ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5363/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba

sub nr. 7199/2002, ca urmare a disjungerii unui capăt de cerere din acțiunea

înregistrată sub dosar nr. 5894/2002, prin sentința civilă nr. 1004/2002 a

Tribunalului Alba, rămasă irevocabilă, reclamanta Ș.C.L. a solicitat restituirea

în natură a imobilului situat în Sebeș, în contradictoriu cu Primăria orașului

Sebeș și P.N.

În motivare, reclamanta a arătat că acest imobil

a aparținut autoarei sale C.E., soția patriotului C.I., ucis în penitenciarul

Brașov de către torționarii comuniști și a fost preluat abuziv de Statul Român

și ulterior, vândut de C.A.P. lui P.N.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr.

10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1041 din 13 noiembrie

2003 Tribunalul Alba a respins acțiunea reclamantei, reținând că cererea de

chemare în judecată este prematur formulată, întrucât unitatea deținătoare nu a

emis vreo decizie conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a

declarat apel reclamanta, arătând că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca

prematur formulată, deoarece, încă din anul 1991, ea s-a adresat Primăriei

municipiului Sebeș pentru restituirea în natură a imobilului și că, deși a

depus toate actele solicitate de pârâtă, aceasta nici până în prezent nu a emis

vreo decizie, încălcând dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 150/A din 20 februarie

2003 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul, a anulat sentința apelată și a

stabilit termen pentru judecarea cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Alba

Iulia a reținut că argumentele primei instanțe, avute în vedere la respingerea

cererii ca prematur formulată, sunt eronate, întrucât chiar dacă pârâta nu a

soluționat cererea de restituire, prin emiterea unei dispoziții motivate, din

adresa nr. 14211 din 25 iulie 2002 emisă de Primăria orașului Sebeș, rezultă

fără echivoc că cererea de restituire în natură a imobilului este respinsă și

că aceasta este îndreptățită doar la despăgubiri.

Ulterior, prin decizia nr. 330/A din 17 aprilie

2003 a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că reclamanta a mai solicitat restituirea în natură a imobilului în

litigiu și în condițiile Legii nr. 18/1991, cerere ce a fost respinsă prin

hotărâre irevocabilă pe considerentul că reclamanta nu a făcut dovada preluării

imobilului în cauză fără titlu, că nu a făcut uz de procedura prevăzută de

Legea nr. 112/1995, în situația în care imobilul a fost preluat cu titlu și că

terțul și respectiv, pârâtul în cauză, cumpărător de la C.A.P. și beneficiar al

reconstituirii dreptului în baza Legii nr. 18/1991, nu a fost de rea-credință,

întrucât nu s-a făcut o atare dovadă de către reclamantă, așa încât anularea

contractului respectiv nu se justifică față de dobânditorul de bună-credință.

S-a mai reținut că i-a fost oferit reclamantei

alt teren în schimb și că împrejurările care au făcut imposibilă restituirea în

natură a terenului în litigiu, subzistă și în prezent și determină

imposibilitatea restituirii efective a terenului în favoarea reclamantei,

aceasta putând să solicite alt teren în locul celui în cauză.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de

atac a recursului reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și reiterând, în esență, susținerile de la fond și apel, și anume că imobilul a

fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, că a fost încheiat ilegal

contractul de vânzare-cumpărare dintre C.A.P. și P.N., că în mod greșit i-a

fost respinsă acțiunea formulată în baza Legii nr. 18/1991, cu motivarea că nu

a făcut cerere de restituire a imobilului în baza Legii nr. 112/1995, în fine,

că în mod eronat a reținut instanța de apel faptul că împrejurările care au

făcut imposibilă restituirea imobilului persistă și în prezent.

A solicitat recurenta-reclamantă admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea acțiunii și

restituirea în natură a imobilului.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Curtea de Apel Alba Iulia a evaluat corect

probele administrate în cauză și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor

legale incidente în speță.

Astfel, conform prevederilor art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror

regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, în interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (1), statuează că

restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) intră sub incidența

procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu

este ocupat de construcții ale terților ori pe terenul respectiv nu au fost

puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li s-a

constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).

Reclamanta a solicitat restituirea imobilului în

natură în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere respinsă, așa cum reiese din

înscrisurile aflate la dosar (notificarea nr. 101 din 3 iulie 2001, din dosarul

nr. 7199/2002 al Tribunalului Alba; decizia civilă nr. 1316 din 11 iunie 1999 a

Curții de Apel Alba Iulia, dosarul nr. 374/2002 al Curții de Apel Alba Iulia).

Pe de altă parte, reclamanta nu beneficiază de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât situația terenului în litigiu a fost

reglementată prin Legea nr. 18/1991.

Astfel, prin titlul de proprietate nr. 9297/2888

din 11 martie 1998 emis de Comisia județeană Alba pentru aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 18/1991, i s-a reconstituit dreptul de proprietate

pentru acest teren pârâtului P.N. ( 5000 mp din care 1700 mp teren arabil și

3300 mp curți construcții).

De asemenea, prin titlurile de proprietate nr.

9295/2746din 6 februarie 1998 și nr. 11416/4782 din 7 martie 2001 ale aceleiași

Comisii Județene Alba pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, i s-a

atribuit reclamantei Ș.C.L. teren în suprafață totală de 8,31 ha (din care 5600

mp pășune, 1100 mp fânețe, iar restul teren arabil) cu titlu de reconstituire

drept de proprietate. Este adevărat că acest teren nu se află pe vechile

amplasamente, însă suprafața acordată include suprafața solicitată prin

notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 și prin prezenta acțiune și este

situată pe teritoriul orașului Sebeș.

Este de reținut că excluderea foștilor

proprietari sau a moștenitorilor acestora de la aplicarea dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, pentru terenurile al căror regim juridic este reglementat prin

Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 a avut în vedere faptul că măsurile

reparatorii ce se impuneau au fost stabilite prin această lege care a permis

reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate.

Altfel spus, din coroborarea și analizarea

acestor prevederi legale reiese că art. 8 din Legea nr. 10/2001 delimitează

sfera de aplicare a acestei legi, de cea a altor acte normative cu caracter

reparator.

Față de cele arătate, se reține că terenul în

litigiu nu cade sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la situația pârâtului P.N., din

ansamblul probator administrat în cauză reiese că acesta e cumpărător al imobilului

de la CAP și beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991, așa cum am arătat. De altfel, el este dobânditor de

bună-credință al imobilului, întrucât, în cauză, nu s-a făcut dovada

relei-credințe în ceea ce-l privește, așa încât anularea contractului de

vânzare-cumpărare nu se justifică față de acest pârât - dobânditor de bună

credință.

În ceea ce privește construcția de pe acest

teren, solicitată de asemenea, de reclamantă, este de menționat că aceasta a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20

decembrie 1979 între CAP și P.N., pentru care cel din urmă a plătit prețul

întreg, a locuit neîntrerupt în imobil și și-a intabulat dreptul de proprietate

atât cu privire la casă, cât și cu privire la teren (conform extrasului de

carte funciară nr. 23546 din 29 octombrie 1998 aflat la dosarul instanței de

apel).

De asemenea, cu privire la construcție prezintă

relevanță în cauză faptul că imobilul în litigiu, la data preluării abuzive de

către Stat, era compus din teren arabil (fostă vie) și o căsuță accesorie cu

destinația de adăpostire a recoltei, așa cum arată chiar reclamanta în acțiunea

introductivă.

Pârâtul P.N. a transformat practic această

construcție, așa încât, în prezent ea este casa de locuit și gospodăria

familiei P.

În aceste condiții este evident că prin

transformările suferite imobilul a devenit unul nou în raport cu cel preluat,

așa încât incidente în cauză sunt dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr.

10/2001, care prevăd acordarea de măsuri reparatorii numai prin echivalent.

De altfel, această soluționare a litigiului

pentru imobilul-construcție a fost propusă și de pârâtul Municipiul Sebeș prin

primar, atât prin adresa nr. 11211 din 25 iulie 2002, cât și prin apărările ce și

le-a făcut în scris în prezenta cauză.

În acest context și față de cele ce preced,

recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Ș.C.L.

împotriva deciziei nr. 330 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.