ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9820/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 3 noiembrie 2003 s-a înregistrat

pe rolul Tribunalului Sibiu contestația formulată de A.A. împotriva dispoziției

nr. 394/2003 a Primarului orașului Agnita, prin care i s-a restituit în natură

imobilul, construcție înscris în C.F. 586, top 47,48 Agnita și i s-a recunoscut

dreptul de folosință special asupra terenului în suprafață de 1649 mp, aferent

imobilului.

Petenta a solicitat să i se

recunoască dreptul de proprietate și asupra terenului.

Prin sentința civilă nr. 1307 din 22

decembrie 2003 Tribunalul Sibiu a respins contestația. S-a reținut în motivarea

sentinței că având în vedere calitatea de cetățean străin a petentei, în mod

corect Primarul din Agnita a făcut aplicarea art. II din O.U.G. nr. 184/2004

pentru modificarea Legii nr. 10/2001, care conferă cetățenilor străini un drept

de folosință special asupra terenurilor din România, constând în aceleași

drepturi și obligații cu ale proprietarului, mai puțin dispoziția, care este

grevată de un drept de preempțiune în favoarea statului.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 761 din 13 mai 2004 a admis apelul reclamantei, a schimbat

sentința, a anulat în parte dispoziția emisă de primar și l-a obligat pe acesta

să-i restituie în proprietate deplină terenul aferent construcției restituite în

natură.

A motivat instanța soluția prin

caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului, prin aplicarea

Decretului nr. 223/1974, astfel încât revenirea la situația anterioară în

privința dreptului de proprietate asupra terenului nu ar contraveni dispoziției

constituționale care interzice cetățenilor străini să dobândească dreptul de

proprietate asupra terenurilor.

Împotriva acestei decizii în termen

legal Primarul orașului Agnita a declarat recurs, prin care a invocat

nelegalitatea, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a motivat recursul, arătându-se că

în anul 1978 prin decizia nr. 757 imobilul a ieșit din proprietatea reclamantei

și a intrat în proprietatea statului, fiind intabulat ca atare în cartea

funciară. Ca are, atribuirea în proprietatea unui cetățean străin contravine în

prezent dispozițiilor constituționale și O.U.G. nr. 184/2002 privind

modificarea Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că prin Constituție

este interzisă numai dobândirea terenurilor de către cetățenii străini în

proprietate, nu și recunoașterea acestui drept, care le-a aparținut în trecut.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis conform art. 312 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința modificării

deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva

sentinței de fond, care va fi menținută pentru următoarele considerente.

Este necontestat că reclamanta este

numai cetățean străin și a pierdut proprietatea asupra terenului în anul 1978

ca urmare a aplicării Decretului nr. 223/1974.

Legea nr. 10/2001 reglementează

retrocedarea imobilelor ce au fost preluate de stat în perioada ei de

referință, în sfera ei de aplicarea intrând și ipoteza din speță.

Ca atare, reclamanta s-a adresat

unității administrativ-teritoriale cu cerere de retrocedare, care i-a fost

aprobată în condițiile expuse anterior.

Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, decizia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face

dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă

a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în

posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Ca atare, dispoziția emisă de primar

constituie, prin voința legiuitorului, un act translativ de proprietate de la

stat către persoana îndreptățită, chiar dacă este vorba de redobândirea

dreptului de proprietate.

Constituția României, revizuită, nu

permite cetățenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra

terenurilor decât pe calea moștenirii legale, celelalte moduri de dobândire,

inter

vivos

sau prin moștenire testamentară, fiind condiționate de clauzele tratatului

de aderare a României la Uniunea Europeană sau de alte tratate internaționale [art.

44 alin. (2)].

Pentru a corela această incapacitate

constituțională, relativă și parțială, cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, a

fost adoptată O.U.G. nr. 184/2002.

Potrivit art. II alin. (1) din acest

act normativ (text a cărui formă s-a păstrat și după aprobarea ordonanței de

urgență prin Legea nr. 48/2004 și chiar după Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției) cetățenii străini și apatrizii care au

calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în

natură a unor terenuri situate în intravilanul localităților pot opta pentru

dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile

și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de

dispoziție.

Prin Legea nr. 48/2004 la art. II

s-a adăugat alin. (4), potrivit cu care în situația cetățenilor străini și

apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri

în condițiile alin. (1), dreptul de folosință astfel dobândit se convertește la

cerere în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către

persoana respectivă.

Cum legea specială în temeiul căreia

reclamanta a redobândit dreptul asupra imobilului ce i-a fost preluat în anul

1978 se aplică numai anumitor persoane, care au avut ei, sau autorii lor

calitatea de proprietari, teza dezvoltată prin acțiune și prin întâmpinarea la

prezentul recurs ar duce la lipsirea totală de efecte a reglementării.

Ținând seama de principiul potrivit

cu care interpretarea trebuie făcută în sensul în care actul să producă efecte

juridice, corelat cu intervenția repetată a legiuitorului pentru reglementarea

problemei dobândirii dreptului de proprietate de către cetățenii străini asupra

terenurilor în România (inclusiv prin Legea nr. 312/2005 privind dobândirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini

și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine, ulterioară Tratatului

de aderare a României la Uniunea Europeană și Legii nr. 247/2005, art. 3 din

Titlul X) concluzia care se impune este aceea că dispoziția emisă de Primarul

orașului Agnita la 2 octombrie 2003 este legală, contestația petentei fiind

respinsă în mod corect de către instanța de fond, a cărei soluție, prin

admiterea prezentului recurs, va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul primarul

orașului Agnita împotriva deciziei nr. 761 A din 13 mai 2005 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, modifică decizia, în sensul că, respinge apelul declarat

împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2005.