ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 821 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Iași, inculpatul A.T. a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. Totodată, tribunalul a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 26 aprilie 2003 la 25 iunie 2003 și l-a obligat la 15.000.000 lei daune morale părții civile S.N. și la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut în fapt, că, în seara zilei de 25 aprilie 2003, inculpatul după ce a cheltuit suma de 200.000 lei la o sală de jocuri electronice, pentru a face rost de bani, a urmărit pe stradă pe partea vătămată S.N.
și când a intrat în liftul blocului în care locuia, a amenințat-o cu un spray deodorant și i-a cerut banii aflați asupra sa. Deoarece partea vătămată nu avea bani, i-a cerut să-i aducă din locuință 200.000 lei, altfel o va omorî când o va întâlni. Partea vătămată a alertat vecinii din bloc, astfel că inculpatul a fugit și a fost prins pe stradă cu concursul unui lucrător de poliție. Prin decizia penală nr. 87 din 11 martie 2004 a Curții de Apel Iași, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.T., prin care solicita reducerea pedepsei. Împotriva acestei sentințe, inculpatul menționat a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă, temei de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.
pen. Recursul declarat nu este fondat. Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și, de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise. În legătură cu pedeapsa aplicată, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a ținut seama de gradul de pericol social al infracțiunii comise în împrejurările de fapt expuse, cât și al persoanei inculpatului (la prima abatere penală, cu o conduită sinceră), astfel că, prin reținerea unor circumstanțe atenuante, i s-a stabilit o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege care este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni.
În consecință, urmează a se respinge recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.T. împotriva deciziei penale nr. 87 din 11 martie 2004 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.