ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4075/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 813/2002 Tribunalul Alba a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul F.G.L. împotriva pârâtei SC G. SA Alba Iulia pentru restituirea imobilului situat în Alba Iulia, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință, s-a constatat că acțiunea este greșit îndreptată împotriva societății deținătoare a imobilului, față de situația juridică a acestuia, trebuind să fie îndreptată împotriva APAPS. Curtea de Apel Alba Iulia, cu decizia civilă nr. 59/A din 29 ianuarie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantului considerând că instanța de fond a analizat corect dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Același reclamant a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 59/A/2003, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Aceasta subliniază că acțiunea a formulat-o împotriva unității deținătoare în sensul art. 20–23 din Legea nr. 10/2001, deoarece aceasta i-a fost indicată atât de Primăria Municipiului Alba Iulia cu adresele nr. 9514/2001 și 10515/2001, cât și de Ministerul Industriei și Resurselor prin adresa nr. 266422 din 27 aprilie 2001. O altă critică se referă la nelămurirea identității între imobilul pentru care intimata a achitat impozite la stat și imobilul în litigiu, deoarece pe teren mai există și construcții edificate de intimată. Recursul este fondat. Instanța de apel a respins cu ușurință apelul reclamantului, fără a verifica dacă sunt sau nu întrunite condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Nu a solicitat unității deținătoare să facă dovada privatizării, a faptului că imobilul inițial al reclamantului faptic, nu ar mai exista. De asemenea, trebuia stabilit dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu și în raport de aceasta să dispună, respectiv dacă imobilul a fost preluat fără titlu, acesta putea fi restituit în natură chiar dacă societatea deținătoare s-a privatizat, iar dacă este preluat cu titlu, reclamantul ar fi fost îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și în acest caz, unitatea deținătoare era obligată să înainteze notificarea AVAS pentru a face ofertă. Nu se poate reține în sarcina reclamantului o culpă pentru că a notificat SC G. SA Alba Iulia, de vreme ce aceasta a fost indicată ca unitate deținătoare de două instituții ale statului, iar art. 20–23 din Legea nr. 10/2001 prevede că notificarea se adresează unității deținătoare.

Prin soluțiile instanțelor anterioare, reclamantul a fost implicit sancționat nejustificat, în sensul că acesta nu ar mai putea notifica AVAS în afara termenului legal. De aceea, în situația stabilirii de măsuri reparatorii, instanțele trebuiau să oblige unitatea deținătoare să înainteze notificarea AVAS, pentru ca reclamantul să rămână în cadrul termenului legal. Astfel fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul F.G.L. împotriva deciziei nr. 59/A din 9 ianuarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.