ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6639/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 23 iulie 2002 pe rolul Tribunalului Sibiu reclamantul S.T. a contestat

legalitatea și temeinicia dispoziției nr. 134 din 13 iunie 2002 a Primarului

orașului Avrig prin care:

- i s-a aprobat cererea de

restituire în natură a imobilului înscris în C.F. 1852 Bradu nr. top. 105 și

106, casă de locuit situată în orașul Avrig, cu excepția terenului în suprafață

de 2489 mp, pentru care se acordă despăgubiri;

- s-a constatat că valoarea

despăgubirilor pentru terenul aferent construcției, nerestituit în natură, este

de 124.325.000 lei;

- s-a dispus ca persoana

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, S.T., să restituie Statului român

suma de 45.696.000 reprezentând valoarea actualizată a despăgubirii acordate

conform deciziei nr. 222 din 15 martie 1982 a Comitetului Executiv al

Consiliului Popular județean Sibiu.

Cu privire la respingerea

solicitării de restituire în natură a terenului s-a motivat că S.T. a renunțat

la cetățenia română în anul 1984, astfel încât nu avea dreptul la

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului nici în temeiul

Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000. Or, a arătat reclamantul, o astfel de

soluție este contrară prevederilor Legii nr. 10/2001. A mai arătat că nu a

încasat nici o despăgubire în baza Decretului nr. 223/1974.

Prin sentința civilă nr. 688 din 20

noiembrie 2002, Tribunalul Sibiu a respins contestația ca neîntemeiată.

Instanța a reținut sub un prim

aspect că, potrivit prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție și art. 3

alin. (1) din Legea nr. 54/1994 privind circulația terenurilor, cetățenii

străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor;

în acest context, reclamantul, cetățean german are, cu privire la teren, doar

dreptul la despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește

despăgubirile acordate prin decizia nr. 222 din 15 martie 1982 a fostului

comitet executiv al Consiliului Popular Județean Sibiu, tribunalul a statuat că

simpla afirmație a reclamantului în sensul că nu le-ar fi încasat efectiv,

necoroborată cu vreo altă probă, nu poate fi primită.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică sub ambele

aspecte, reiterând susținerile din contestație și solicitând admiterea ei

astfel cum a fost formulată.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 373 din 20 iunie 2003 a admis apelul, a desființat sentința

și, procedând la o nouă judecată, a admis contestația formulată de reclamant; a

fost modificată în parte dispoziția nr. 124/2002 emisă de Primăria orașului

Avrig în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 2489 mp și

înlăturării obligației reclamantului de a restitui suma de 45.696.000 lei către

Statul român; au fost menținute celelalte prevederi ale dispoziției.

Curtea de apel a statuat sub un prim

aspect că întrucât imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr.

223/1974, acesta nu constituie un titlu valabil, astfel încât reclamantul nu a

pierdut niciodată dreptul de proprietate; lui nu i se constituie un drept prin

aplicarea Legii nr. 10/2001 ci i se recunoaște doar perpetuarea acestuia în

patrimoniu, astfel încât interdicțiile menționate în sentință nu au nici o

relevanță.

În ceea ce privește problema

despăgubirilor, în decizie s-a arătat că deși în faza apelului au fost

suplimentate probatoriile cu înscrisuri, nu există nici o dovadă în sensul că

suma respectivă ar fi fost efectiv plătită reclamantului. În consecință,

restituirea ei actualizată nu are nici un temei legal.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta, reiterându-și susținerile anterioare în sensul că titlul de

proprietate al statului a fost valabil astfel încât reclamantul, cetățean

străin, nu are dreptul la restituirea în natură a terenului; s-a mai arătat că

reclamantul trebuia să facă dovada că nu a încasat despăgubirile acordate în

anul 1982.

Recurenta-pârâtă și-a motivat în

drept criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., acest

ultim text fiind abrogat la data declarării recursului prin O.U.G. nr.

138/2000, publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

Intimatul-reclamant a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând legalitatea deciziei

recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține caracterul nefondat al

criticilor formulate.

În mod corect Curtea de Apel a

reținut că reclamantului nu i se transmite, prin act juridic, dreptul de

proprietate asupra terenului și nici nu i se constituie un asemenea drept, ci

se recunoaște, cu efect reparator, persistența acestuia în patrimoniu datorită

caracterului abuziv al preluării de către stat. Ceea ce este nul (dobândirea de

către stat) nu poate produce nici un efect, caracterul perpetuu al dreptului de

proprietate semnifică împrejurarea că el nu a fost pierdut nici un moment de

către reclamant, astfel încât interdicțiile menționate în dispoziția

administrativă și în sentința tribunalului nu au relevanță în cauză.

Pe de altă parte, nici o probă a

dosarului nu atestă că reclamantului i s-ar fi plătit efectiv despăgubirile

menționate în decizia administrativă din anul 1982. În această apărare

formulată de pârâtă, ca și în cazul excepțiilor, sarcina probei îi revine

acesteia (in excipiendo reus fit actor), fiind împotriva logicii juridice să se

pretindă reclamantului să facă dovada negativă, de altfel imposibilă, că nu a

încasat suma.

Așa fiind, cum decizia pronunțată

este în întregime legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat

conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II–a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta Primăria orașului Avrig împotriva deciziei nr. 373/A din 20 iunie 2003

a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.