ÎCCJ, decizie (scj.ro #82569)

Imobil

- teren și construcție- preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974.

Cererea fostului cetățean român, de restituire a proprietății.

Cuprins

pe materii.

Drept civil. Dreptul de proprietate.Teren și

construcții preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Cererea de

restituire a fostului cetățean român.

Index

alfabetic.

Drept civil.

-

Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974.

-

Restituire (Cererea fostului cetățean român).

Decretul nr. 223/1974;

Legea nr. 18/1991: art. 48;

Legea nr. 55/1998: art. 3;

Constituția: art. 44;

Legea nr. 10/2001.

Decretul

nr. 223/1974 nu constituie un titlu valabil al statului asupra terenului

-  preluat, odată cu construcția, din patrimoniul proprietarului, ce a

renunțat la cetățenia română. Ca urmare, cererea fostului proprietar, ce a

renunțat la cetățenia română, de restituire, fondată pe Legea nr. 10/2001, este

admisibilă nu numai pentru construcție, ci și pentru teren, care n-a ieșit din

patrimoniul său, cererea de restituire având efect reparator, iar nu

semnificația de act juridic de transfer al proprietății, interzis în cazul

străinilor  și apatrizilor, prin art. 48 din Legea nr. 18/1991 și art. 3

din Legea nr. 54/1998, în afară de cazurile prevăzute în art. 44 alin. (2) din

Constituția republicată în M.Of. Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003.

Î.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6639 din 26 noiembrie

2004

La 23 iulie 2002, reclamantul S.T. a contestat legalitatea și

temeinicia dispoziției nr. 134 din 13 iunie 2002 a primarului orașului Avrig

prin care:

- i s-a aprobat cererea de restituire în natură a unei case de

locuit situată în orașul Avrig, dar nu și a terenului în suprafață de 2489

m.p., pentru care se acordă despăgubiri;

- s-a constatat că valoarea despăgubirilor pentru terenul

aferent construcției, nerestituit în natură, este de 124.325.000 lei;

- s-a dispus ca S.T. să restituie Statului suma de 45.696.000

reprezentând valoarea actualizată a despăgubirii acordate conform deciziei nr.

222 din 15 martie 1982 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean

Sibiu.

Cu privire la respingerea solicitării de restituire în natură a

terenului s-a motivat că S.T. a renunțat la cetățenia română în anul 1984,

astfel încât nu are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenului.

Or, a arătat reclamantul, o astfel de soluție este

contrară prevederilor Legii nr. 10/2001. A mai arătat că nu a încasat nici o

despăgubire în baza Decretului nr. 223/1974.

Prin sentința civilă nr. 688 din 20 noiembrie 2002, Tribunalul

Sibiu a respins contestația ca neîntemeiată.Instanța a reținut, sub un prim,

aspect că, potrivit prevederilor art. 41 alin. 2 din Constituție (în prezent

art. 44 din Constituția republicată în M.Of. Partea I nr. 767 din 31 octombrie

2003) și art. 3 alin. 1 din Legea nr. 54/1994 privind circulația terenurilor;

cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra

terenurilor; în acest context, reclamantul, cetățean german are, cu privire la

teren, doar dreptul la despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001. În ceea ce

privește despăgubirile acordate prin decizia nr. 222/15 martie 1982 a fostului

comitet executiv al Consiliului Popular Județean Sibiu, tribunalul a statuat că

simpla afirmație a reclamantului în sensul că nu le-ar fi încasat efectiv,

necoroborată cu vreo altă probă, nu poate fi primită.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 373 din 20

iunie 2003,  a admis apelul reclamantului, a desființat sentința și,

procedând la o nouă judecată, a admis contestația formulată de reclamant; a

fost modificată în parte dispoziția nr. 124/2002 emisă de Primăria orașului

Avrig în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 2489 m.p. și

înlăturării obligației reclamantului de a restitui suma de 45.696.000 lei către

Statul român; au fost menținute celelalte prevederi ale dispoziției.

S-a reținut că, întrucât imobilul a fost preluat de stat în baza

Decretului nr. 223/1974, acesta nu constituie un titlu valabil, astfel încât

reclamantul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate; lui nu i se constituie

un drept prin aplicarea

Legii            nr.

10/2001 ci i se recunoaște doar perpetuarea acestuia în patrimoniu, astfel

încât interdicțiile menționate în sentință nu au nici o relevanță.

În ceea ce privește problema despăgubirilor, în decizie s-a arătat

că, deși în faza apelului au fost suplimentate probatoriile cu înscrisuri, nu

există nici o dovadă în sensul că suma respectivă ar fi fost efectiv plătită

reclamantului. În consecință, restituirea ei actualizată nu are nici un temei

legal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta,

reiterându-și susținerile anterioare în sensul că titlul de proprietate al

statului a fost valabil astfel încât reclamantul, cetățean străin, nu are

dreptul la restituirea în natură a terenului; s-a mai arătat că reclamantul

trebuia să facă dovada că nu a încasat despăgubirile acordate în anul 1982.

Recursul nu este fondat.

În mod corect Curtea de Apel a reținut că reclamantului nu i se

transmite, prin act juridic, dreptul de proprietate asupra terenului și nici nu

i se constituie un asemenea drept, ci se recunoaște, cu efect reparator,

persistența acestuia în patrimoniu datorită caracterului abuziv al preluării de

către stat. Ceea ce este nul (dobândirea de către stat) nu poate produce nici

un efect, caracterul perpetuu al dreptului de proprietate semnifică

împrejurarea că el nu a fost pierdut nici un moment de către reclamant, astfel

încât interdicțiile menționate în dispoziția administrativă și în sentința

tribunalului nu au relevanță în cauză.

Pe de altă parte, nici o probă a dosarului nu atestă că

reclamantului i s-ar fi plătit efectiv despăgubirile menționate în decizia

administrativă din anul 1982. În această apărare formulată de pârâtă, ca și în

cazul excepțiilor, sarcina probei îi revine acesteia („in excipiendo reus fit

actor”), fiind împotriva logicii juridice să se pretindă reclamantului să facă

dovada negativă – de altfel imposibilă – că nu a încasat suma.

Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.