conform art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va suporta cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.B.C. împotriva deciziei penale nr. 295 din 24

octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Obligă recurentul inculpat la

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2003.